Eu și religia

Acest articol face parte dintr-o serie de articole despre “Dumnezeu”, religie, și credincioși. Recomand citirea primelor părți trecute mai jos înainte de citirea acestui articol.

→ Gândurile mele despre “Dumnezeu”
→ Gândurile mele despre religie
→ Gânduri aleatorii despre “Dumnezeu” și religie

Mă gândeam recent că cine nu mi-a citit și alte articole sau nu știe nimic despre mine ar putea trage niște concluzii puțin greșite despre mine, ca consecință a articolelor mele despre islam sau musulmani. Prin urmare, niște lămuriri: sunt ateu, dar mai mult de atât, sunt antiteist. Consider că religia este cea mai mare nenorocire cu care se zbate omenirea dintr-un motiv extrem de simplu: sfidează rațiunea și bunul simț. Cred în adevăr și în puterea nemărginită a unei minți inteligente, iar religia nu face decât să îngrădească mintea. Mai mult de atât, omul e extrem de ușor influențabil și poate cauza durere altora în scopuri religioase; poate să fie bine intenționat, cam toți cred că sunt, dar asta nu scuză daunele pe care le fac. Religia nu poate exista într-o societate care își pune valorile în bun simț și inteligență; efectiv e imposibil, se bat cap în cap, iar fără religie, îndrăznesc să spun că lumea ar fi aproape utopică. Dar e și o problemă: lucrul ăsta nu ar fi adevărat în momentul de față și ar dura foarte mulți ani până s-ar putea ajunge la o astfel de lume, dintr-un motiv simplu: nu suntem pregătiți. În condițiile în care sunt atâția și atâția care ar vedea lipsa unui zeu care să-i pedepsească drept oportunitate să facă absolut orice vor, nu putem avea încă acea lume utopică. Omul încă nu e om fără religie, dar ajungem noi și acolo. De-asta trebuie să ne reorientăm spre gândirea critică și valorificarea inteligenței, nu să ne resemnăm în fața unui zeu imaginar. Ușor, ușor, am ajunge să trăim într-o lume care prosperă în lipsa zeilor și oamenii nu depind de promisiunea unei pedepse pentru a fi oameni. O lume în care oamenii înțeleg ce înseamnă să fii om și înțeleg că asta nu se leagă în niciun fel de religie. Nimic bun ce ne învață religia nu ne învață și bunul simț. Nimic.

În ceea ce privește islamul, religia musulmană, sunt complet “islamofob”. Este perfect normal și niciun om inteligent nu poate să nege că asta e singura poziție adoptabilă față de islam. Știu categoric că trebuie să explic ce înseamnă “islamofobia”, fiindcă știu cât îi duce mintea pe unii. Dacă sunt “islamofob” înseamnă că sunt împotriva ideologiei islamice și o condamn categoric. “Islamofobia” se referă strict la a critica o idee, și nu oameni. Islamul este fără dar și poate printre cele mai dăunătoare religii, dacă nu cea mai dăunătoare. Ignorând numărul extrem de mare de musulmani (nu teroriști, nu extremiști, oameni de rând) care încurajează violența ca pedeapsă pentru niște lucruri complet aberante, și care sunt violenți din motive care iau bunul simț, îl trântesc la pământ și se pun cu picioarele pe el, în același timp perfect încrezători că e drept și sancționat de profetul lor, absolut toți musulmanii au o mentalitate complet barbară față de multe lucruri, cel mai ușor de menționat ar fi femeia. Toți, toți, toți, că altfel nu se mai numesc musulmani. Pur și simplu religia lor îi învață niște lucruri care nu își au locul în secolul 21. Indiferent că nu sunt violenți, că își văd de treburile lor, și așa mai departe, oamenii ăia dăunează societății în care trăiesc fiindcă nu sunt în stare să gândească pentru a-și depăși învățăturile ridicole. Și perpetuează acele învățături odată cu perpetuarea lor, ca oameni. Și ăsta nu e un lucru bun.

Condamn învățăturile astea și cred că nu își au locul într-o lume educată și civilizată? Categoric. Sunt “islamofob” ca urmare? Categoric. Problema stă totuși altfel: sunt “islamofob” ca consecință a unei ideologii mult mai cuprinzătoare, cum am explicat mai sus. Sunt antiteist, iar asta înseamnă că sunt și “creștinofob”, și “iudaismofob”, și “hinduismofob”, și așa mai departe. Am o fobie față de orice fel de religie ori idee, oricât de simplă și minoră, care nu corespunde normelor de bun simț și raționament, puțin mai mult față de religia islamică fiindcă musulmanii în general ridică puțin ștacheta când vine vorba de ridicol. Atât, e foarte simplu. Venerez adevărul dincolo de orice altceva.

Problema mea este strict cu ideile adoptate de oameni. Că condamn și oamenii care le adoptă și îi privesc într-un anume fel diferit de cum aș privi un ateu devenit ateu din motive obiective, asta ține de cu totul altceva. Nu-mi plac oamenii proști, iar religiozitatea spune anumite lucruri despre un om. Ca om religios m-ai putea contrazice și ai putea să lălăi aiurea că nu am cum să știu cum e o persoană doar pentru că e religioasă și așa mai departe. Ca religios e foarte dificil să îți dai seama de ce am de fapt dreptate, dar orice om care și-a depășit condiția de sclav mintal îmi va da întotdeauna dreptate. Și noi suntem speranța acelei lumi utopice.

#ExMuslimBecause I simply used my brain.

— Maryam (@M37158) November 20, 2015

În continuare:
→ Gânduri aleatorii despre “Dumnezeu” și religie – Partea a 2-a