Am văzut zilele trecute că au apărut noi moderatori în echipa Craiova Forum și mi-am adus aminte de vremea când eram și eu moderator și eram printre cei mai activi utilizatori ai forumului. Au trecut mai bine de 7 ani de când m-am înscris pe forum și îmi amintesc cu drag de anii în care de fiecare dată când eram la calculator, era imposibil să nu fie și forumul deschis în fundal.
Primul contact cu echipa l-am avut pe Craiova Hub, hub-ul lor de DC++, care acum nu știu dacă mai există, mă îndoiesc. Pe Craiova Hub am folosit pentru prima oară username-ul ‘ovisebdan’. Eram cu tata la calculator, era prima oară când deschideam DC++ și adresa hub-ului mi-o dăduse un prieten. Îmi cerea un username și fără să-i acord mare importanță, am combinat pur și simplu primele 3 litere din numele meu, al tatălui meu și al mamei mele (realizez ca e prima oară când dezvălui chestia asta, mulți m-au întrebat de-a lungul anilor de la ce vine username-ul). Un username ales fără să stau pe gânduri, habar n-aveam eu câți vor ajunge în câțiva ani să cunoască numele ‘ovisebdan’, atât în țară cât și în lume, dar asta rămâne o poveste pentru un alt articol, altădată.
La puțin timp după ce am început să intru zilnic pe hub și să mai particip la chat, am descoperit că există și un forum pe care majoritatea utilizatorilor de pe hub cu care discutam aveau deja cont (la început nici nu știam ce e ăla forum). Încă îmi amintesc adresa de atunci, înainte ca forumul să aibă propriul domeniu; klass.rdscv.ro/forum parcă era. Prin iunie 2005 mi-am făcut și eu cont, iar de atunci viața mea a început puțin câte puțin să se schimbe.
Doar ce împlinisem 13 ani și de frică să nu fiu ignorat de “ăia mai mari,” m-am gândit să mint în legătura cu vârsta, ca să mă pot integra printre ei; așa am ajuns să am 22 de ani. Neinspirată alegere, dar ce pot să spun, eram și eu copil. Oricât de matur eram sau încercam să par, odată ce ajungea cineva să mă cunoască mai bine, cred ca era imposibil să nu își dea seama că eram de fapt mult mai mic. Am avut 22 de ani o perioada bună, până am reușit să mă integrez și să văd că nu mă mănâncă nimeni.
Am ajuns repede să îmi fac amici și apartenența la o astfel de comunitate era pentru mine ceva nou și atât de grozav, nu exista zi în care să nu intru pe forum și să mă implic în orice subiect de discuție găseam. Nu mai știu cine din echipă a spus cândva că eu am crescut printre ei și deși am ajuns să-i cunosc în persoana abia după câțiva ani, așa e. Fiindcă majoritatea erau mai mari ca mine și știm cu toții că pe un forum online poți fi mâncat de viu dacă nu știi cum să te comporți, consider că m-au ajutat să mă maturizez mai repede și mi-au deschis mintea cum nimic altceva nu ar fi putut să o facă. Mă îndoiesc sincer – nu, sunt absolut sigur că astăzi nu aș fi aceeași persoană dacă nu aș fi învățat tot ce am învățat atunci pe Craiova Forum, de la comportament și gândire până la cunoștințe și aptitudini (cred că nici ateu nu aș mai fi dacă nu era forumul atunci, slavă domnului). Forumul a fost pentru mine ca un al treilea părinte.
Îmi amintesc că spre deosebire de alți copii de vârsta mea (sau chiar persoane mai mari), eu niciodată nu vorbeam urât pe internet, indiferent unde eram, pe forum sau în privat. Fiindcă pe forum era interzis și mi-am dat seama că e o chestie care ar trebui să se aplice peste tot, niciodată nu recurgeam la înjurături. Chiar și când alții mă înjurau pe mine în fel și chip, eu îmi păstram calmul și nu făceam ca ei (și nu știu cați alții au mai trecut prin atâtea înjurături de-a lungul timpului ca ‘ovisebdan’, dar ziceam că asta e o altă poveste pentru alt articol). Inclusiv după aceea, când mi-am făcut acest blog, acum mai bine de 5 ani, îmi propusesem să nu folosesc niciodată înjurături pe el și să scriu frumos și corect, așa cum eram obișnuit, indiferent că era un simplu blog pe internet (acum îmi mai permit uneori, dar foarte rar); trebuia să fie prezentabil și bine scris.
În anii ce au urmat, am ajuns să “cunosc” majoritatea lumii de pe forum și mi-am făcut amici și prin echipa ce îl conducea. Încă îmi amintesc cum stăteam în vacanța de vară până la 3 – 4 dimineața în conferințele ce se țineau uneori pe messenger, atât cu utilizatori obișnuiți cât și cu administratori sau moderatori. Deși eram cel mai mic dintre ei, niciodată nu m-am simțit discriminat și întotdeauna m-au respectat. Dacă mă chinui puțin, încă îmi mai amintesc ce username-uri aveau cei de pe atunci, utilizatorii activi ai forumului.
Cred că a durat 2 ani până m-a întrebat Lucian (Eros), un administrator, dacă vreau să fiu VIP, un rang care îmi aducea anumite beneficii și la care nu orice utilizator ajungea. Fiind și cel mai tânăr de până atunci, a însemnat enorm pentru mine să văd că oamenii ăia pe care îi admiram mă apreciau atât cât să mă facă VIP; mă simțeam deosebit și îmi era foarte drag. Dacă stau să mă gândesc, încă nu cunoscusem pe niciunul dintre ei personal și sunt destul de sigur că nu mai fusese până atunci nimeni care să ajungă VIP fără să cunoască echipa, sau cel puțin pe unii dintre ei. Ei mai organizau întâlniri atât cu echipa, cât și cu utilizatori obișnuiți, și întotdeauna îmi doream să mă pot duce și eu, dar îmi era prea rușine, eu copil mic printre atâția oameni mari. Abia 4 ani mai târziu mi-am făcut și eu curaj și m-am dus la o întâlnire. M-am simțit grozav cunoscându-i în persoană pe cei din echipă cât și pe alții; m-au tratat ca pe unul de-al lor. Îmi amintesc în mod special de la întâlnirea aia de Lucian, care a fost foarte prietenos cu mine, și de Wraji, care a trecut pe la masa mea și întreba cine e ‘ovisebdan’, doar ca să mă salute și să dea mâna cu mine.
Încă de la început, dinainte să fiu VIP, știam cu certitudine că voi ajunge cândva să fac parte din echipa forumului. Nu aveam eu vreun motiv anume să cred asta, dar pur și simplu eram eu sigur. Prin ianuarie 2009, parcă, s-a votat și am fost făcut moderator. Aveam 16 ani, eram cel mai tânăr moderator (cred că până în ziua de azi nu a mai fost altul de vârsta asta), și eram nespus de fericit. Am moderat cu un… mouse de fier și când am avut nelămuriri întotdeauna am avut pe cine să mă bazez.
Atunci am început să primesc și înjurături și amenințări (sau încercări de a mă mitui) de la utilizatori nemulțumiți, altele decât cele pe care le primeam datorită celeilalte activități ale mele despre care ziceam că voi povesti în alt articol. Mi s-a întâmplat să primesc și apeluri telefonice sau SMS-uri în care eram înjurat sau mi se spunea că nu mai apuc ziua de mâine dacă nu fac nu știu ce pentru utilizatorul ‘X’, dar erau lucruri cu care eram obișnuit de mult și mă descurcam în situațiile alea fără probleme. Toate bune și frumoase, până când cineva a amenințat-o pe Consoartă (nu direct) și am vrut să renunț la a fi moderator. Realizez acum că am fost naiv și nu era nevoie să reacționez așa, dar oricum mi se propusese să moderez sub un alt nume, fără să știe lumea cine sunt; și am acceptat. Ceva timp după aceea am continuat să moderez sub numele de ‘babette’, despre care Lucian a anunțat că e o nouă colegă în echipa lor, primul moderator plătit (trebuiau să ofere cumva o explicație pentru noua colegă care apăruse din senin, era direct moderator și mai era și a dracu’).
Cu timpul, forumul a avut foarte mare succes și a devenit o comunitate imensă, iar mulți dintre utilizatorii de odinioară nu se mai făceau văzuți. Începusem să am o activitate din ce în ce mai redusă pe forum, iar în 2010 când s-a schimbat design-ul site-ului complet și s-a actualizat software-ul, pentru mine Craiova Forum a încetat să existe ca până atunci. Am renunțat să mai moderez, intram rar pe forum și nu mă mai implicam în discuții ca înainte.
Craiova Forum mi-a plăcut când era la nivelul de magazin de cartier, când ne cunoșteam mulți între noi și era o altă atmosferă, mai prietenoasă, zic eu. Acum, Craiova Forum a ajuns un mall. Nu zic că e un lucru rău, chiar mă bucur pentru echipă că au ajuns probabil mai departe decât credeau vreodată că o să ajungă și cu siguranță vor continua așa, dar pentru mine, nu mai e același forum pe care intram cândva cu atâta drag. În ultimul an am avut 10 posturi pe forum, iar cândva eram poate printre primii 5 cei mai activi din câteva mii sau zeci de mii. Asta e, a evoluat, a crescut, nu putea rămâne la fel.
Rămân recunoscător pentru amintirile pe care le am, pentru toate lucrurile pe care le-am învățat de pe Craiova Forum, pentru toate felurile în care am fost ajutat ca și consecință a apartenenței la această comunitate și rămân recunoscător față de echipa din spatele forumului și a utilizatorilor cu care am interacționat de-a lungul timpului. Mult succes în continuare!
Discover more from Ovidiu Avrămuș | Blog
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
10 comentarii
matrixismyname
15/11/2012 la 12:46I find this kinda touching. Pot sa spun chiar ca ma regasesc in poveste, doar ca nu e vorba de craiovaforum .
June_Dv (@June_Dv)
15/11/2012 la 19:30We made lots and lots of friends! :D
Pingback:
15/11/2012 la 19:32eroscf
15/11/2012 la 19:32Multumesc Ovidiu! http://t.co/RayNMrvc #peblog
oveman
15/11/2012 la 21:04<3
WarLock
15/11/2012 la 21:07Am crescut amandoi Ovi cu forumul .. :) cheers up.
Iar eu tot n-am vazut cum arata June!
PushiT
22/11/2012 la 00:04Si mie imi pare rau ca nu mai e CF cum era pe vremea cand aveam vechiul vB dar totusi cred ca este cel mai dezvoltat forum local, lucru de laudat.
Deci tu erai babette ? Fuuuuck, ce nasol…adica acum discutiile par cam ciudate…
Ovidiu Avrămuș
22/11/2012 la 09:44Trololololo :))
cristi
15/05/2013 la 18:20Eu mi-am luat badrep, de la un utilizator, pana ce am renuntat complet. As putea spune ca am ajutat la fel ca tine ca forumul sa creasca, dar nu am ajuns VIP sau MODERATOR niciodata. Reply te saluta:)
Costin Sandoi (aka Ossiris)
18/05/2016 la 20:43Indeed…indeed! Ce vremuri, ce oameni! Salut și eu pe aceasta cale craiova forum , pe tine și pe toți cei din.. “vechea garda”!
Stima! OSSIRIS