Nu voi scrie o recenzie obisnuita, cum am mai facut in trecut cu alte jocuri, dar vreau doar sa spun cateva cuvinte despre seria ‘Mass Effect’. Fiind niste jocuri carora le-am dedicat cu patos 120 de ore in ultima luna, cred ca merita.
Voi incepe prin a spune din start ca sunt printre cele mai bune jocuri pe care le-am jucat vreodata si cu siguranta printre, daca nu chiar cele mai captivante. Cu 39 de ore petrecute in primul, 41 in al doilea si 38 in al treilea, sunt si cele mai lungi pe care le-am jucat. In ciuda acestui fapt, nu am fost pentru o secunda plictisit sau satul de ele si intotdeauna am jucat cu nerabdare sa vad ce se va intampla in continuare. Nu voi da detalii despre poveste, dar voi spune doar ca desi tema nu e una ce ma atrage in mod deosebit in general (universul stabilit in viitor, calatorii prin spatiu, extraterestri, etc.), povestea m-a captivat aproape de la inceputul primului joc.
Cele 3 jocuri din seria ‘Mass Effect’ sunt si probabil cele mai complexe jocuri pe care le-am jucat vreodata. Aproape tot ce faci in jocuri e dictat de propria ta personalitate, fiind constant pus in fata unor conversatii asupra carora ai o influenta limitata dar cu siguranta decisiva de multe ori, si a unor decizii pe care tu le iei asa cum vrei, in functie de simtul tau moral, influentand astfel intreaga poveste. Tocmai de aceea, nu de putine ori m-am oprit sa ma gandesc bine la ce urmeaza sa fac, incercand sa imi dau seama cum cred eu ca ar trebui sa procedez in situatiile respective. Fiecare joc poate importa personajul creat si dezvoltat in jocurile anterioare, astfel ca povestea din toate cele 3 jocuri este derulata cu un singur personaj principal (care poate fi barbat sau femeie si imaginea ii poate fi schimbata dupa preferintele jucatorului) dezvoltat de-a lungul fiecarui joc intr-un fel unic ce reprezinta alegerile jucatorului. Asta inseamna ca aproape fiecare decizie luata la un moment dat sau altul intr-unul din jocuri va influenta mai tarziu povestea, uneori avand un impact minim, alteori unul imens, afectand povestea prin multe cai neasteptate.
Singurul aspect neplacut al seriei este sfarsitul, care, mie, alaturi de 90% dintre cei care au jucat jocurile (conform unui sondaj), mi s-a parut dezamagitor, nelalocul lui. Total neasteptat acest punct slab, considerand capodoperele ce le constituie jocurile, dar nu voi intra in detalii.
Sunt profund impresionat si am un respect enorm pentru cei de la Bioware, pentru ce au reusit sa realizeze, caci jocurile ‘Mass Effect’, ca multe altele, sunt mult mai mult decat niste jocuri; sunt ca niste romane interactive extraordinare in care insusi cititorul este personajul principal, avand o influenta semnificativa asupra intregului univers descris.
Ca tot ziceam de romane, chiar au fost scrise, in paralel cu jocurile, 4 romane ce extind deja vastul univers al jocurilor video (plus benzi desenate si jocuri mai mici pentru alte platforme), povestind alte intamplari din vietile personajelor. De asemenea, urmeaza sa fie facute si doua filme, o animatie si un film… “real”, ca nu stiu cum altcumva sa ii zic. Inca nu s-au ales regizorul sau actorii, proiectul fiind abia in primele faze.
Sunt extrem de multe lucruri de spus despre ‘Mass Effect’ si as putea lauda in continuare seria si scriitorii pentru numeroase aspecte, dar ma voi opri aici.
Nota pentru intreaga serie: 9.5/10. Keelah se’lai!
Discover more from Ovidiu Avrămuș | Blog
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
5 comentarii
Cătălin
13/05/2012 la 16:42Într-adevăr, seria Mass Effect este o capodoperă, păcat că sfârșitul este dezamăgitor, mă așteptam la un sfârșit mult mai bun. Apropo, ce sfârșit ai ales?
Ovidiu Avrămuș
13/05/2012 la 16:46@Cătălin, cel albastru. :))
Am ales sa-i controlez.
Cătălin
13/05/2012 la 16:54@Ovidiu Avrămuș, Același sfârșit l-am ales și eu, deoarece era singurul sfârșit disponibil pe care-l aveam:))
Ovidiu Avrămuș
13/05/2012 la 16:57@Cătălin, hm, eu le-am avut pe toate. Fascinant jocul.
Pingback:
28/01/2013 la 22:10