Într-un comunicat de presă ținut de Ministrul Educației și Cercetării Ecaterina Andronescu pe data de 16 noiembrie 2012, au fost anunțate planuri de a fi incluse la bacalaureatul din 2013, pe lângă probele obișnuite la materiile studiate în cei 4 ani de liceu, și probe de înot. Ministrul Ecaterina Andronescu declară că aceste probe vor fi la fel de importante ca și celelalte, argumentând că înotul le-ar putea salva cândva viețile elevilor, spre deosebire de matematică, care este “doar teorie inutilă”.
“Sunt de părere că înotul este o aptitudine pe care orice absolvent de liceu ar trebui să o posede și este la fel de important, dacă nu mai mult, ca matematica sau limba română. Timpurile în care trăim, în care suntem din ce în ce mai des în pericolul de a fi loviți de o catastrofă naturală, ne forțează să ne adaptăm corespunzător pericolelor la care suntem supuși, iar înotul se poate dovedi esențial supraviețuirii în cazul unei astfel de catastrofe care ar putea lovi România, cum ar fi un tsunami, de exemplu. Tocmai din această cauză susțin cu tărie că ar trebui introdusă la bacalaureat și proba de înot, pe care să o susțină toți elevii, indiferent de profilul la care se află.” – Ecaterina Andronescu
Momentan nu au fost făcute publice alte detalii referitoare la cum ar decurge aceste probe și impactul lor asupra mediei finale. Mai multe informații urmează să fie dezvăluite la începutul anului viitor.
Discover more from Ovidiu Avrămuș | Blog
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
5 comentarii
mariana panait
16/11/2012 la 10:34:))),azi maine avem proba pt tehnologia bucatariei ,ca doar procesarea alimentelor e mai importanta pt supravietuire, decat limba romana ,sau daca se merge pe linia asta,vor da proba de supravietuire ceva gen discovery :))…asta e,stiu ca trebuie sa-si justifice remuneratia ,dar da-o dracului de treaba ..nici chiar asa …
alex*artie
16/11/2012 la 16:02Times New Roman? :)
Ovidiu Avrămuș
16/11/2012 la 16:08Mă gândeam să-l public şi acolo. :D
Raz
16/11/2012 la 17:37Eu zic sa introduca si un program de instruire militara care sa prezinte si o proba de bacalaureat,nu se stie niciodata cand incepe razboiul ;))
Remus
16/11/2012 la 19:29Tsunami in Romania?……………….pff