Ați observat cum aceeași ocultă mondială care până acum investea grămezi de bani în camere de supraveghere și recunoaștere facială vrea brusc să purtăm măști peste tot?
Straniu.
Aproape aș putea zice că „oculta mondială” e o invenție a omului simplu, „bau-baul” adulților needucați care îi face să se simtă inteligenți, și orice chestie care nu ne place o aruncăm în cârca acestei „oculte” (Bill Gates, Soroș, vecinul de deasupra), indiferent că ce punem azi pe seama ei se contrazice direct cu ce puneam ieri pe seama ei. Aproape aș putea zice că pare ca și cum încercăm să ne exonerăm de orice responsabilitate pentru ce se întâmplă în jurul nostru, ca și cum toate neplăcerile ce ne apasă sunt cauzate strict de o entitate rău-intenționată. Oricine e de vină, mai puțin noi. Bunăstarea noastră depinde de oricine, mai puțin de noi înșine.
Bizar.
Aproape aș putea spune că „oculta” seamănă foarte mult cu „Dumnezeu”, iar procesul mintal irațional care îi justifică existența e același în ambele cazuri. Destinul nostru nu e în mâinile noastre, există o entitate puternică ce are planuri pentru noi pe care nu le putem influența, totul are un scop și nu există coincidențe, orice nu înțelegem e fiindcă acea entitate acționează pe căi misterioase, iar unii dintre noi am înțeles cum funcționează lucrurile (din surse cel puțin îndoielnice), știm care sunt planurile acelei entități, și încercăm să „deschidem ochii” ignoranților. Mai putem găsi dacă încercăm.
Curios.
Nu avem statistici, dar bag mâna în foc că marea majoritate a oamenilor care cred în „oculte” și alte asemenea cred și în zei.
Discover more from Ovidiu Avrămuș | Blog
Subscribe to get the latest posts sent to your email.