Nu o să public aici poza și nici nu o să spun numele individului. Dacă ați văzut deja pe interneți, ați văzut, dacă nu, mi se pare imoral să răspândesc informații ce ar răni un om nevinovat.
Eu am aflat dintr-un grup de prieteni de pe WhatsApp. Literalmente primul meu gând a fost „doar atât?” Un travestit în 2024 stârnește reacții de genul ăsta. Ok, hai că e și lector universitar, poate de-asta. Dar oricum; un bărbat îmbrăcat feminin. Atât.
Nu știu cui și de ce i-ar păsa, dar trecem peste absurditatea reacțiilor oamenilor. Dacă te-ai încruntat, deja ai consumat prea multă energie. De ce? De ce îți pasă? De ce îi pasă oricui? Ce lipsuri aveți în viețile voastre încât căutați refugiul ăsta al negativismului și falsei impresii de superioritate? În fine.
Ce mi-a sărit mie în ochi au fost reacțiile despre cum nu e normal ca un lector universitar să se prezinte așa la locul de muncă, iar asta m-a amuzat. Să ridice mâna ăia dintre voi care n-ați avut sau n-ați văzut niciodată profesoare îmbrăcate ca ultimele parașute, ori care au 90 de ani și se vopsesc roz în cap, și își spoiesc fețele cu tot ce prind, și se îmbracă în culori stridente, și poartă decolteu, și se îmbracă în armură de bijuterii, și, și, și. La alea nu vă ofensați atât, dar îmbracă un bărbat o fustă și un tricou mai scurt și urcați pe pereți, revoltați cum nu s-a mai văzut. Brusc, aveți opinii foarte puternice despre cum ar trebui oamenii să se îmbrace în mediul academic, suficient de puternice încât să comentați despre ei pe internet sau să publicați poze cu ei și să îi admonestați. Nu vă plac bărbații în fuste, dar nimeni nu vă întrece la pus fusta-n cap.
Zic să ne revoltăm și când vedem femei în pantaloni, că dacă tot vrem să gândim ca în 1900, să o facem cum trebuie.
Știți ce e de fapt dezgustător aici, ce e cu adevărat demn de dispreț? Oamenii care au publicat poza. M-am uitat peste câteva articole de la diverse publicații și am tot văzut că o tipă pe nume Mara Bănică ar fi publicat prima poza pe Facebook. De la ea pare să fi pornit totul. N-am auzit de ea până acum, dar pe Facebook văd că se prezintă ca jurnalistă. O proastă. Atât. Nimic mai mult. Pur și simplu o scursură sinistră care s-a gândit că ar fi în regulă să își bată joc public de o persoană care nu a făcut nimic rău, care nu i-a greșit nimănui. Atât a putut mintea ei de jigodie. Ea hăhăie ca proasta pe Facebook în timp ce omul ăla a avut ieri poate cea mai oribilă zi din viața lui. Un lector universitar ce pare să predea niște subiecte destul de complexe e pus în genunchi de o jurnalizdă care folosește „băh” în postări (cred că din liceu n-am mai văzut pe cineva scriind așa).
La finalul zilei, de-asta nu mai putem noi, că se îmbracă un bărbat ca o femeie. Asta e problema noastră, asta ne frământă, de-asta nu putem dormi. Mi se pare că fix asta arată exact în ce hal de proști suntem. Fiindcă dacă n-am fi proști, ne-ar preocupa lucrurile serioase. Ne-ar frământa problemele reale din lumea asta în care abundă probleme ce ne afectează viețile cotidiene. Dar când ai mintea îngustă, preferi să irosești energie gândindu-te la bărbați în fuste. Români românind.
Reacția unui om normal la chestia asta este „ok”. Atât. „Ok, și?”
Am văzut, în același timp, numeroși studenți care i-au sărit în apărare, ca și cum tot ce ar conta e ce fel de om e și care e impactul lui în societate și în viețile altora. Foarte straniu. Mi se mai pare demn de apreciat acest articol din DCNews, scris de Anca Murgoci. Frumos să vezi și genul ăsta de articole din partea publicațiilor jurnalistice. Poate au mai fost și altele.
Toți care au publicat ieri poza cu băiatul ăla și au lăsat comentarii răutăcioase nu au făcut decât să contribuie la suferința unei persoane în ce a fost probabil cea mai oribilă zi din viața lui. Indiferent ce opinie ai avea despre un subiect atât de banal ca vestimentația unui străin, ori prezentarea în mediul academic, consecința acțiunilor tale asta a fost – suferință. Un nivel de suferință pe care poate nici nu îl poți concepe.
Ieri, românii au descoperit că e în regulă să fie monștri, cât timp nu poartă bărbații fuste. Ăștia suntem în adâncul nostru și e important să nu uităm asta niciodată.
Ca fapt divers, m-a surprins reacția universității. Nu mă așteptam la un răspuns atât de simplu și de bun simț.
Trăim într-o țară democratică. Domnul n-a venit indecent, expunând lucruri care nu se expun. Există un cod de etică și incluziune, așa cum obligă legea, ce punct de vedere aș putea să formulez? Trăim într-o țară în care oamenii au libertatea să se exprime. […] Cu siguranță nu sunt prevederi care să te oblige să te încalți cu pantofi de o culoare sau cu pantaloni nu știu de care. Regulile sunt în limitele legii. Un astfel de regulament ar fi împotriva Constituției. Nu poți să dai un regulament care nu respectă legislația națională.
Mi-am amintit de niște vremuri (mai?) întunecate.
Discover more from Ovidiu Avrămuș | Blog
Subscribe to get the latest posts sent to your email.