“Nu-mi vine sa cred ca asta e sfarsitul” (17)

Publicat cu parola pe 24.05.2011.
Parola scoasa pe 18.10.2011.

Desi am facut baza de Popa pentru fraza respectiva, sunt de aceeasi parere ca si el. Nu-mi vine sa cred ca asta e sfarsitul. Nu-mi vine sa cred ca au trecut 4 ani si am terminat liceul. Mai mult, nu-mi vine sa cred felul in care l-am terminat.

Intotdeauna am spus ca ultimii 4 ani au fost cei mai buni ani din viata mea, indiferent de toate lucrurile rele care s-au intamplat pe parcurs (si al dracu’ sa fiu daca nu s-au intamplat atatea lucruri rele…). Intotdeauna am spus ca imi va parea asa de rau ca voi termina liceul. Intotdeauna, pana acum recent, cand mi-am dat seama ca nu mi-ar fi placut deloc sa mai continue. Nu in conditiile astea. Nu in conditiile in care 90% din prietenii pe care ii aveam m-au abandonat. E un cuvant puternic, dar potrivit.

Nu m-as fi gandit vreodata ca se va ajunge la asta. Aproape toate persoanele care m-au facut sa spun ca ultimii 4 ani au fost asa grozavi, au disparut. S-au evaporat, pur si simplu, intr-o clipita; si doare. Mi-am dat astfel seama ca probabil m-am mintit constant in toti anii astia ca au fost asa grozavi, cand de fapt au fost oribili. Da, am avut numeroase momente placute si am foarte multe amintiri nepretuite, dar am inceput sa ma intreb daca toate lucrurile frumoase sunt de-ajuns cat sa le puna pe celelalte in umbra si sunt inca in dubii. Poate ca mi-am dorit atat de mult sa fie frumosi incat am inceput sa ma mint singur si sa ma conving ca au fost.

Intr-un fel, simt ca si cum degeaba as fi trecut prin toate clipele alea frumoase, daca in final persoanele care mi-au fost alaturi atunci m-au lasat singur. Tot ce-a fost atunci pare acum fals. Nu ma mai simt in largul meu in jurul lor si ma simt ca si cum locul meu nu ar mai fi intre ei, desi era o vreme cand eram inseparabili. Ma simt tradat.

Ma gandesc ca ar trebui sa gasesc confort in ideea ca nu e vina mea, ci a lor; caci stiu asta clar, nu e vina mea, dar degeaba. Rezultatul e acelasi, indiferent de cine e vinovat; doare la fel de mult. In acelasi timp, sunt dezamagit de ei, fiindca s-au dovedit a fi nedemni de prietenia mea. Sunt dezamagit fiindca totul s-a intamplat fara niciun motiv. Da, ei cred ca au un motiv, dar se inseala, fiindca sunt niste prosti.

Nu-mi vine sa cred felul in care au evoluat lucrurile. Termin liceul in acelasi fel in care l-am inceput: intr-o clasa plina cu straini.

Cinste voua, celor de-odinioara, alaturi de care mi-am petrecut adolescenta asa de frumos. Mi-e dor de voi, dar stiu ca nu mai existati. Adio!