• Home
  • Diverse
  • Singurul protest împotriva restricțiilor guvernului cu rezultate garantate

Singurul protest împotriva restricțiilor guvernului cu rezultate garantate

Mă supără foarte tare faptul că această epidemie globală este un inconvenient pentru mine. Înțeleg că impactul ei a fost catastrofal la nivel global, că a devastat economii, că a ucis milioane de oameni, și că a lăsat alți cine știe câți oameni cu dificultăți de sănătate pe viață, dar chiar și așa, mă deranjează rău că nu pot să-mi trăiesc viața ca și cum n-ar arde totul în jurul meu.

Mă deranjează foarte tare aceste restricții direct proporționale cu severitatea situației locale la orice moment dat. Nu le înțeleg, chiar dacă uneori cred că le înțeleg, așa că sunt categoric și vehement împotriva lor, sunt niște prostii absolute impuse de niște guvernanți răi/proști/sataniști/masoni/neo-marxiști/ocultiști/mâncători de pizza cu ananas. Genul de oameni care își lasă scaunul pe spate în avion, adevărați monștri.

Pur și simplu nu mă așteptam să fiu afectat și eu în mod direct de acest virus, mi se pare extrem de straniu că am eu de suferit de pe urma acestei catastrofe globale. Înțeleg că toți trecem prin timpuri grele, dar nu credeam că asta mă va include și pe mine. Înțeleg că toți suntem nevoiți să facem anumite sacrificii, dar nu credeam că și eu voi fi nevoit să fac sacrificii.

Nu mi se pare corect să sufăr într-o astfel de situație aparte, nemaiîntâlnită în ultima sută de ani, care ne-a luat complet prin surprindere și cu care încă învățăm să ne descurcăm. Nu mi se pare corect să sufăr eu mai mult decât alții, nu mă interesează că corectitudinea e un concept care există doar în mințile noastre și nu e vreun absolut de care să țină viața cont, uneori lucrurile fiind cum sunt pur și simplu fiindcă așa sunt, independent de acțiunile oricui. Nu mi se pare corect și nu vreau să accept asta.

Vreau să pot ieși iar la orice oră, vreau să fac cumpărături la orice oră, vreau să mă duc înapoi la sală să pun mușchiul pe braț, vreau să merg la un film, la un spectacol, vreau să călătoresc în alte țări, și vreau să merg iar fără mască pe stradă ca să vadă fetele ce frumos sunt.

M-am săturat să mi se impună niște măsuri care îmi displac ori sunt într-un fel sau altul inconveniente pentru mine, fie social, fie financiar, fie în moduri complet inventate de mine doar pentru a mă putea revolta public și a mă simți mai presus cumva de restul oamenilor care înțeleg pericolul și respectă anumite reguli mai mult de bun simț decât altceva. Nu-mi pasă că aceste măsuri sunt menite să ne protejeze și să asigure că trecem cât mai repede peste această situație dificilă și periculoasă, fiindcă eu sunt un om liber și am decis brusc că trebuie să îmi protejez libertatea în fața acestor măsuri nefaste care în niciun fel nu au ca scop îngrădirea libertății mele.

Am decis să protestez împotriva tuturor măsurilor astea nasoale fiindcă m-am săturat să fiu afectat de această oroare globală în care toți suferim și încercăm să ne descurcăm cum putem, iar dacă m-am săturat, nimic altceva nu mă mai interesează.

Am realizat că singura metodă 100% eficace pentru a protesta împotriva măsurilor prin care guvernul ăsta mizerabil încearcă să mă protejeze este să fiu mai responsabil și mai grijuliu. Așadar, dacă și voi v-ați săturat să vi se ia drepturile și dacă v-ați săturat de dictatura medicală și de Bill Gates și de masonerie, uite ce trebuie să facem împreună:

  • purtați masca oricând e nevoie – și pe gură și pe nas.
  • spălați-vă pe mâini ori folosiți dezinfectant după ce atingeți bani ori obiecte în locuri publice care sunt frecvent atinse de alții, cum ar fi barele din autobuze.
  • evitați contactul cu alți oameni dacă aveți voi ori dacă au ei simptome ce pot sugera o infecție cu coronavirusul.
  • respectați legea și obligați-vă și clienții să o respecte purtând masca în incinta sediului vostru – vorbesc aici în special cu proprietarii sălilor de fitness.
  • nu mai răspândiți articole scrise de jurnaliști de duzină ori idei simple despre subiecte complexe pe care vedeta voastră preferată nu e tocmai suficient de educată încât să le înțeleagă. Dana Budeanu scoate mai mult rahat pe gură decât inspiră aer, Mugur Mihăescu are mai multe fire de păr în cap decât neuroni, Olivia Steer e… Dumnezeu s-o ajute. Ăștia nu sunt oameni care trebuie admirați ori ascultați, sunt doar niște bufoni penibili.
  • fiți umili și plecați întotdeauna de la premiza că nu sunteți voi cei mai inteligenți și ceilalți niște proști, în special guvernul, chiar dacă de foarte multe ori guvernul e foarte prost. Puneți-vă tot timpul propriile opinii la îndoială și loviți-le din toate părțile, cu toate contraargumentele, ca să vedeți dacă se țin pe picioare sau se prăbușesc.
  • fiți mai sceptici cu străinii de pe internet care știu ei adevăruri și secrete care odată ce sunt analizate un pic nu au niciun sens. Site-ul ăla dubios care vorbește doar despre conspirații e o mizerie sinistră, mai bine îți calci șosetele sau îți chitești hârtia igienică, că o să ieși mai câștigat.
  • aveți mai multă empatie pentru cei din jur. Când simțiți că vă deranjează o restricție, amintiți-vă că pe alții nu îi mai deranjează nimic și nici nu îi va mai deranja vreodată ceva, că nu mai sunt printre noi. Au lăsat în urmă familie și prieteni care le plâng de dor. Alții nu și-au revenit după vindecare și e posibil să nu își mai revină niciodată. Comparativ cu lucrurile astea, și având în vedere că ați putea fi și voi într-o astfel de situație, poate nu e capăt de lume dacă o perioadă nu mai ieșiți din casă după ora 8 sau 10 seara, ca să încercăm să ne ferim atât pe noi cât și pe alții de situațiile astea.
  • nu în ultimul rând, fiți răbdători și înțelegători. Toți o ducem rău, toți ne-am săturat, toți am suferit. Toți am pierdut ceva în ultimul an, fie că sunt bani, relații, sănătatea, echilibrul mintal și emoțional, ori am pierdut oameni care nici n-au reușit să ajungă până aici. Vaccinăm oameni de 3 luni, suntem pe ultima sută de metri, dacă facem toți treabă bună mai e un pic și o să putem duce iar vieți mai normale, chiar dacă mai trebuie să purtăm o mască din când în când. Când situația se înrăutățește și măsurile se înăspresc, ăsta e semn că trebuie să fim mai cumpătați și mai atenți, nu să ieșim în stradă să dăm foc la măști.

Facem împreună toate astea ca să treacă cât mai repede această perioadă, să scadă numărul cazurilor de infectări, să avem cât mai puțini oameni internați în spitale, să moară cât mai puțini oameni, și virusul să nu mai reprezinte pericolul pe care îl reprezintă azi. Să vedem atunci ce vor face guvernanții ăștia nenorociți. Le arătăm noi lor, să vedem ce restricții mai impun când prin propriile noastre forțe de oameni frumoși, puternici, și daci puri, nimicim pericolul și îi lăsăm fără scuze pentru a ne mai călca drepturile în picioare. Atunci să-i vedem!

Evenimentul pe Facebook e aici. Intrați, participați, invitați-vă prietenii, și protestați toți cu mine, frații mei! Doar împreună vom înfrânge guvernul ăsta nenorocit și pandemia asta afurisită!


Link-uri utile:

→ Restricțiile pe timp de noapte și eficacitatea lor, sau Inabilitatea oamenilor de a își recunoaște limitările

→ De ce nu putem compara direct eficacitatea vaccinurilor COVID-19, sau De ce nu putem fi siguri că înțelegem nici lucrurile aparent simple

→ De ce e importantă purtarea măștii în public, sau Conștientizarea haosului din viețile noastre

→ Închiderea magazinelor mai devreme și aglomerarea lor, sau Convingerea cu care vorbim despre lucruri pe care nu le înțelegem


Discover more from Ovidiu Avrămuș | Blog

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

2 comentarii

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.