Scurte #3 – Superba mediocritate

Mergeam ieri seara cu Consoarta si cu un prieten prin centrul orasului si ne-am asezat pe o banca de langa Teatrul National. Peste strada de teatru, niste angajati ai primariei testau luminitele de Craciun din 3 copaci, niste luminite aruncate anapoda printre crengile copacilor, parca in bataie de joc. In momentul in care le-au aprins, amandoi au fost coplesiti de “frumusetea” lor, de parca ar fi vazut cine stie ce peisaj mirific (imi pare rau ca nu am reusit sa le fac poza, cu doua secunde inainte sa apas butonul le-au stins definitiv).

Ma intristeaza faptul ca suntem un popor cel mult mediocru, cu niste oameni in general mediocri, cu mentalitati mediocre si cu asteptari mediocre. Avem niste asteptari atat de joase, incat mediocrul la noi nu e mediocru, e ceva extraordinar, ceva impresionant. Prietenul acela imi zicea ca ar trebui sa ne multumim cu putinul pe care il avem, lucru cu care nu sunt de acord deloc. Ne invatam sa ne multumim cu putin si nu vom aspira niciodata la mai mult. Nu zic ca uneori nu e bine sa apreciezi putinul pe care il ai, dar nu sa fii intotdeauna multumit cu el, mai ales cand stii ca meriti mai mult. Daca ti se da putin si meriti mai mult, ridici iadul pe Pamant si iei ce meriti. Sigur, sunt cazuri si cazuri, nu e chiar asa de simplu, dar in general suntem invatati sa tacem si sa o luam in gura. Nimeni nu vrea sa tulbure apele, dar daca nu tulbura nimeni apele, apoi te tulbura ele pe tine si la revedere.

Ca sa nu mai divaghez in continuare, ma opresc aici. Ideea e ca nu imi place cand ne multumim cu putin (sau cu ceva facut prost) doar pentru ca “se putea si mai rau”. Nu imi place ca traim intr-o tara primitiva si nu imi place ca suntem niste oameni primitivi.

ACTUALIZARE: Am mai trecut prin zona si am reusit sa fac o poza.