Azi dimineata de la 8 aveam examen. La 07:40 am fost in statie, afara fiind -22°C, iar in statie era o aglomeratie cum n-am mai vazut niciodata. Printre zecile de oameni, o fata vorbea la telefon si spunea ca e de la 07:30 in statie si tot astepta autobuzul.
La 08:20 a sosit primul autobuz de la RAT Craiova. Nu a fost doar unul, ci doua, iar ambele erau aproape pline. S-au urcat cativa in ele, pana in momentul in care nu se mai puteau inchide usile si au fost nevoiti sa mai coboare din autobuze. Am mai stat 5 minute in statie, pana cand am realizat ca nu-mi mai simt degetele de la picioare si inghetam degeaba ca un rahat, ca oricum intarziasem pentru examen, asa ca m-am intors acasa.
Aparent, celor de la RAT Craiova le-au inghetat autobuzele si tramvaiele. Da, le-au inghetat autobuzele, fiindca temperaturile astea foarte joase nu s-au anuntat de cateva zile la televizor, radio, si peste tot. Ei nu stiau ca va fi asa frig.
Timp de cel putin 50 de minute nu a trecut niciun autobuz de la RATC. Pe sensul opus au trecut vreo 4 sau 5, totusi… (toate avand acelasi traseu, E1, la fel ca cele care trebuiau sa treaca pe sensul meu).
Datorita lipsei autobuzurilor, aparent lumea a apelat fie la mersul pe jos prin acel frig groaznic, fie la taxiuri, asta pana cand nici taxiuri n-au mai ramas. Astazi, datorita angajatilor competenti si calificati ai RAT Craiova, tot orasul a fost dat peste cap. Era ceva ce nu putea fi anticipat si solutia nu era deloc simpla.
In alte stiri asemanatoare, acum cateva zile un autobuz a ramas fara o roata in timp ce era in trafic. Doar o alta zi obisnuita in Craiova.
P.S. In titlu nu eram sarcastic. Aparent, foarte putini au luat examenul si daca ma prezentam, cu siguranta nu il luam. Multumesc, deci, RAT Craiova pentru incompetenta angajatilor! Degetele de la picioare, insa, nu va vor uita niciodata.
Discover more from Ovidiu Avrămuș | Blog
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
18 comentarii
Nebunia
31/01/2012 la 00:08Am patit-o si eu, si joi si vineri si azi. Taxi-urile nu prea vin pe zapada asta in minunatul meu cartier, Romanesti, si sunt nevoit sa apelez la transportul in comun, ca altfel nu prea am sanse sa ajung pe undeva… joi s-a intamplat sa se strice un autobuz la 20 de pasi de la statia de la care urcasem in el, asa ca am stat toti pasagerii sa-l luam pe urmatorul, logic ca ala era deja plin… asa ca du-te la scoala in conditile astea…
De azi (ca e deja marti), imi iau concediu de la scoala, macar pentru o saptamana, sa se mai domoleasca treburile :)
lolol
31/01/2012 la 16:28Nu e vina celor de la Rat ca nu ajungi tu la examen.Ce vruiai sa faca daca stiau ca o sa fie frig? Sa unga masinile? Sa le mai dea cu vaselina? In plus e vina ta ca tu te duci in statie cu 20 de min inainte sa inceapa examenul.Nu vreau sa ma laud sau ceva,dar eu cu masina sunt cu 30 de minute inainte sa inceapa examenul la scoala,si cu 15 minute inainte sa plec cu masina cobor jos sa o dezghet si sa o incalzesc,poate ar trebui si tu sa iti dai ceva mai mult interes pentru scoala si sa nu mai acuzi pe altii pentru lenea ta.
Ovidiu Avrămuș
31/01/2012 la 18:26Inteleg ca in mintea ta tot ceea ce ai spus mai sus are sens, dar in realitate nu are si nu ma astept sa intelegi de ce.
Noroc!
lolol
01/02/2012 la 14:55Inseamna ca tu traiesti in alta realitate.Eu zic sa iti dai 2 palme,fa o laba,fa un dush rece si mai revino in viata reala din visul asta rebel si adolescentin in care traiesti.
Ovidiu Avrămuș
01/02/2012 la 17:51Ok.
Radu
05/02/2012 la 17:25AHAHAHAHA tu te duci in statia de autobuz cu 20 de minute inainte de examen si te plangi ca nu ai ajuns ?! Eu inteleg ca maica-ta probabil a pus botul la vrajelile tale puerile, dar un om normal, cum a zis si tipul de mai sus, se duce cu macar 20-25 de minute INAINTE de examen. Ce victima esti tu, vai ! El pleaca cu 20 de minute inainte de examen de acasa si se plange ca n-ajunge ca e frig afara. Doamne, ce gandire stricata !
csabi
06/02/2012 la 10:09Dude, vezi ca s-ar putea sa gresesti.
1. La examene sau orice alte evenimente ajungi cu 20-25 de min inainte doar daca ai prea mult timp liber. Singura exceptie care-mi vine in minte este cazul aeroporturilor.
2. Cum ar fi mai bine: sa traiesti intr-o lume unde TU trebuie sa sacrifici din timpul tau ca sa compensezi greselile/incompetenta altora sau sa traiesti intr-o lume organizata in care te poti baza pe RAT, CFR, Electrica etc etc etc. Cand ai un loc de munca si eventual o familie, iti dai seama foarte repede cat timp din viata pierzi asteptand dupa altii.
Ovidiu Avrămuș
05/02/2012 la 17:31Ma fascinati. :D Efectiv refuzati sa ganditi inainte sa loviti tastatura. Sigur, as putea sa va spun de ce sunteti amandoi cam prostuti de felul vostru, dar unde ar fi distractia in asta?
Sa nu tineti gura inchisa prea mult, poate va sufocati.
Radu
05/02/2012 la 17:36Rectific, pentru ca m-am grabit: un om normal ajunge* la examen cu 20-25 de minute inainte. Asta asa, ca sa intelegi si tu.
Ovidiu Avrămuș
05/02/2012 la 17:38Shhh, calmeaza-te, te suprasoliciti si nu vrem asta.
Lupica George
05/02/2012 la 17:42Nici un om normal nu ajunge cu 20-25 minute înainte de examen. Un om normal ajunge la timp sau maxim 5 minute înainte.
Ce naiba, tre sa pierd timpu prin curtea facultaţii sau pe holuri să fiu sigur că ajung?
Ovidiu Avrămuș
05/02/2012 la 18:10Lasa-i, serios, nu ai cu cine. Indivizii oricum nu au inteles deloc mesajul articolului, chiar si ce au inteles ii depaseste.
Radu
06/02/2012 la 13:32Ba tu te auzi cand vorbesti ?! Pai ba ovi seb dane tu tocmai ce-ai dovedit ca nu e bine sa pleci cu 20 de min inainte de examen, ca altfel ai fi ajuns la examen. Faptul ca ma jignesti fara argumente (parca ai fi un cal handicapat care incearca sa castige cursa) dovedeste ca esti un disperat singuratic. Stiu miscarea asta, “zi-i ca-i prost, ca e cel mai bun argument”, sa nu crezi ca ma doare. In toata discutia asta, oricare ar fi “raspunsul” la problema ta (desi orice om normal face cum am zis eu) tot tu esti ala care a picat examenul pentru ca esti prea prost ca sa te trezesti mai devreme. Scurt si cuprinzator. Esti prost si te plangi ca o chizda ca RATC-ul e de vina ca esti tu lenes.
Ovidiu Avrămuș
06/02/2012 la 17:29Oricat de mult m-ar distra toate afirmatiile tale lipsite de sens (serios, nu exagerez, sens = 0 in ceea ce priveste absolut tot ce ai scris pana acum aici), ma tem ca asta va fi ultimul meu raspuns in aceasta discutie ridicola. In general tind sa acord prea multa atentie oamenilor care respira pe gura si stiu ca sunt fraier pentru asta.
Problema nu e ca nu ti-am dat argumente. Problema e ca eu ti-am dat argumente dinainte sa faci primul tau comentariu aici, totul e scris foarte clar in articol, dar din motive care ma depasesc, nu reusesti sa procesezi acele informatii banale si insisti sa iti etalezi prostia in continuare. Stiu ca nu te doare, ca daca te-ar durea prostia, ai fi sub birou, in chinuri.
Serios acum, ca prea imi irosesc timpul cu tine si oamenii ca tine, citeste din nou articolul. Citeste-l din nou de zeci de ori daca e nevoie, citeste-l fiindca acolo ti-am spus dinainte sa iti faci aparitia de ce esti prost. Daca nu reusesti dupa numeroase incercari de a citi articolul, paraseste blogul si nu mai intra niciodata aici, te depasesc informatiile de aici.
Nu-mi vine sa cred ca am stat deja aproape 2 minute ca sa iti scriu acest comentariu, asa ca ma voi opri. Sper sa reusesti sa intelegi intr-un final tot ce s-a intamplat aici, desi ma indoiesc ca esti capabil.
Multa bafta!
Radu
06/02/2012 la 23:46Ahahaha, cat de ignorant esti =). Ba, minte-te cat doresti, pe bune. Spune-ti ca esti un perfect daca iti merge. La finalul zilei tot tu esti prostul satului pentru ca n-ai fost in stare sa ajungi la un amarat de examen. Nu ai nicio scuza. Daca esti prea lenes sa mergi pe jos, treaba ta, chestia e ca tu esti prea prost ca sa traiesti. Nu-ti trebuie prea mult creier sa stii ca iarna se intampla chestii de genul asta, si nu-ti trebuie prea mult bun simt ca sa te duci in statie cu (de ex., in functie de durata calatoriei)45 de minute inainte de examen, incat sa ajungi acolo cu 20 de min. inainte sa inceapa. Dar de, asa e romanul de cea mai joasa speta, se astetapta ca toate sa mearga asa cum isi doreste el sa-i fie inmamat tot, si cand nu ii iese face pe victima. Asa ca fa-ma cum vrei, umfla-te in pene cat vrei, pentru ca stiu ca in mintea ta realizezi ca am dreptate dar te lupti din rasputeri sa te minti in continuare… si de aceea, cum am mai zis, tot tu esti prostul satului pentru ca nu ai fost in stare sa ajungi la un examen la care au ajuns pana si ais care stiau ca pica.
Marcel
15/02/2012 la 02:51de ce nu m-ai sunat pe mine, veneam imediat sa te iau
am avut si eu examene si m-am sculat cu mult timp inainte ca daca cumva nu porneste masina sa am timp sa o iau chiar pe jos daca cumva nu vine vreun autobuz, da de , nu toata lumea gandeste in avans , om trai si om vedea
Ovidiu Avrămuș
15/02/2012 la 03:12Mi se pare incredibil cati spuneti prostii fara sa realizati. Aproape ca imi vine sa va explic ca pentru copii mici niste lucruri dureros de evidente si sa va las cu buza umflata, dar apoi imi amintesc ca nu meritati si ca probabil oricum nu veti fi in stare sa intelegeti, desi sunt niste lucruri total banale pe care din motive care ma depasesc, le-ati omis total atunci cand ati citit articolul.
Ce prost sunt, iar raspund la comentarii lasate de inapti…
sperlea
15/02/2012 la 21:41E revoltator.