Fiind în izolare în casă, am început să petrec mai mult timp pe balcon, relaxându-mă în aer liber. De ceva timp am început să observ o fată drăguță în blocul de vis-a-vis care iese și ea ca mine pe balcon să petreacă timp în afara apartamentului.
Am început să ne salutăm făcându-ne cu mâna, până într-o zi când am așteptat-o pe balcon cu niște coli mari și o cariocă. Când a ieșit, ne-am făcut cu mâna și am început să îi scriu mesaje pe colile de hârtie. S-a dus în casă, a luat și ea niște coli și o cariocă, și am început să vorbim prin mesaje pe hârtie, ca doi adolescenți care își trimit bilețele în timpul orelor. După două zile i-am cerut numărul de telefon și am început să vorbim mai des, iar astăzi mi-a venit o idee: am pus o măsuță pe balcon, un scaun, un pahar cu o floare și o farfurie cu tacâmuri. Am făcut o poză, i-am trimis-o, și i-am spus că în această seară mi-ar face plăcere să iau cina cu ea. A acceptat, apoi am văzut-o și pe ea aranjând totul pe balconul ei.
E seară și ne „întâlnim” amândoi, fiecare pe propriul balcon. Ne apelăm video și ne așezăm la masă, fiecare cu ce și-a pregătit. Petrecem două ore „împreună” și mă gândesc că e cea mai frumoasă întâlnire la care am fost vreodată, întâmplător cu cea mai frumoasă fată pe care am văzut-o vreodată. Îi spun că abia aștept să se calmeze lucrurile, că aș vrea să o văd și în persoană și să pot sta vis-a-vis de ea la masă cândva. Se emoționează și îmi zice că și ei i-ar plăcea asta. Vorbind apoi de situația cu COVID-19, îi spun că abia aștept să avem un vaccin și să ne putem relua viețile de dinainte de virus. Se schimbă la față; îmi zice că niciodată nu o să accepte vaccinul lui Bill Gates, creat pentru a combate un virus pe care tot el l-a creat și care ne va implanta un microcip în sânge pentru a ne controla oculta mondială.
Mă înec cu mâncarea. Mă scuz pentru un minut, o las acolo, și intru în casă. Aștept să se facă 3 dimineața pentru a ieși să strâng totul de pe balcon când sunt sigur că doarme. Îi blochez numărul, apoi îmi strâng și restul lucrurilor pe care le aveam acolo, știind că nu voi mai ieși niciodată pe balcon.
Discover more from Ovidiu Avrămuș | Blog
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
