Spiracle este de departe comoara absolută de anul ăsta. Am dat întâmplător de ea și în timp ce ascultam am știut că o să o ador pentru tot restul vieții. Una din melodiile alea, știți voi ce zic. Ordinea e aleatorie. Mențiuni onorabile:
Anul ăsta a fost mai puțină magie. Ordinea e aleatorie.
O melodie extraordinar de frumoasă și simultan extraordinar de tristă.
Și dacă tot ne place atât, să ascultăm și originalul lui Robert Palmer. 🔥
Trebuie să revăd Le fabuleux destin d’Amélie Poulain.
Au trecut aproape 20 de ani de când am auzit prima oară melodia asta. Era pe unul dintre CD-urile cumpărate de tata de la tipul ăla din piața mare care vindea CD-uri piratate. Sper c-o duce bine nenea ăla, oriunde ar fi el, că era un erou. BONUS 1 BONUS 2
Îmi tot cântă în minte de vreo două săptămâni.
Să încheiem anul într-o notă pozitivă.
Am luat Letterkenny de la început cu un prieten și cu ocazia asta mai prind niște muzică mișto pe care prima oară am ratat-o.
Parcă ar mai fi mers puțină izolare, măcar o lună acolo…
O ciudățenie pe care am auzit-o în Legion și mi-a rămas în minte. Sunt o trupă englezească de indie pop și tipa avea 17 ani când a cântat asta.
Auzită în finalul serialul Transparent.
Auzită acum mult timp în Broad City (excelent, apropos) și de atunci e una dintre melodiile mele preferate. Nu are cum să nu mă bine dispună ori de câte ori aș auzi-o.
