Viitorul medic față cu pandemia

O studentă la medicină publică un clip cu un preot care are un prieten sau ceva căruia i s-a arătat nu știu ce sfânt și i-a spus că coronavirusul e un fleac și nu trebuie decât să ne rugăm lui și ne va vindeca, vom fi bine “ca prin minune”.

După ultimul comentariu m-a blocat. Nesurprinzător, sincer. Nu i-am cenzurat numele, că dacă ea nu consideră rușinos că a publicat chestia aia, nu o să o deranjeze. Drept vorbind, și dacă ar deranja-o, merită arătată cu degetul pentru comportamentul ei dăunător.

E realmente trist și înfricoșător când vezi astfel de oameni gândind în felul ăsta. Mai știu exemple de asistente medicale de la spitalul nr. 1 din Craiova care distribuie pe Facebook tot felul de leacuri din-astea băbești pentru coronavirus, și e pur și simplu trist și înfricoșător, pentru că te duci la spital cu o problemă reală și poate dai de o Ioana care crede că rugăciunea face chestii, ori de alții care te pun să-ți bagi usturoi pe nu știu unde. Speri să găsești oameni inteligenți și educați care te vor ajuta la nevoie, și dai de clovni.

P.S. Fiind credincioasă, sunt curios cum o să reacționeze la finalul facultății când o să se lovească de jurământul pe care trebuie să-l spună.

P.P.S. Ca fapt divers, Ioana, că știu că vei citi asta, dacă tot îți bați joc de educația ta în favoarea religiei, măcar fă bine și citește biblia, măcar propria religie să o cunoști. O să afli că doar la Dumnezeu/Iisus trebuie să te rogi, nu la sfinți, că nu ei te ajută. Citește-o cel puțin pentru orgoliul tău, să nu te mai corecteze atei ca mine care știu mai multe despre religia ta decât tine.


Discover more from Ovidiu Avrămuș | Blog

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Un comentariu

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.