Relația care m-a salvat, sau Cum am iubit peste putință persoana greșită

Primul articol: → Relația care m-a ruinat, sau Cum am slăbit 15kg plângând

Am scris articolul ăsta ca să completez și să corectez niște impresii din cel anterior. Am scris acolo niște lucruri și am folosit niște cuvinte care fac relația cu Jumătatea Fosta să pară un real infern, dar nu a fost chiar așa. Adică uneori a fost, realmente a fost chinuitor și am trăit niște sentimente negative la un nivel care nu știam că poate exista, și m-au marcat atât de mult unele lucruri încât sunt o altă persoană din cauza lor. Dar în același timp, am trăit și foarte, foarte multe sentimente pozitive tot la un nivel care nu știam că poate exista. „Marea dragoste” despre care vorbesc ăștia în filme, aia a fost.

Am lăsat toate astea pentru acest articol fiindcă am vrut să îl las pe primul așa cum l-am scris inițial, simțind ce am simțit atunci. În același timp, nu m-am simțit confortabil lăsând lucrurile să pară atât de întunecate cum le-am descris în primul articol. Nu vreau să pretind că n-au fost motive să o iubesc pe fata pe care am iubit-o cel mai mult în toată viața mea de până acum și care în continuare este persoana pe lumea asta care mă cunoaște cel mai bine și pe care o cunosc cel mai bine, fata față de care pot fi cel mai mult eu și viceversa.

Tot ce vreau cu completarea asta e să nu las să se înțeleagă că nu a fost cea mai deosebită persoană pe care am avut norocul și ghinionul să o cunosc vreodată și că nu e cineva la care încă țin enorm, oricât de egoistă, ipocrită, nerecunoscătoare, și mincinoasă ar fi ea. Așa sunt eu, bolnav.

Am zis în titlu că relația asta m-a salvat fiindcă a fost o flacără ce s-a aprins într-o perioadă întunecată a vieții mele și au fost numeroase momente în care mi-a luminat întreaga existență. Ea trebuia să fie fata cu care îmi petreceam restul vieții. Ea urma să fie fata cu care îmi petreceam restul vieții. Din fericire n-am ajuns acolo, dar acolo ne îndreptam la un moment dat. Am iubit-o de la prima lumină a dimineții până la ultima suflare a nopții, chiar dacă uneori n-am știut să îi arăt asta, fie fiindcă eram idiot, fie fiindcă credeam că știe deja, iar ea uneori nu a știut asta, fie fiindcă n-am știut eu să îi arăt, fie fiindcă era idioată.

Eșecurile amândurora (dar mai ales ale ei, bine-nțeles), au distrus o dragoste care ar fi mutat munți, problema a fost că era între doi oameni nepotriviți unul pentru celălalt, deși perfecți unul pentru celălalt.

Știu, sunt multe lucruri care se bat cap în cap, dar îmi e greu să explic dinamica relației perfecte cu persoana greșită.

Am vrut doar să încerc să fiu corect. Sper că am reușit. Probabil o să primesc în curând un mesaj în care o să-mi spună că sunt un bou.