• Home
  • Jurnalul unui licean

Jurnalul unui licean

– publicat pe 26 septembrie 2011 și actualizat pe alocuri de-a lungul anilor –
(desfășurare)
Întâmplările sunt relatate în ordine cronologică, de aceea se poate ca uneori să întrerup un subiect pentru a povesti altceva, urmând să îl continui atunci când ajung la locul potrivit în timp. Durează între 5 și 6 ore să parcurgeți jurnalul în întregime, asta însemnând cu tot cu filme și articolele menționate în el. Poate dura mai mult de atât pentru cine e meticulos și vrea să citească absolut tot.
(ACTUALIZARE: De când am pus parole la anumite filme și articole, probabil că s-a înjumătățit durata citirii jurnalului.)

Jurnalul unui licean

 

Clasa a IX-a
2007 – 2008

 

Primele 10 zile de școală le-am documentat la începutul clasei a IX-a: #1, #2, #3, #4, #5, #6, #7, #8, #9, #10.

Clasa a IX-a a fost cel mai banal an dintre toate. Nu spun că nu mi-a plăcut, că nu m-am distrat și că nu am făcut numai tâmpenii, dar în comparație cu ceilalți ani, a fost un an cât se poate de obișnuit.

La începutul liceului nu știam la ce să mă aștept. Liceul nu era așa diferit de școala generală, dar în același timp era total diferit.

În prima zi de școală, când mi-am văzut pentru prima oară colegii și diriginta, nu am știut ce să cred; nu prea am vorbit cu nimeni, cu excepția a doi colegi, dintre care unul fusese în aceeași școală generală cu mine și ne știam din vedere, Sandu Cosmin îl chema, iar celălalt, Popa Adrian, un nou coleg care s-a așezat lângă mine și nu a ezitat să se prezinte și să-mi sugereze să facem schimb de numere de telefon și să fim colegi de bancă. Prieteni pe vecie.

Unul dintre primele lucruri pe care l-am observat a fost faptul că dintre 28 de elevi, doar 7 erau fete, ceea ce era foarte deprimant. Cea mai drăguță dintre toate mi s-a părut Țacu Denisa, o fată micuță și simpatică, care din câte îmi amintesc a purtat galben în prima zi de școală. Nu știu de ce îmi amintii asta acum sau dacă am dreptate.

La început nu prea mă mișcam din bancă și nu prea vorbeam cu alți colegi, excepție făcând cei din jurul meu, primii pe care i-am cunoscut: Alex Iacob, Vaicăr Alexandru, Pașca Vlad, Vieru Alin (căruia întotdeauna i-am zis Viorel, deși nu îl chema așa), Sgubin Ștefăniță, Popa Adrian, Sandu Cosmin și Răduț Andrei, care, la fel ca mine, în clasa a IX-a nu prea a avut tangențe cu restul colegilor. Atunci mi-era cam greu să mă integrez printre ceilalți și cu unii îmi era greu să îmi imaginez că mă voi înțelege vreodată, darămite să fim prieteni. Cu unii ca Alex Voica, care din start nu m-a plăcut (nu mai țin minte de ce) și nici eu nu prea l-am plăcut pe el, urmând ca 2 ani mai târziu să ajung să îl consider prieten și în final să aflu că el nu dă 2 bani pe mine.

Am avut noroc că la o săptămână după ce a început primul an, s-a mai mutat un băiat la noi în clasă, care, la fel ca Sandu, fusese în aceeași școală generală cu mine. Untaru Andrei îl chema și la început am fost cam reticent față de el, întrucât în generală nu mă suporta fiindcă a crezut odată că i-am pus piedică pe scări (copii…). Ne-am împrietenit repede și în următorii doi ani am ajuns să fim prieteni foarte buni și eram tot timpul împreună. El a fost primul care mi-a spus “OSD” (‘OSeDe’, poreclă după care eram cunoscut pe internet) și din câte îmi amintesc eu am fost primul care i-a spus lui “Unty”, urmând apoi ca toată lumea să ni se adreseze după porecle.

La fel ca și în generală, am avut și la liceu un coleg în clasă de care întotdeauna m-am luat și am făcut glume pe seama lui, atât eu cât și alți colegi. Deja vi l-am introdus pe Popa, “mascota clasei”, cum îmi amintesc că i-am zis odată. Săracul băiat a vrut la început să îmi fie prieten și a ajuns să își cheme vărul mai mare la școală ca să mă bată (de mai multe ori), uneori și părinții, dar eu tot nu m-am potolit. Un băiat cuminte, mai ciudat de felul lui, care nu a meritat tot ce a pățit cu mine și colegii mei, dar na, eram copii.

Profesorii mi-au plăcut toți și mi se păreau foarte diferiți față de cei cu care eram obișnuiți. Mi-au plăcut toți, cu excepția celei de religie (evident), iar în privința celui de istorie aveam dubii. Cel de istorie, Popescu Daniel îl chema, mi se părea o persoană cam ciudată, mai avea și unghia de la degetul mic vopsită cu roșu, care nici până astăzi nu am aflat care-i chestia cu ea. De cea de religie nu mi-a plăcut fiindcă a început din prima să spună niște lucruri care mie mi se păreau aberante și mă deranjau. Era de așteptat.

Una dintre profesoarele care au făcut o impresie foarte bună asupra mea a fost cea de română, doamna Daniela Bălă. Citez:

Cei mai de treabă profesori pe care i-am întâlnit, în special profesoara de română care pe toată durata orei nu își ștearsă zâmbetul de pe buze, ba chiar ne lăsă să plecăm de la a doua oră (era ultima).

Întotdeauna mi-a plăcut de dânsa mai mult decât de alții, chiar dacă au fost și momente când nu am fost amândoi pe aceeași lungime de undă.

Diriginta, Iliescu Camelia, mi se părea o femeie de nota 10 și eram foarte entuziasmat să învăț informatică de la dânsa. Mi-a mărturisit ceva mai târziu că ea avea o părere foarte bună despre mine, până când în ULTIMA zi de școală din clasa a IX-a, am dat cu niște petarde prin clasă și auzind diriginta de chestia asta (eram de părere că Gîdea Alexandra îi spusese, pentru că știam că ea nu mă suportă), și-a schimbat total părerea despre mine. Mai făcusem până atunci tâmpenii, dar reușisem să rămân sub radarul dirigintei, iar odată ce am ajuns în țintele dânsei, acolo am rămas și tot timpul am făcut numai prostii și tot timpul era cu gura pe mine.

Singurul lucru prin care a ieșit clasa a IX-a în evidență e faptul că a fost primul an și era totul nou pentru mine. Habar n-aveam eu atunci prin ce urma să trec.

Balul bobocilor

Amintiri din clasa a IX-a

Clasa a X-a
2008 – 2009

 

În clasa a X-a, totul a început ușor, ușor să o ia la vale. Un an școlar care a început la fel ca oricare altul, a devenit pe parcurs un an ca niciunul de până atunci. Totul, bine-nțeles, din cauza unei fete.

Predescu Irina o chema. O fată care pe toată durata clasei a IX-a nu m-a făcut să mă uit de două ori la ea și față de care eram total indiferent; asta până când, nu știu cum, uitându-mă în vacanța dintre clasa a IX-a și a X-a la niște poze cu ea de pe blogul ei personal, am ajuns eu la concluzia că e o fată drăguță, nimic mai mult. Anul școlar a început și deja după câteva săptămâni, cred, începusem să o văd ca mai mult decât o simplă fată drăguță. Începusem să mai vorbesc cu ea și ne înțelegeam bine, dar era o problemă. Sau două.

Prima problemă era prietenul ei și, mai exact, existența lui. A doua problemă era Untaru: prietenul meu foarte bun căruia îi plăcea de ea și aparent și ei îi plăcea de el. Problema a doua era ceva mai mare, întrucât în dreapta mea stătea Untaru și în dreapta lui stătea Irina, iar mie în timpul orelor mi se întorcea stomacul pe dos și muream ușor în bancă în timp ce ei doi vorbeau și râdeau și se gâdilau și toate cele. Deja devenea insuportabil să o văd cu altcineva și să țin totul în mine.

La sfârșitul lunii noiembrie am fost cu clasa în prima noastră excursie, nu mai țin minte unde, undeva la munte, pe lângă Sibiu. Majoritatea timpului în excursie l-am petrecut cu Pașca, Prună Ionuț, Iacob și Răduț, iar Untaru a petrecut majoritatea timpului în compania Irinei și a celorlalți colegi cu care eu nu eram așa apropiat. În prima seară, din câte îmi amintesc, ei doi s-au închis într-o cameră și eu am aflat de asta. După ce am aflat, am plecat cu Pașca și Prună să ne plimbăm prin împrejurimi, fiindcă nu mai voiam să stau acolo. Pentru prima oară în viața mea eram lovit de niște sentimente pe care nu le mai simțisem până atunci și îmi venea să explodez. Atunci am realizat că m-am îndrăgostit de-a binelea de Irina, căci altfel nu puteam să îmi explic toată durerea pe care o simțeam. Untaru nu bănuia că mie îmi place de ea și îmi spunea cam tot ce se întâmpla și deși am aflat că nu s-au sărutat atunci fiindcă nu a vrut ea, nu m-a ajutat cu nimic chestia asta, căci eu tot știam că ei îi place de el. Pe 1 decembrie 2008 am simțit începutul a ceva ce nu avea decât să devină mult mai dureros.

Pe 31 decembrie am fost mai mulți colegi invitați la Irina acasă, să petrecem Revelionul împreună. Eu până atunci nu mă îmbătasem niciodată în viața mea și eram mândru de chestia asta. În noaptea aia m-am îmbătat pentru prima oară și m-am îmbătat până n-am mai știut de mine. Parcă îmi și amintesc cum mi-a zis un băiat să iau o gură de vin și eu l-am refuzat la început. “Hai mă, ia o gură,” și gura aia a devenit cine știe câte pahare. În ziua aia nu mai știu cum aflasem că în clasa a IX-a Irina îi trimisese unui coleg, Nicu Tiberiu (Tibi îi ziceam toți), niște poze cu ea mai mult sau mai puțin dezbrăcată și chestia asta m-a întristat și m-a făcut să pun la îndoială părerea pe care o aveam eu despre ea. Cu toate astea, nu m-a oprit să fac unul dintre cele mai jenante lucruri pe care le-am făcut în timpul liceului.

Cu câteva minute înainte de miezul nopții, când ieșeam toți în stradă, am prins-o pe Irina de mână în timp ce ieșea din casă și i-am spus mândru că mie îmi place de ea, dar nu am curaj să ii spun decât atunci când sunt beat. A fost splendid.

Ăsta a fost unul dintre puținele lucruri pe care mi le-am amintit din noaptea aia. A doua zi, totul era un mare gol în capul meu, dar momentul acela nu am putut să îl uit. Era 1 ianuarie 2009 și era prima zi din ce avea să fie cel mai groaznic an din viața mea de până atunci.

Totul a început brusc: mâncam foarte rar și foarte puțin (am ajuns să slăbesc aproape 20kg într-un an), eram constant deprimat și orice altceva în afara Irinei își pierduse orice însemnătate pentru mine. Țin minte că uneori când o vedeam zâmbind și râzând îmi venea să mor fiindcă nu eram cu ea, frumusețea ei mă devasta. Irina devenise pentru mine cea mai frumoasă fată pe care o văzusem în viața mea și în ochii mei nu exista ființă mai perfectă ca ea. Bine-nțeles, nimeni nu știa asta. Nimeni, cu excepția celui mai bun prieten al meu; Radu Sorin îl chema și eram foști colegi de generală. Lui i-am spus întotdeauna tot ce s-a întâmplat și a fost singurul în care am avut încredere cu orice.

În clasa a X-a am început să facem psihologie cu o profesoară nouă în școală, o profesoară cu care eu și Untaru ne-am înțeles bine și am avut o oarecare încredere în ea când îi mai împărtășeam anumite informații, încredere pe care a ajuns să o înșele mai târziu. Nicoleta Florea o chema, își cam băga nasul în discuțiile pe internet despre liceul nostru și de când venise ea în școală, toți profesorii vorbeau despre lucrurile care se spuneau pe forumuri și pe bloguri despre liceu și despre ei și nu mai țin minte exact ce s-a întâmplat, dar mulți profesori au aflat de blogul meu și au început să mă acuze de niște lucruri pe care eu nu le făceam. S-au mai domolit lucrurile spre sfârșitul clasei a X-a, dar le-am zdruncinat eu din nou prin clasa a XI-a, despre care voi povesti mai târziu.

Nu a durat mult până a aflat prietenul Irinei (Andrei Grigore) despre faptul că ea și Untaru erau mai apropiați decât ar fi trebuit să fie și a aflat și că mie îmi plăcea de ea. A aflat asta citindu-i arhiva de la messenger; erau acolo niște conversații dintre mine și ea în care eu ii dădeam de înțeles că îmi place de ea, dar o făceam să sune ca și cum aș glumi, fiindcă eram un laș. Deși înainte ne înțelegeam bine cu Andrei, de atunci nu ne-am mai vorbit, dar nu înainte de a mă amenința, bine-nțeles. El mă amenința că mă bate și eu îl luam peste picior, așa cum am făcut întotdeauna în situații de genul. Nici cu Irina nu prea am mai vorbit; Untaru, cel puțin, o lăsase în urma, în schimb eu… eu eram în continuare îndrăgostit de ea.

În februarie am plecat în excursie la Paris cu Untaru, cu doamna Bălă și cu doamna Cristea, profesoara de matematică. Restul erau elevi și profesori din Coandă, parcă. A fost foarte frumos și am reușit să mai uit puțin de Irina cât timp am fost acolo.

Prin martie am început să scriu ceva ce intenționam să fie un roman, dar care a supraviețuit doar 5 capitole, din păcate. ‘Level 2’ se numea și durerea din viața reală legată de Irina și-a făcut simțită prezența și în ce scriam.

Tot prin martie, începusem să regret faptul că știa toată lumea de blogul meu. Simțeam nevoia să povestesc lumii despre oroarea prin care treceam și nu puteam să spun nimic pe blog fiindcă toți mă cunoșteau.

Prin aprilie am fost în Bulgaria cu câțiva colegi, printre care și Irina cu Andrei. Ne-am evitat cât mai mult posibil.

Spre sfârșitul clasei a X-a începusem să îmi mai revin și mă simțeam puțin mai bine, deși încă mă mai gândeam la Irina.

A fost… diferit, dar nu aș vrea să retrăiesc totul din nou. Poate clasa a XI-a va fi mai… plăcută.

Nicidecum.

Amintiri din clasa a X-a

Diverse filme publicate în clasa a X-a.

Vacanța de vară
2009

Vacanța de vară dintre clasele a X-a și a XI-a a fost cea mai grea și urâtă vacanță pe care o am avut-o până atunci. Evident, din cauza Irinei.

Pe 19 iunie, când am împlinit 17 ani, am tras pentru prima oară dintr-o țigară. Eu întotdeauna fusesem împotriva fumatului și eram ferm convins că nu voi fuma niciodată. Atunci nu îmi mai păsa de multe lucruri, așa că am zis să încerc. Am încercat și la momentul scrierii fumez de 2 ani.

La începutul vacanței am început să vorbesc cu Irina prin mesaje pe telefon. La început nu a fost nimic deosebit, dar apoi am început să avem nopți în care stăteam până pe la 3 – 4 dimineața vorbind prin mesaje și toate sentimentele alea pe care reușisem să le mai îngrop au ieșit iarăși la suprafață.

Tot la începutul vacanței, am avut o tentativă de relație cu o fată pe nume Ana. Chiar și “tentativă de relație” e foarte mult spus, întrucât am ieșit o singură dată cu ea, ne-am cunoscut, apoi la câteva zile după, am rămas cu buza umflată fiindcă își făcuse prieten.

Îmi mai plăcea atunci de încă două fete, printre care o fostă colegă din generală și prietenă foarte bună, Sorina. Era cam ciudat, că eram prieteni apropiați și nu prea mi-o puteam imagina ca pe ceva mai mult de atât și cred că nici ea pe mine. În final nu i-am spus nimic și ea a avut o relație foarte scurtă cu Untaru, dacă se poate numi relație.

Pentru o scurtă perioadă, începusem să am sentimente pentru cealaltă fată, tot o fostă colegă din generală, Zeineb, însă nu o văzusem niciodată până atunci în felul acela. A fost ceva ce s-a stins la fel de repede cum s-a aprins, dar a fost ceva, ceva pentru care nu am un cuvânt. Întâmplarea a făcut ca atunci când a început să îmi placă, ea a plecat la țară pe durata verii. Mie nu mi-a convenit asta și voiam să fac cumva să fiu cu ea și în același timp să ii arăt că țin la ea, așa că am început să mă interesez de cum aș putea ajunge la ea, undeva pe lângă Tîrgu Jiu. Aflasem cu ce tren puteam să plec și ce microbuz să iau atunci când coboram din tren. Ma gândeam să plec într-o dimineață devreme, cu un ghiozdan în spate în care să am provizii și să mă întorc seara în Craiova, fără ca părinții mei să afle unde am fost cu adevărat; găseam eu o minciună credibilă. După calculele mele, aș fi avut câteva ore la dispoziție să fiu cu ea și eram foarte entuziasmat.

În final, o situație financiară proastă și restabilirea contactului cu Irina m-au determinat să renunț la ceea ce ar fi fost o greșeală și nu a durat mult până m-am lecuit de sentimentele pe care i le purtasem pentru perioada aia scurtă.

Prin iulie am început să scriu niște povești scurte intitulate ‘Fata pe care o iubesc din toată inima’, inspirate din poveștile unui englez. Mi-am dezvoltat propriul meu stil și influențele fetei pe care o iubeam din toată inima se resimt și în unele episoade din ‘Fata pe care o iubesc din toată inima’.

Tot prin iulie am început să scriu ‘Dear Diary’, o încercare nereușită de a spune prin ce trec, combinând ficțiunea cu realitatea. Am renunțat după puțin timp fiindcă hotărâsem să renunț și la ideea de a fi cu Irina și nu voiam să mai continui ‘Dear Diary’.

Toată vacanța a fost despre Irina. Am avut atunci niște costuri suplimentare uriașe la abonament. Vorbeam cu ea aproape în fiecare zi, fără să știe nimeni, mai ales Andrei, prietenul ei. Câteodată ieșeam cu Sorin prin oraș și ne plimbam toată ziua, până ajungeam pe la Parcul Romanescu. De acolo, de fiecare dată când plecam înspre casă o luam prin Valea Roșie și treceam și prin fața casei ei, sperând că poate o să o văd. O singură dată am văzut-o, dar asta a fost într-o noapte când mă întorceam acasă după ce fusesem prin oraș cu vara mea mai mare, Elena, și cu prietenul ei, Max, cu care am petrecut mult timp împreună în vara aceea. Eram pe Calea București când mi-a dat un mesaj să mă întrebe unde sunt, ca să trec pe la ea în caz că eram în apropiere. Eu nu eram în apropiere, dar ei i-am spus că sunt și ajung imediat, așa că am fugit din Calea București până în Valea Roșie la ea acasă, ca să ajung cât mai repede. A ieșit pe balcon, am vorbit două minute și a trebuit să plec fiindcă a început câinele ei să latre și poate îi trezea părinții. Pentru mine, meritase efortul, chiar și pentru minutele alea două.

Pe 6 august am întrebat-o până la urmă dacă poate fi ceva între noi, iar ea mi-a spus că dacă nu ar fi prietenul ei, lucrurile ar fi total diferite. În dimineața aia i-am spus pentru prima oară că o iubesc și de atunci nu ne-am mai vorbit. A fost destul de dureros, dar am încercat tot posibilul să rămân pozitiv.

În noaptea aia am fost prin oraș cu niște prieteni francezi, cu Elena și cu Max și am ajuns prin Craiova Veche, unde m-am îmbătat și am pus ochii pe o fată, Roxana o chema. Am dansat cu ea, am vorbit și mi-a dat numărul. Vreo două săptămâni mai târziu, am ieșit cu ea. Îmi făceam griji, fiindcă nu mai știam cum arăta, mai ales că fusesem beat când o cunoscusem. Norocul meu că și beat cum am fost, și pe întuneric, când am văzut-o din nou, am zis că am ales bine. Am fost în Chitarre, am băut fiecare câteva beri, apoi am ieșit afară și ne-am aruncat pe niște scări unde “ne-am cunoscut mai bine”. Ea era cu aproape 2 ani mai mare ca mine și era foarte frumoasă. În noaptea aia, am fost în al nouălea cer.

Două zile mai târziu, am ieșit din nou; pentru ultima oară. Mi-a zis că vrea să rămânem prieteni, că ce a fost atunci a fost doar o joacă și chestii de genul. Eu, bine-nțeles, am încercat să fac pe nepăsătorul, dar îmi venea să o arunc peste masă. M-am supărat în seara aia și când am ajuns acasă, am scris un post la nervi, un post pentru Irina.

Pe 22 august mi s-a făcut dor de școală.

Vacanța de vară din 2009 a fost deosebit de grea și am irosit-o fiind constant deprimat. Ieșeam des afară cu Sorin sau cu alți prieteni, dar de fiecare dată stăteam numai cu privirea în pământ și nu scoteam o vorbă. Mă simțeam mai bine numai când ieșeam cu Sorin și mai mergeam uneori în Chitarre. Jos acolo dispărea lumea reală.

Abia așteptam să înceapă școala.

Diverse filme publicate în vacanța de vară din 2009.

Clasa a XI-a
2009 – 2010

 

“Anul ăsta va fi diferit. Anul ăsta va fi mai frumos.”

Diferit? Cu siguranță. Mai frumos? Nici pe aproape.

Începusem clasa a XI-a. Dacă spre sfârșitul vacanței reușisem să îmi mai revin puțin, de îndată ce am pus ochii pe Irina la școală, m-am prăbușit pe loc.

Am început iar să vorbesc cu ea și era supărată pe mine fiindcă mă schimbasem mult (teribilism: haine largi, inele la mâini, brățări, etc.) și ei nu îi plăcea asta. Mai mult, nu îi plăcea faptul că fumam, așa că am facut ceva în legătură cu asta.

Nu după mult timp s-a supărat iarăși pe mine fiindcă ea credea că stau cu o colegă de clasă, cu Oana Pîrvu, fiindcă ne vedea la școală și îi păream foarte apropiați. Nu era adevărat și nu era prima oară când se supăra pe mine fiindcă bănuia că sunt cu altcineva. Mi se mai întâmplase o dată, cu o altă Oana, și se supărase foarte rău. Ea avea prieten și nu era dispusă să se despartă de el ca să fie cu mine sau măcar să îl înșele, dar avea pretenția ca nici eu să nu fiu cu altă fată, că altfel lua foc. Eu, naiv, mă chinuiam să o conving că nu e adevărat și o tot sunam și îi dădeam mesaje și făceam tot felul de gesturi penibile ca să îi dovedesc că nu e adevărat.

Am început la un moment dat să scriu și poezii despre ea (“În căutarea ei”, “Lana”, “Eliberare”).

Până la urmă am decis să le spun unora despre mine și despre Irina. Primul căruia i-am spus a fost Prună, care începuse să facă pe detectivul și zicea că nu se lasă până nu află ce fată mi-a luat mințile.

“Am încredere în Prună, chiar e un prieten bun.”

După aceea i-am mai spus și lui Untaru și parcă și lui Pașca, nu mai țin minte. Lui Untaru nu îi venea să creadă, el oricum încerca de mult să mă facă să îi spun cu cine tot vorbesc eu prin mesaje și i-am povestit totul.

Aproape o lună nu am fumat, apoi iar s-a întâmplat ce s-a întâmplat cu ea (nu mai țin minte, ne-am certat) și am început iar să fumez.

(Pe hârtiile alea îmi vărsasem eu inima și aveam de gând să i le dau Irinei. Nu mai știu ce m-a determinat să fac filmul ăsta penibil. Am fumat în film fiindcă știam că o să îl vadă ea.)

Pe la începutul clasei a XI-a, o persoană din clasă a început să trimită mail-uri la toți colegii, bârfind și inventând tot felul de minciuni despre fiecare dintre noi. Această persoană își făcuse o adresă asemănătoare cu cea a Denisei Țacu și încerca să se dea drept ea, deși toți am știut din prima că nu e ea. “Butterfly” își spunea această persoană și în mail-urile pe care le trimitea vorbea și despre mine și Irina, așa că nu a durat mult până toată lumea din clasă a știut că e ceva între mine și ea. Nimeni nu știa cine e această persoană și mi-am spus de atunci, de la început, că eu o să aflu cu siguranță cine e. Am încercat din greu să aflu, notându-mi tot felul de idei și încercând la școală tot felul de chestii cu unii colegi, fără să își dea seama, ca să aflu care din ei e “Butterfly”. La sfârșitul clasei a XI-a am crezut că am aflat cu siguranță cine e, dar m-am înșelat.

Alexandra și probabil alții au crezut mai mult timp că sunt eu și chiar m-a confruntat Alexandra în clasa a XII-a și m-a acuzat, în schimb am reușit să dovedesc că nu sunt eu, arătându-i conversații dintre mine și acea persoană. Inițial nu am vrut să ii dovedesc nimic, că nu mă interesa ce credea ea, dar am făcut-o ca să nu îmi mai stea pe cap. M-am abținut atunci să nu ii spun cât de absurdă e, fiindcă ce făcea “Butterfly” era ceva ce nu îmi stătea deloc în caracter și orice coleg și-ar fi putut da seama cu ușurință de asta.

În primul semestru dintr-a XI-a m-a contactat o fată pe messenger, Alessia o chema. Era din Cuza, era cu doi ani mai mică și îi plăcea de mine, îmi știa blogul. Din nefericire pentru ea, sentimentul nu era reciproc, în schimb ei îi plăcea atât de mult, încât vorbea despre mine pe la școală, cu colegele ei, astfel încât la un moment dat m-a contactat o alta fată, Cătălina o chema și era colegă cu Alessia.

Am început să vorbesc cu ea, mi-a plăcut de ea și într-o zi mi-a zis să ne întâlnim. Am acceptat și a rămas să ne întâlnim la Rotonda, după ce termina ea orele. Eu m-am dus acolo, am așteptat-o aproape o oră și nimic. Până la urmă i-am cerut Alessiei numărul Cătălinei și i-am dat mesaj să văd unde e. Eu în momentul ăsta eram deja aproape în Rovine. M-a sunat Cătălina, mi-a spus unde e și m-am dus la ea. Din nefericire, amândoi ne așteptaserăm unul pe celălalt, doar că la distanță de vreo 50 de metri și nu ne văzuserăm. Mi-a spus atunci că am făcut o mare greșeală cerându-i numărul ei Alessiei. Aparent, Alessiei îi plăcea de mine puțin mai mult decât credeam și am aflat mai târziu de la alte colege de-ale ei că Alessia era puțin cam obsedată de mine. Mă urmărise prin oraș, îmi făcuse poze, chestii de genul ăsta. Nu mai dau alte detalii despre asta, dar cert e că am auzit unele lucruri care m-au lăsat cu gura căscată și până la urmă am rupt orice legătură pe care o aveam cu Alessia. Deși speram să fie ceva între mine și Cătălina, după chestia cu Alessia a vrut doar să rămânem prieteni, ceea ce evident că nu s-a întâmplat.

Singurul lucru bun a fost că prin intermediul Alessiei i-am cunoscut multe fete din clasă și cu unele mai păstrez și acum legătura și ne mai vedem. Au mai fost Alexandra, Laura, căreia i-am sugerat să rămânem prieteni și chiar așa am făcut, și Oana, care s-a îndrăgostit de mine și despre care voi vorbi mai târziu.

Cu o zi înainte de balul bobocilor, Andrei a văzut un mesaj pe care i-l trimisesem Irinei și a ieșit totul la iveală. Evident că m-a amenințat că mă bate și că mă omoară și toate cele, iar în ziua următoare, la școală, nu a făcut nimic până nu m-am dus eu la el să îl întreb ce așteaptă. El a sărit pe mine și în clipa următoare Voica i-a tras un pumn după cap de nu mai știa pe ce lume e. Până la urmă nu ne-am bătut și nu s-a întâmplat nimic. Am vorbit noi doi puțin și după ore m-a sunat Irina să mă cheme într-un bar de lângă liceu, Drink Up se numea și era barul în care se ducea toată lumea atunci când chiulea. Aproape ajunsesem acasă, dar m-am întors să văd ce vrea. Când am ajuns acolo, am fost surprins să văd că era și cu Andrei. Am stat cu ei la masă, Irina plângea și Andrei îmi tot punea mie întrebări, întrebări la care i-am spus că ii poate răspunde Irina, care nu știu pe ce se concentra mai mult, pe lacrimi sau pe minciuni. El a început să o amenințe și să îi spună că o să regrete și s-au cam despărțit atunci. După ce am plecat, mergeam spre casă și o priveam pe Irina cum se duce și ea acasă. Într-o fracțiune de secundă, nu știu ce mi-a venit, dar am început să alerg spre ea, traversând două străzi în fugă, prin trafic, iar când am ajuns la ea am luat-o de mână și am vrut să o sărut. A întors capul și cred că m-a îmbrățișat, nu mai știu. După ce trecuse prin ce trecuse… probabil nu mi-am ales prea bine momentul în care să fiu spontan. Cumva, nu a fost jenant și am împărtășit totuși un minut intim, plăcut.

În seara aia, la bal, am stat numai cu ochii pe ea. La un moment dat i-am văzut că s-au dus singuri undeva mai retras și i-am urmărit de la distanță ca să văd ce se întâmplă. Mi se pare că i-am văzut luându-se în brațe, moment în care m-am dus și am început să îmi torn votcă pe gât. Am făcut datorii de câteva zeci de lei în seara aia și am sfârșit prin a fi dat afară din club fiindcă le-am distrus baia de nervi. Pașca m-a dus acasă cu taxi, că eu eram prea beat și prea nervos ca să ajung în siguranță. Eram cu totul altă persoană față de cea care scrisese postul ăsta, în clasa a IX-a.

Au mai trecut vreo două săptămâni în care nu mai știu dacă am vorbit cu Irina, dar începusem să mă simt oarecum mai bine. Dacă am început să mă simt mai bine, am început să fac și tâmpenii (“Noi nu glumim cu gripa porcină”, “Noi ‘ne ținem de tot felul de nimicuri'”).

În primul semestru dintr-a XI-a, prima persoană din clasă care a făcut 18 ani a fost Alexandra. Nu am fost invitat la majoratul ei, nu că m-aș fi dus sau că m-ar fi interesat, dar a adus la școală o sticlă de whisky. Sticlă din care am băut vreo două pahare, fără să combin cu nimic, dimineața pe la ora 10. Evident că m-am îmbătat și am făcut-o înaintea orei de franceză. Irina îl ruga pe Prună să aibă grijă de mine și Prună i-a dat o replică cât se putea de potrivită: “Da’ ce, din cauza mea e așa?” N-a mai zis nimic Irina și mi-a dat o gumă de mestecat, să nu miros a alcool. Când a ajuns profesoara în clasă, doamna Păun, Voica îmi tot spunea să tac din gură că intrase profesoara și eu tot strigam “Da-o mă-n pula mea!” Profesoara probabil simțise deja mirosul de alcool din clasă și când m-a văzut pe mine și m-a auzit, m-a întrebat foarte serioasă “Avrămuș, tu ești beat?” și eu “Mnuu…”

Am mai stat vreo 10 minute și m-am dus la baie și-am vomitat. M-am mai liniștit puțin după.

Irina și Andrei se desparțiseră iar, nu știu de ce, așa că începuserăm iar să vorbim. Pe 3 decembrie am fost cu Sorin la un eveniment și de acolo am început să vorbesc cu Irina prin mesaje. La un moment dat, mă sună și eu ies repede din sală și mă duc pe balcon să vorbesc cu ea. Când îi răspund, îmi spune că nu vrea să mai aibă nimic de-a face cu mine, că s-a împacat cu Andrei. Într-o criză de nervi, am început să îi dau lui mesaje și să îmi bat joc de el. El m-a sunat și a început iarăși să mă amenințe, numai că de data asta, i-am spus să ne întâlnim în dimineața următoare, înaintea orelor, după cantina de la școală și să “vorbim”. Abia așteptam dimineața.

În dimineața următoare mi-am luat o cafea și m-am dus în spatele cantinei și l-am așteptat, însa nu a mai venit. În prima pauză m-am dus la el la clasă ca să văd ce s-a întâmplat și nu mai țin minte ce scuză a avut pentru lipsa lui. I-am zis să ne ducem la ora următoare, dar a refuzat fiindcă nu voia să chiulească de la biologie. L-am lăsat în pace și până la urmă mi-a dat el mesaj mai târziu și mi-a spus să ne vedem după ore la cantină. El era mult mai solid ca mine și știam că probabil n-am nicio șansă împotriva lui, chiar dacă eu fusesem ăla care insistase să ne batem și tuturor le spuneam că nu-mi fac nicio grijă. Dacă am zis că o facem, am mers până la capăt, chiar și știind că nu o să scap cu bine.

După ore, mă așteptam să mă duc în spatele cantinei și să îl găsesc pe el acolo, singur. Am ieșit din școală și cred că erau cel puțin 40 – 50 de elevi acolo, așteptându-mă, ca să vadă bătaia dintre noi doi. Andrei anunțase toată școala, deși eu le zisesem doar câtorva colegi și îi rugasem să nu se implice. Ne-am dus undeva mai retras și când să îi trag una, am lăsat țigara să îmi cadă din mână și, probabil văzând asta, a sărit el primul. Arunca cu pumnii haotic în toate direcțiile și cășunase pe mine. Din fericire, nu prea m-a prins, în schimb mi-a făcut ceva mult mai neașteptat.

biteLa un moment dat l-am prins de gât și el s-a aplecat, ca să dea cu mine jos. Eu m-am ținut bine de el și l-am doborât și pe el odată cu mine, moment în care el s-a pus pe mine, cu o mână mă trăgea de par și cu gura… mă mușca de gât. În momentul ăla am strigat tare “Bă, ăsta mă mușcă!” și nu îmi venea să cred ce se întâmplă. N-am văzut o altă soluție, așa că am început și eu să îl trag de păr, încercând să îl smulg de pe mine. Atunci a venit un bărbat și ne-a despărțit. Eu m-am ales cu un tricou rupt și cu o mușcătură de toată frumusețea (a cărei cicatrici îmi va servi pentru toată viața ca amintire din liceu), iar el nu mai știu dacă a pățit ceva, eram prea ocupat să îi evit pumnii ca să îl mai lovesc și eu. A fost dificil să le explic părinților de ce m-am întors acasă cu geaca de iarnă direct pe piele și cu ditamai mușcătura pe gât, dar evident că nu le-am spus adevărul. Aia a fost prima bătaie adevărată la care am luat parte. Nu eram o persoană violentă și nici acum nu sunt. Pentru mine, cel puțin, a fost un moment de slăbiciune înecat cu alcool; pentru el, a fost ceva natural.

El a fost prost fiindcă nu și-a dat seama că de fapt nu era supărat pe mine, era supărat pe Irina. Dacă era băiat deștept, realiza că totul e din cauza ei; dacă ea nu îmi permitea mie să mă comport așa cu ea și dacă nu îmi dădea de înțeles atâtea lucruri, nu mai eram în situația aia. Irina își bătea joc și de el, și de mine.

Eu, evident, cum am ajuns acasă, cum mi-am bătut iarăși joc de el.

Prin decembrie mi se făcuse dor de vacanța de vară.

Școala s-a terminat, a venit vacanța de iarnă, am fost și la primul majorat, cel al lui Iacob, s-a terminat 2009 și a venit și Revelionul.

Îmi propusesem ca în 2010 să schimb totul, să las în urmă toată depresia legată de Irina, să o las în urmă și pe ea și să îmi revin la cum eram odată. În primele luni deja a început să-mi fie mai bine, deși au mai fost momente când am fost la pământ din cauza ei, cum ar fi o seară într-un bar, Patrick’s, când am băut puțin cam mult și am sfârșit afară, singur pe scările barului, plângându-mi de milă, până a ieșit Sorin ca să vadă ce se întâmplă cu mine. Nu a mai durat mult, însă, până mi-am revenit complet.

În februarie a făcut și Untaru 18 ani și am scris despre asta.

În clasa a X-a am început împreună cu consiliera școlii, doamna Nicoleta Florea despre care am scris mai devreme, să facem o revistă a școlii. Într-a XI-a, doamna Florea m-a cam călcat pe degete și a făcut niște prostii, prostii la care eu am reacționat și am publicat pe blog un post în care am spus ce a făcut și ce părere am eu despre ea. În urma acestui post, doamna Florea a făcut tot posibilul să le arate tuturor profesorilor ce am scris, s-a dus și la directoare și a început să mintă și să exagereze dincolo de limitele penibilului; lucruri la care am reacționat din nou, printr-un alt post. După al doilea post deja cam toți profesorii din școală știau de mine și de povestea asta și au fost multe discuții pe tema asta, însă nu m-am lăsat impresionat și am stat alături de ceea ce făcusem. La un moment dat, directoarea adjunctă de atunci, doamna Valentina Goagă, m-a chemat la dânsa și mi-a explicat că nu mă poate obliga nimeni să șterg ce am scris și nu prea îmi poate face nimeni nimic, în schimb m-a rugat, dacă vreau, să șterg o perioadă posturile de pe blog, întrucât se auzise pe la minister de chestia asta și urmau să vină niște oameni de acolo într-un fel de inspecție și probabil voiau să vorbească și cu mine. Din respect pentru dânsa, care a fost întotdeauna o profesoară de care mi-a plăcut, am șters articolele până s-a terminat anul școlar, iar apoi le-am pus la loc. În final am scăpat neatins din toată povestea asta, în ciuda eforturilor doamnei Florea, care oricum nu era văzută prea bine nici de restul profesorilor din școală.

Prin al doilea semestru, cred, eu și încă vreo doi colegi am cumpărat un catalog în care i-am trecut pe profesorii noștri drept elevi și pe noi ne-am trecut profesori. Am început să le dăm tuturor note, să le trecem absențe, să îi lăsăm corigenți și să le scădem mediile la purtare, dar numai dacă era cazul; voiam să fim corecți. Catalogul l-am lăsat la școală, în bancă. Am zis că nu îl ia nimeni și l-au găsit femeile de serviciu, care l-au dus la secretariat. Ziua următoare, mare scandal la școală; ne-a certat diriginta, ne-am dus pe la secretariat, pe la directoare, peste tot. Toți erau șocați de ce făcusem noi, era ceva de neconceput. Pe lângă certurile și discuțiile pe tema asta, nu am pățit nimic, în schimb nu ne-au dat catalogul înapoi. Secretara zicea că acel catalog trebuie ars, să nu mai existe urmă de el. Ne-a amuzat teribil chestia asta.

Tot prin al doilea semestru, am cunoscut o fată, Anca o chema, care era vecină cu mine și dimineața lua același autobuz ca și mine, când se ducea la școală. În fiecare dimineață plecam mai devreme de acasă, în speranța că o să mă întâlnesc cu ea în stație. Ea avea prieten, dar numai asta nu mă interesa pe mine. Mi-am încercat norocul cu ea ceva mai târziu, la începutul clasei a XII-a, dar n-a ieșit nimic, așa că am renunțat la ea.

În martie, cu ocazia majoratului lui Sorin, am fost în Patrick’s, unde am schimbat câteva priviri cu o fată care stătea la masă cu patronii, am presupus că e fiica lor. Nimic nu s-a materializat, dar o lună mai târziu am trecut unul pe lângă altul prin oraș, am schimbat iar niște priviri și cred că în aceeași zi, când am ajuns acasă, mă găsise pe Facebook și îmi cerea prietenia. Andreea o chema, aparent știa cine sunt și citise și un tweet de-al meu din seara în care am văzut-o prima oară, în care ziceam că e frumoasă. O perioadă bună am vorbit pe internet și era clară situația. Voi continua cu Andreea puțin mai târziu.

În martie, pe lângă meditațiile la matematică, m-am apucat să fac și la engleză, pentru Cambridge, pe care în final l-am luat cu A. De multe ori nu mă duceam la meditație și mai umblam cu Elena, fata dirigintei, care stătea aproape de profesoara de meditație. Întâmplător, era cea mai bună prietenă a Irinei și mă înțelegeam bine cu ea.

În aprilie, la majoratul altei colege, Alina Bălan, am făcut inimaginabilul și am început să mă sărut cu fata dirigintei, de față cu toți și în special, de față cu Irina, care probabil fierbea în momentul ăla. După asta, ceva timp i-am dat de înțeles Elenei că vreau să fiu cu ea, deși nu știu de ce am făcut asta, că nu prea voiam, dar era distractiv să o văd pe Irina cum se zbate. S-au certat de multe ori din cauza mea și am aflat că Elenei de fapt îi plăcea foarte mult de mine, de mai demult, dar nu putuse să facă nimic din cauza poveștii cu Irina. Până la urmă am încheiat totul cu Elena, dar am rămas în relații bune, deși mi-a zis că i-am călcat sufletul în picioare…

Prin primăvară, am început să mai vorbesc cu o colegă de-a Alessiei, Oana, pe care o știam din generală și de care îmi plăcea. Întâmplător, și Untaru o cunoștea și îi plăcea și lui de ea. Nu mai știu cum a fost, dar am renunțat la ea și l-am încurajat pe el să stea cu ea, deși mie îmi părea foarte rău. Au fost împreună o săptămână sau două și până la urmă s-a despărțit de el fiindcă în tot timpul ăsta ea de fapt voia să fie cu mine, dar nu știu prin ce logică, a decis să stea cu Untaru ca să ajungă la mine. Am stat și eu cu ea cam o lună, aproape două, daca se poate spune așa, că ne vedeam destul de rar. În final am lăsat-o pentru o altă fată, despre care voi vorbi mai târziu.

În clasa a XI-a am rămas pentru prima oară corigent la o materie. Am rămas la istorie pe primul semestru, dar pe al doilea am reușit să rezolv situația, deși tot spre corigență mă îndreptam și atunci. Profesorul nostru de istorie (Popescu Daniel, despre care am mai spus mai devreme) întotdeauna și-a considerat materia mai importantă decât era cu adevărat și ne-a chinuit numai cu note mici.

La sfârșitul clasei a XI-a iarăși m-am bătut cu Andrei, prietenul Irinei. “M-am bătut” e impropriu spus, întrucât am refuzat să îl lovesc și doar am făcut tot posibilul să mă apăr. Voia să șterg anumite posturi de pe blog care erau despre Irina. Eu, evident, am refuzat de câte ori a insistat și m-a amenințat cu bătaia. Eu doar i-am răspuns că nu mă bat cu el și că nu șterg niciun post. A sărit pe mine și nu mai știu cum a fost, dar îmi amintesc că m-a durut o ureche vreo două zile după. În final, chiar dacă nu i-am făcut nimic, tot el a pierdut. (Dacă atunci a reacționat așa la niște posturi în care nici nu menționam numele ei, acum cum s-o simți, în eventualitatea în care va citi acest jurnal?)

 

(Replicile mele sunt între ghilimele mari, iar ale Irinei între ghilimele mici. Toate replicile sunt reale și am încercat să arăt că întotdeauna eram instabili, întotdeauna ne certam și întotdeauna ne împăcam, chiar și atunci când credeam că nu mai e posibil.)

Clasa a XI-a a fost cu siguranță cel mai greu și cel mai interesant an de liceu și totul din cauza Irinei, de care am reușit până la sfârșitul anului școlar să mă vindec și astfel a urmat cea mai grozavă vacanță de vară de până atunci.

Amintiri din clasa a XI-a

Diverse filme publicate în clasa a XI-a.

Vacanța de vară
2010

Vacanța de vară din 2010 a fost cea mai frumoasă vacanță de vară pe care o avusesem până atunci.

Toată vacanța am petrecut-o cu Sorin și cu alți colegi; ne vedeam aproape zilnic, ieșeam și beam, ne drogam și ne distram.

Pe 19 iunie am făcut și eu 18 ani și m-am simțit bine când îmi spuneau unii că dintre toate majoratele de până atunci, al meu le-a plăcut cel mai mult. M-am distrat cu adevărat și a fost o noapte de neuitat. Am invitat-o și pe Irina, dar a zis că poate veni puțin numai dacă ies eu afară să o văd, să nu cumva să o vadă ceilalți colegi și să ajungă vorba la Andrei. Am refuzat-o și nici că m-a interesat. Trecusem peste ea.

Tot în iunie mi-am încercat norocul cu o fată de care îmi plăcea de mai demult și știam că și ea mă place, Ioana o chema, dar din motive pe care nici acum nu le cunosc prea bine, m-a refuzat. N-am înțeles atunci, dar am presupus că avea deja pe cineva, așa că am lăsat-o.

Pe la sfârșitul lui iunie am ieșit cu o fată de care îmi plăcea, Denisa o chema și era tot în Odobleja, ca și mine, terminase și ea clasa a XI-a, dar nu o mai văzusem niciodată. De fapt, o mai văzusem, dar nu îmi mai aminteam. Îmi știa blogul de mult timp și înainte să mă cunoască personal, nu mă suporta deloc. Pe 11 iulie 2010 ne-am început relația și la momentul scrierii suntem încă împreună. La început, după tot ce se întâmplase cu Irina, nu voiam deloc o relație adevărată și voiam doar să mă distrez, așa că nu am fost prea fidel în primele luni, întrucât nu credeam că o să rămân cu Denisa. Am avut o încercare nereușită cu o fată (Anca de care am zis mai devreme) și două tentative cu alte fete, Andreea pe care o văzusem în Patrick’s la majoratul lui Sorin și Oana, fosta, dar la care am renunțat până la urmă fiindcă nu aveam nici timp și nici chef să fiu cu mai multe fete, era prea mare efortul. Era o perioadă frumoasă. Până la urmă, timpul a trecut și în timpul clasei a XII-a am ajuns să mă îndrăgostesc de fata cu care nu credeam că voi ramane prea mult timp. De atunci, am lăsat prostiile la o parte și m-am concentrat doar asupra ei.

Mi-a părut rău de Oana, a fost prima fată care mi-a spus că mă iubește. Mi-a spus în ziua în care m-am despărțit de ea și a fost foarte afectată când am lăsat-o. Ajunsesem să îi fac unei fete ceea ce îmi făcuse mie Irina atâta timp. Ironia sorții…

Înainte să înceapă clasa a XII-a, îmi propusesem eu ceva. Irina se despărțise de Andrei și jura că nu se mai împacă cu el. Îmi propusesem ca până la sfârșitul clasei a XII-a să o sărut pe Irina și să o fac pe ea să stea după mine, cum făcusem și eu cândva cu ea. Pur și simplu așa voiam eu, din mândrie, chiar dacă nu mai aveam niciun interes în ea. Începusem să vorbesc iarăși cu ea, încă din vacanță, și deja lucrurile păreau destul de promițătoare. Apoi s-a terminat vacanța.

Diverse filme publicate în vacanța de vară din 2010.

Clasa a XII-a
2010 – 2011

 

Mi-a părut foarte rău când a început clasa a XII-a. Mi-a părut rău fiindcă mai aveam un an până la BAC, dar mai important de atât, mi-a părut rău fiindcă era ultimul an de liceu și eu nu voiam să se termine.

Pe 15 septembrie și-a făcut Prună majoratul și am luat-o pe Anca cu mine, Denisa nu a vrut să vină. Imediat s-a împrietenit Irina cu ea; stăteam și mă uitam la ele vorbind și îmi venea să râd, aparent aveau aceeași zi de naștere, doar că Anca era cu un an mai mare. Îmi amintesc cum o ciupeam pe Irina de fund în timp ce dansam cu Anca și cum mă chema Irina să beau tequila cu ea la bar. Se subînțelege cum o vedeam acum pe fata pe care o iubisem cândva. Abia așteptam să o duc pe Anca acasă, ca să mă concentrez asupra Irinei, iar când în sfârșit am dus-o, atunci a avut loc și încercarea aia nereușită de care am zis mai devreme. Nu mi-a păsat câtuși de puțin; m-am urcat înapoi în taxi și i-am zis să mă ducă la Irina, care, din păcate, a plecat la puțin timp după ce am ajuns eu înapoi.

Irina între timp se împăcase iar cu Andrei și se și despărțiseră din nou. Ea băga mâna în foc că nu se mai împacă cu el, așa cum mai făcuse și înainte. Îmi povestea că voia să pună pe cineva să îl bată, că nu știu ce îi spusese nu știu cui.

Mi-am propus să o sărut până la sfârșitul liceului și am făcut-o în mai puțin de două săptămâni. Deși a ezitat la început, din cauză că eram cu Denisa, am reușit să o conving și ne-am întâlnit într-o zi, în pauză, în baia fetelor. În clipa în care mi-a atins buzele, a intrat Tibi peste noi. Irina s-a speriat și a fugit în clasă, iar Tibi a început să strige în gura mare că făceam eu nu știu ce cu Irina în baie. Mi se pare că am mai stat cu el la o țigară, sau cu altcineva, apoi am rămas singur și i-am dat Irinei mesaj să se întoarcă. S-a întors, ne-am terminat treaba, și de atunci am uitat de ea. Am luat ce am vrut și mi-am văzut de drum.

În primul semestru am început să fac meditație la matematică cu doamna Cristea, pe care o avusesem profesoară în clasele a IX-a și a X-a. Eram în grupă cu Untaru și cu Voica și de multe ori nu ne duceam la meditație, așa că doamna Cristea ne-a despărțit și ne-a pus pe fiecare în grupe diferite. Eu am făcut o scurtă perioadă cu Irina și cu Papuc Geanina, o altă colegă, până când am rugat-o să mă mute iar, fiindcă nu voiam să fiu cu Irina în grupă. În final am rămas cu Untaru și cu un coleg de la altă clasă cu care am lipsit iarăși de câteva ori și apoi tot timpul când eu voiam să mergem, ei voiau să chiulească și eu nu voiam să mă duc singur, așa că am chiulit și eu. Până la urmă doamna Cristea nu ne-a mai primit deloc la mediație, asta cu vreo 3 luni înainte de BAC. Norocul meu a fost că eu deja vorbisem să fac meditație cu profesorul cu care făcea și Denisa și am continuat să mă duc, de data asta fără să mai lipsesc niciodată (nu că ar fi făcut vreo diferență la BAC).

În octombrie, deși eram deja cu Denisa, încă mai flirtam ocazional cu Andreea, fata din Patrick’s. Întâmplător, mai era colegă cu o fată, Mihaela, căreia îi plăcea de mine și cu care mai vorbisem pe internet, dar nu mă atrăgea. Într-o zi am chiulit de la școală și am fost la o cafea cu Andreea și Elena, fata dirigintei mele. Ele se cunoșteau fiindcă erau ambele în același liceu. Atunci a fost singura oară când am ieșit cu Andreea, deși am mai vorbit apoi să ne întâlnim de câteva ori, însă am tot oferit scuze pentru care nu puteam și nu ne-am mai văzut (am zis mai devreme că nu aveam timp și nici chef să încerc să fiu cu două fete). Am continuat să vorbim/flirtăm până prin decembrie – ianuarie, când mi-am pierdut interesul. De atunci, am rămas amici și am mai vorbit foarte rar.

În noiembrie am fost iar în excursie, unde am avut tot felul de certuri cu doamna Bălă și cu diriginta, care mă tot bateau la cap că în loc să mă duc și eu să mă îmbăt cu restul lumii, stăteam numai cu Denisa în cameră.

Înainte de Crăciun, am continuat tradiția începută cu un an în urmă și au venit la mine Denisa, Sorin, Sorina și Untaru ca să împodobim bradul.

A trecut și 2010, a venit 2011.

În ianuarie am început un nou hobby, o galerie online prin care să mă descarc și să mă exprim în feluri în care până atunci nu puteam. Majoritatea pozelor din galerie erau inspirate din viața mea și evenimentele prin care trecusem până atunci, inclusiv cele legate de Irina.

secretsPrin semestrul al doilea am început iar să vorbesc cu Irina, care a părut foarte entuziasmată de asta, după mai mult timp în care o ignorasem. La fel și de data asta, cu un scop. Mai precis, aveam nevoie să aflu anumite lucruri de la ea, fără ca ea să știe, așa că m-am prefăcut iarăși interesat de ea. Până la urmă a vrut să fim împreună, dar am refuzat-o și am rămas cu Denisa, în schimb am păstrat legătura și cu Irina, fiindcă încă mai aveam nevoie de anumite informații de la ea.

“Eu într-un fel te-am rugat atunci să fii cu mine…”

Clasa a XII-a a fost stricată de anumiți colegi, colegi pe care cândva îi numeam prieteni. Prieteni care au dispărut pur și simplu, brusc, fără să știu ce s-a întâmplat cu ei. I-am căutat, dar nu i-am mai găsit, nu știu nici azi unde s-au dus.

“Termin liceul în același fel în care l-am început: într-o clasă plină cu străini.”

Dacă clasa a XI-a a fost despre Irina, clasa a XII-a a fost despre ei.

Banchetul l-am facut prin mai și inițial nu voiam să mă duc, fiindcă nu îmi găseam locul printre aproape nimeni de acolo, dar m-am dus fiindcă m-a rugat Denisa. M-am dus și după aproape 3 ore am plecat.

Prin al doilea semestru, după mai bine de un an de când “Butterfly” tot trimitea mail-uri la toată lumea, bârfind, insultând și inventând tot felul de minciuni despre noi, am reușit în sfârșit să aflu cu adevărat cine era. Deși fusesem sigur la sfârșitul clasei a XI-a că știu cine e, acum aflasem concret și aveam dovada chiar în fața ochilor. Am reușit să aflu după mult timp în care am încercat tot felul de metode ce i-au implicat și pe unii dintre colegii mei, fără să știe, și s-a dovedit a fi foarte simplu. Nu i-am dezvăluit atunci identitatea nimănui, n-aș putea spune sigur de ce, dar știu doar că am fost satisfăcut că măcar eu știam cine e în spatele acelei adrese de e-mail.

Asta încercam să aflu de la Irina în tot acel timp în care vorbeam cu ea, fiindcă începusem să bănuiesc că ea e “Butterfly”. În final am descoperit că așa era, iar acele conversații cu ea s-au dovedit irelevante, metoda prin care am aflat fiindu-mi disponibilă de mult timp, doar că nu știusem. După ce i-am aflat secretul (chiar și altul mult mai mare pe care ea l-a împărtășit doar cu mine, după spusele ei), am încheiat orice contact cu ea, fără să îi spun de ce, deși a tot insistat. I-am spus că nu mai vorbesc cu ea până nu recunoaște ce a făcut, iar ea s-a ascuns în continuare după deget. Atunci am încheiat totul odată pentru totdeauna, iar asta se întâmpla pe 9 mai 2011.

(ACTUALIZARE: De când am scris jurnalul, am mai verificat de-a lungul anilor de mai multe ori dacă am avut dreptate în privința Irinei, de dragul de a nu trăi în continuare crezând ceva greșit despre ea, dar și fiindcă într-un final am scris aici că Irina a fost “Butterfly” și nu voiam să înșel pe cineva din greșeală. Mi-a ajuns pe la urechi cândva și faptul că Irina le spunea altora că eu eram persoana respectivă, și mă gândeam că există posibilitatea să nu fie totuși ea și chiar să creadă că eu am fost. În final, totuși, am avut dreptate, și Irina îi mințea pe alții că am fost eu, când de fapt ea fusese.)

De dragul celor curioși, o să spun și cum am prins-o: Irina și-a făcut la un moment dat o adresă de e-mail secretă pe care o folosea doar pentru a vorbi cu mine, și am vorbit folosind adresa aia cam nouă luni de zile. La un moment dat mi-a venit ideea să mă uit în header-ul e-mail-urilor ei pentru a îi afla IP-ul și a îl compara cu IP-ul lui “Butterfly” (erau alte vremuri atunci și Irina avea IP static). Era același și fusese același în toată perioada în care am vorbit cu ea în secret. Asta nu era ceva interpretabil; ea era, nu mai era loc de dubii. După cum am spus mai sus, m-am certat cu ea pe 9 mai și i-am spus doar că știu ce a făcut și dacă îmi recunoaște, o voi ierta (chiar aș fi făcut-o). Nu a recunoscut, așa că i-am spus că nu mai avem ce discuta vreodată. O oră și jumătate mai târziu, “Butterfly” a trimis un alt e-mail tuturor (mai puțin mie) în care nu a vorbit decât despre mine, mințind în legătură cu niște lucruri urâte pe care nu le zisesem niciodată despre alți băieți din clasă, cei care îmi fuseseră prieteni buni până nu demult. Ar fi putut fi o coincidență că a trimis un e-mail menit să îmi facă rău doar mie imediat după ce m-am certat cu Irina și i-am spus că mă scârbește. Sau nu. După aceea i-am scris un e-mail lui “Butterfly” în care nu am scris decât IP-ul Irinei și atât. Nu a mai trimis niciodată un e-mail de atunci. Ar fi putut fi o coincidență. Sau nu.

Irina a fost una dintre cele mai speciale persoane din viața mea. Singurul lucru mai intens decât sentimentele pe care i le-am purtat a fost suferința prin care am trecut din cauza ei și nu cred că o voi uita niciodată. Întotdeauna va fi prima, prima care mi-a deschis ochii cum nimeni altcineva n-ar fi putut să o facă.

(ACTUALIZARE: Cam la un an și jumătate după terminarea liceului, am primit un mesaj anonim cu un link către un blog al Irinei unde vorbea despre relația ei cu Andrei. Într-unul dintre articole a vorbit și despre mine și a strecurat și niște minciuni. I-am răspuns într-un post parolat pe care nu l-a citit niciodată, dar care m-a ajutat să mă descarc.)

Norocul meu a fost că am cunoscut-o pe Denisa la puțin timp după toată povestea cu Irina. Bine, ghinionul ei că am cunoscut-o când am cunoscut-o, din cauza “aventurilor” pe care le-am avut la începutul relației. I-am spus despre tot ce a fost atunci după ce mi-am dat seama că o iubesc și am știut că mă iubește și ea. Atunci nu am avut nevoie să îi mai ascund nimic. Important e că a fost o fată mai dezghețată la minte decât majoritatea fetelor, care în locul ei s-ar fi despărțit de mine. Ea a înțeles tot ce s-a întâmplat, la momentul scrierii suntem încă împreună, suntem fericiți, și nu știu cu câte alte fete aș putea avea o relație precum cea pe care o am cu Denisa.

Îmi amintesc că prima oară când i-am spus că o iubesc a fost cu câteva zile înainte de Crăciunul din clasa a XII-a. Am chemat-o la mine, eram singur acasă. Am văzut un film, apoi i-am spus să mă aștepte în cameră și eu m-am dus în sufragerie, unde am aprins niște lumânări, am întins o pătură lângă brad și am pregătit un CD cu muzică. Planul era să intre cu ochii închiși și imediat ce îi deschide, să dau drumul la ‘Unchained Melody’ și să dansez cu ea. Deși i-am spus de nu știu câte ori să nu deschidă ochii, tot a făcut-o, dar nu a avut importanță. Am dansat, apoi ne-am așezat pe pătură și i-am dat cadoul de Crăciun, plus o scrisoare în care îi mărturiseam tot ce simțeam pentru ea. I-au dat lacrimile, m-a luat în brațe, mi-a spus că și ea mă iubește și asta a fost. Câteva luni mai târziu, am început să fac planuri pentru aniversarea de 1 an, care era abia în iulie.

În ziua de 5 iunie 2011 mi-am tuns părul pentru prima oară în doi ani. Îl lăsasem să crească din vacanța anului 2009 și doi ani mai târziu, am zis să fac o schimbare care să reflecte schimbările ce aveau loc și înăuntrul meu.

La fel ca și în clasa a XI-a, iar am rămas corigent la istorie pe primul semestru, dar în al doilea am reușit să scap.

Clasa a XII-a, în ciuda greutăților enorme întâmpinate în clasa a XI-a, a fost cel mai urât an de liceu și deși la început spuneam că nu vreau să se termine, ajunsesem să mă bucur de sfârșit, întrucât nu mai voiam să continui liceul fără prietenii ăia dispăruți.

Amintiri din clasa a XII-a

Sfârșit

A venit în sfârșit timpul să dăm BAC-ul și a fost dezastruos pentru toată lumea. Eu am luat 8 la română, 7.6 la informatică și 4.1 la matematică. Am făcut contestație la matematică și am reușit să iau 5 și să trec BAC-ul. Am intrat la Facultatea de Automatică, Calculatoare și Electronică din Craiova, la specializarea Automatică și Informatică Aplicată, după care am avansat și am ajuns la Ingineria Sistemelor Multimedia, urmând apoi să avansez din nou și să ajung la Calculatoare cu predare în limba romană.

Liceul a fost cu siguranță cea mai frumoasă perioadă din viața mea. A fost și cea mai grea, dar cu siguranță aș repeta totul dacă aș putea. Tot ce am povestit mai sus este doar o parte din întreaga mea experiență de licean și e o povestire în mare, în ansamblu. Încă au mai rămas lucruri și detalii pe care nu le-am povestit; ar fi imposibil să povestesc tot, dar vor rămâne amintiri pe care nu le voi uita niciodată.

 

Colegi: Ancuța Alexandru (XII), Alexandru Cătălin, Armășelu Andrei, Bălan Alina, Bonciu Andrei, Burnea Adrian (X – XII), Capră Andrei, Clenciu Mario (XII, sem. 2), Clenciu Mihaela, Gîdea Alexandra, Grigorie Laurențiu, Iacob Alexandru, Marica Oana, Mateică (IX), Naidin Alin, Nicu Tiberiu, Papuc Geanina, Pașca Vlad, Pîrvu Oana, Popa Adrian, Popescu Robert, Predescu Irina, Prună Ionuț, Răduț Andrei, Sandu Cosmin (IX), Sgaibă Constantin (X), Sgubin Ștefănița, Țacu Denisa, Untaru Andrei, Vaicăr Alexandru, Vieru Alin, Vîlceanu Ștefăniță (IX, sem. 1), Voica Ionuț.

Sfârșit

ACTUALIZARE (7 septembrie 2020):

55 comentarii

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.