• Home
  • Categorii: Blog
  • Blogger de 17 ani

    În fiecare an sunt un pic șocat când realizez de cât timp am blogul ăsta. Azi împlinește 17 ani, e adolescent în toată regula și are mai mulți ani decât aveam eu când l-am creat. Vârsta de 17 ani a fost poate cea mai frumoasă din adolescența mea, așa că hai să ne amuzăm cu o poză cu autorul la 17 ani.

  • Blogger de 16 ani

    În ultimii doi ani am scris din ce în ce mai puțin aici, din varii motive, niciunul tocmai pozitiv. Momentan sunt într-o gropiță existențială care s-a resimțit și în activitatea mea literară. Idei tot notez, încep articole pe care nu le mai termin, și tot așa. The Gallery of Me și Dunno au avut ceva mai multă activitate, dar și ele sunt în gropiță cu mine de câteva luni. Suntem…

  • Blogger de 15 ani

    Am trăit acum jumătate din viață cu blogul ăsta. Am scris foarte puțin în ultimul an, mai puțin ca în oricare alt an de până acum. Principalul motiv e că nevoia mea de a scrie aici a fost mult mai mică decât în trecut și la 30 de ani nici nu mă mai aprind atât de ușor ca înainte. Vorbeam recent cu cineva care a renunțat demult la blog fiindcă…

  • Privind înapoi (2020)

    2020 a fost un an ca niciun altul de până acum, nu doar pentru mine, ci cam pentru toată lumea. O să sune ciudat, dar chiar și cu pandemia asta, 2020 a fost realmente un an bun pentru mine, poate mai bun decât cei 5 dinaintea lui. Toate lucrurile specifice pandemiei care pe alții i-au afectat în 2020, pe mine nu prea m-au atins. O să sune și mai ciudat,…

  • Blogger de 13 ani

    Nu e nimic deosebit de menționat despre blog în ultimul an. N-am făcut schimbări la design, n-am scris cu mult mai mult decât în anul precedent, în schimb exact de acum un an de zile a redevenit de ajutor într-un fel în care n-a mai fost de mulți, mulți ani de zile. 💪 În rest, l-am reconstruit și l-am adus înapoi pe Dunno după o pauză de 4 ani, pe…

  • Privind înapoi (2019)

    2019 a fost un an semnificativ. Aș vrea să intru în detalii, scrisesem deja tot ce aș fi vrut să spun, dar cred că aș răni niște sentimente și nu aș vrea să fac asta chiar astăzi, așa că rămâne un subiect pentru altă dată. Două lucruri care mă bucură acum sunt faptul că din august până acum am slăbit 14kg, fiindcă asta pățesc eu când am inima frântă (10…

  • Blogger de 12 ani

    Dacă blogul ăsta ar fi copil, anul ăsta ar trece în clasa a 5-a. Încă câțiva ani și o să pot bea o bere cu el. Din păcate nu am mai scris așa mult în ultimul an și cu greu trag de mine să mai arunc niște cuvinte pe aici; parțial din cauză că după o zi întreagă de lucrat la calculator, deseori scriind, ultimul lucru pe care vreau să…

  • Privind înapoi (2018)

    Referitor la ce spuneam la începutul anului, n-am citit cât aș fi vrut, n-am mai învățat multă franceză, am continuat să mă duc la sală pe parcursul anului (dar nu atât cât aș fi vrut), și 2018 n-a fost atât de semnificativ pe cât plănuiam eu, dar asta înseamnă doar că se adună mai multe lucruri care trebuie făcute în 2019. De departe cea mai mare schimbare în 2018 a…