• Home
  • Diverse
  • Nu pot să nu observ că v-a plăcut în pandemie

Nu pot să nu observ că v-a plăcut în pandemie

Ieri, oamenii de la Gazeta de Sud publicau un story către un articol despre băuturi care ajută la „detoxifiere”, fiindcă așa respectă ei „valorile jurnalismului și a deontologiei profesionale”, așa „servesc comunitatea”, și așa „informează corect cititorii” și „contribuie la construirea unui viitor mai bun”. Încearcă așa tare să ne convingă de minciunile astea că au scris aceleași 3 paragrafe de două ori pe pagina lor de redacție, unde sunt în total nouă paragrafe.

Chestiile astea se întâmplă fiindcă nu le sare nimeni în cap atunci când publică astfel de mizerii; doar proștii ca mine care n-au ce face. Nu că n-ar fi o grămadă de oameni dintre cei care au văzut porcăria aia care sunt de acord că e o porcărie, dar cine se obosește să petreacă 10 secunde să le spună că sunt proști? Oricum nu schimbă nimic o singură persoană, nu? Asta e mentalitatea noastră, despre care am mai vorbit aici: → Răul din lume: neputința imaginară prin care ne justificăm inacțiunea și contribuția

După o pandemie care ne-a arătat cât de proști și ușor manipulabili suntem, ar trebui să fim mai aspri ca niciodată cu pseudoștiința și informațiile false, și ar trebui să intervenim un pic mai mult și mai des când vedem că sunt răspândite idei periculoase, nu? Că sunt idei periculoase dacă privești în ansamblu și faci legături între credințele oamenilor și comportamentul lor general. Sunt cu atât mai periculoase când sunt informații medicale greșite, că așa ajungem să credem în orice dubios aleatoriu de pe internet și să ne speriem de vaccinuri care salvează vieți și să ne punem în pericol pe noi și pe cei din jurul nostru.

E foarte simplu, v-a plăcut în pandemie? V-au plăcut restricțiile și cât de mult am stat sub ele? Știți cine poartă o parte din vină? Șmecherii care știu ei mai bine. Ăia care n-au nicio educație relevantă, dar care sunt cei mai deștepți în orice domeniu, oamenii cu al treilea ochi care văd ei lucruri și înțeleg lucruri pe care toți ceilalți sunt prea spălați pe creier ca să le înțeleagă. Oameni ca Mugur Mihăescu, Olivia Steer, și mulți alți conspiraționiști și panarame care au mai dispărut din peisaj și nu vreau să le mai menționez, să nu cumva să mai afle cineva de ele. Retardați, adică, efectiv niște proști îngrămădiți de te miri cum reușesc să își împrăștie balivernele pe internet cu tot scuipatul care le curge din gură pe ecranele telefoanelor. Ăștia poartă o parte din vină, că prin mizeriile pe care le-au împrăștiat, cu influența pe care o au, au îngreunat soluționarea problemelor. Atât, e suficient. Din cauza lor am suferit toți puțin mai mult. Unii poate au murit ca o consecință directă sau indirectă, dar cui îi mai pasă acum? Au trecut 2-3 ani, am uitat. Păcat că n-au murit tocmai ăștia, că ne-ar fi mai bine acum.

Oamenii ăștia și cei care le mănâncă din palmă au ajuns așa, în esență, din cauza educației deficitare pe care au primit-o (ori a unor lipsuri emoționale, dar aia e altă discuție), educație deficitară care e apoi alimentată de, în situația de față, media. Oamenii care publică articole ar trebui să aibă o educație un pic mai bună, și ziarul în sine ar trebui să aibă anumite standarde și o mândrie, o dorință de a produce conținut de calitate. Apoi când ei vin și perpetuează mizeriile care ne trag viețile tuturor în jos, ar trebui arătați un pic cu degetul, că dacă doar ridici din umeri fiindcă nu te interesează subiectul, ce pretenții să mai avem de la tine și ce pretenții să mai ai tu să se schimbe lucrurile? Să le schimbe altcineva pentru tine.

Cât să mai și tolerăm cretinismele astea în condițiile în care NE FAC RĂU TUTUROR ÎN MOD ACTIV?

Așadar, în concluzie: nu vă mai detoxifiați, nu mai aruncați bani pe uleiuri esențiale ori tratamente homeopate, nu mai mergeți la acupunctură, nu mai faceți tratamente cu ventuze, nu mai mergeți la terapie NLP, nu mai puneți pâine pe mesele chiropracticienilor, uitați că ați auzit vreodată de zodii, mai ignorați preoții când vorbesc despre lucruri care îi depășesc, și așa mai departe. Și fiți un pic mai aspri cu ideile și informațiile nefondate, mai atenți la oamenii pe care-i ascultați, și mai puțin pasivi. Ca să ne fie un pic mai bine. Tuturor.

O să menționez aici și articolul ăsta, că și companiile trebuie arătate cu degetul și mustrate când fac prostii (așa cum se întâmplă în țările alea care vă plac vouă): → OLX și ING n-au învățat nimic din pandemie.


Discover more from Ovidiu Avrămuș | Blog

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Un comentariu

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.