Problema cu jocurile video

Ideea pentru acest articol mi-a venit dupa ce am scris despre ‘Mass Effect’. L-am tot amanat, iar astazi, citind o discutie dintre doua persoane (despre asta, mai jos), am simtit nevoia sa il scriu cat mai curand posibil.

Cea mai mare problema a jocurilor video, in momentul de fata, este ca inca se numesc “jocuri”. In aceste timpuri in care jocurile video au ajuns atat de departe, mi se pare extrem de trist ca inca sunt numite “jocuri”, cand ele au depasit acest stadiu acum multi ani.

Sigur, aici nu vorbesc despre jocuri gen Mario, aici vorbesc despre jocuri care au cu adevarat o poveste profunda si complexa, iar aceste jocuri sunt foarte numeroase. Vorbesc despre acele jocuri pe care lumea le joaca pentru povestea lor, fiindca pot invata ceva din ea si fiindca poate genera o gama variata de sentimente in mintile jucatorilor. Suntem la un punct in timp in care exista numeroase jocuri video care merita acelasi respect pe care il primesc si cartile sau filmele, in multe cazuri chiar mai mult, mult mai mult. Jocurile video au potentialul sa relateze o poveste in feluri in care cartile si filmele nu o vor putea face niciodata, iar daca lumea ar sti si cata munca serioasa si sute de oameni pot fi in spatele unui joc video, poate s-ar gandi de doua ori inainte sa vada jocurile video ca pe niste simple jocuri si nimic mai mult.

In ziua de astazi, cu alternativa jocurilor video prezenta, cartile sunt mult prea supraapreciate. Nu zic ca nu trebuie sa mai citim carti, nicidecum, dar vreau sa stiu daca exista ‘gamer’ (nu persoane care joaca doar ‘Counter Strike’ si ‘Call of Duty’ si se considera ‘gameri’) care stie ce inseamna un joc video si care crede ca nu exista joc video al carei povesti sa egaleze sau chiar sa intreaca complexitatea, profunzimea si intensitatea unora dintre cele mai bune carti scrise vreodata. Nu exista persoana pe lumea asta care sa stie cu adevarat ce e ala joc video si sa creada ca acestea nu se pot ridica la nivelul cartilor. Jocurile video pot relata la fel de bine (din punctul meu de vedere, mult mai bine) orice poveste care s-ar putea gasi vreodata intr-o carte, iar asta e adevarul si nu e unul nou. Nu numai ca o pot relata cel putin la fel de bine, dar sunt multe aspecte pe care cartile nu le pot acoperi, aspecte care marcheaza jucatorul in feluri imposibil de realizat printr-o carte, iar asta fiindca intr-un joc video poti vedea cu ochii tai ce se petrece, poti auzi ce se spune, poti controla personajele, iar intotdeauna vei fi mai marcat de ceea ce vezi cu ochii tai decat de ceea ce ti se povesteste prin text sau oral, mai ales cand tu controlezi personajul principal si te identifici cu el. Cand simti ca tot ce se intampla se intampla ca o urmare a actiunilor tale, tinzi sa fii mai afectat de repercursiuni. Cu o carte nu faci decat sa dai pagina mai departe.

Un alt aspect ce nu poate fi acoperit de nicio carte sau film este posibilitatea de a alege calea pe care o ia personajele. Cu o carte sau un film, ti se dau personajele, dialogul si povestea care au vrut scriitori sa ti se dea, fie ca iti place sau nu. Exista multe jocuri video in care jucatorul controleaza mult mai mult decat personajele, iar acum voi lua ca cel mai elocvent exemplu, din punctul meu de vedere, seria ‘Mass Effect’.

In seria ‘Mass Effect’, jucatorii au control asupra aspectului personajului principal, putandu-l modela dupa propria aparenta, asupra sexului personajului principal si chiar si asupra orientarii sexuale a personajului (in al treilea joc), care desi nu e un aspect foarte relevant povestii, e cu siguranta ceva ce a bucurat fiecare jucator si i-a acordat un plus de control asupra povestii. Pe langa toate astea, jocurile se bazeaza integral pe deciziile luate de jucatori. Dialogurile, relatiile dintre personaje si intreaga poveste sunt afectate de personalitatea fiecarui jucator in parte si de simtul sau moral. Sunt niste jocuri extrem de complexe ce permit fiecarui jucator sa isi muleze propria personalitate pe ele si sunt un exemplu excelent pentru nivelul la care au ajuns aceste “jocuri” video. (Mai multe despre ‘Mass Effect’ aici.)

Revin acum la acea discutie despre care vorbeam la inceputul articolului, cea care m-a determinat sa scriu articolul imediat dupa ce am citit-o. (Vedeti poza)

Trebuie sa recunosc, initial m-a deranjat atitudinea lor absurda fata de jocuri video, dar apoi mi-am dat seama ca nu este vina lor si ca pur si simplu au avut ghinionul sa fie expusi doar la jocuri video mai “simple”.

Doamna din acea conversatie e dezamagita ca fiul ei “inca” se mai joaca jocuri video la varsta de 18 ani. Nu stiu statistici la nivelul nostru national, dar in America varsta medie a persoanelor care joaca jocuri video este de peste 30 de ani, si nu e nimic anormal in asta. Din punctul meu de vedere, problema poate fi una din doua:

• fiul ei nu e genul de persoana care joaca jocuri bune.
• fiul ei poate joaca si jocuri bune, dar ea nu vede asta.

Varianta a doua sugereaza ca ea este pur si simplu neinformata si nimic mai mult. Ea poate intra la el in camera 5 minute si il vede cum impusca niste oameni pe ecran, sau mai stiu eu ce, si are impresia ca jocurile video sunt o prostie. Nu, problema e ca nu s-a interesat niciodata de jocuri video si si-a format niste preconceptii superficiale si incorecte despre acestea. In Romania, la varsta aceea, este ceva des intalnit, dar ar fi bine ca persoanele mai in varsta sa incerce sa se informeze despre lucruri de genul asta inainte sa le judece pe ele si pe cei care se implica in asa ceva.

Baiatul din conversatie, la cei 16 ani ai lui, poate a avut ghinionul sa fie expus doar la jocuri mai “simple” si violente, fiindca aparent violenta constituie o problema pentru el. Si el, la fel ca acea doamna, e neinformat si asociaza jocurile video cu violenta, ceea ce este foarte deplasat. Exista si jocuri video violente, asa cum exista si carti violente si filme violente. Sigur, jocurile video pot fi cu usurinta mult mai violente decat orice carte sau film, dar asta nu e un lucru rau si depinde doar de preferintele fiecaruia daca il atrage sau nu. Te deranjeaza violenta, stai departe de jocurile violente, asa cum poate unii stau departe de filmele de groaza, dar asta nu inseamna ca jocurile video violente trebuie ignorate si considerate mai putin “bune” decat altele, fiindca totul se reduce la poveste, iar daca o poveste buna presupune violenta, jocurile video iti arata acea violenta.

Ma duc acum cu gandul la ‘To The Moon’, care nu are niciun pic de violenta in el si la care nu doar o data am ras sau am plans in timp ce jucam. As fi curios ce lucruri negative ar putea spune lumea despre acel joc. ‘To The Moon’ e un exemplu perfect ce demonstreaza ca povestea este in prim plan.

O alta problema cu jocurile video e ca sunt sabotate chiar de jucatori. Voi lua ca exemplu ‘Mass Effect 3’, in care am spus mai devreme ca jucatorul poate decide orientarea sexuala a personajului, in functie de preferintele sale proprii. In urma acestui lucru, cei de la Bioware, care au realizat jocul, au inclus in joc si o scena de sex (nimic explicit), in care partenerul putea fi ori barbat, ori femeie (ba chiar si extraterestru), iar acest lucru a cam starnit valuri. A starnit valuri tocmai fiindca multa lume nu a reusit sa tina pasul cu evolutia rapida a jocurilor video; lumea inca se gandeste la jocuri video ca la niste lucruri pentru copii, iar cand copiii lor sunt expusi la o scena de sex intre doi barbati sau doua femei, e belea mare. Chestia e ca exista doua organizatii mari si tari care se ocupa cu clasificarea jocurilor video in functie de varsta potrivita pentru respectivele jocuri, asa cum se face si in cazul filmelor, iar cea mai veche dintre aceste doua organizatii se numeste ESRB si exista in America inca din 1994, iar a doua se numeste PEGI, se aplica doar in Europa si exista din 2003. Absolut orice joc scos pe piata este catalogat in functie de varsta potrivita pentru jucator, iar in America, de exemplu, daca un copil de 15 ani se duce sa cumpere ‘Call of Duty: Modern Warfare 3’, care este pentru persoane numai de la 17 ani in sus, acestuia nu i se va vinde decat daca vine insotit de un adult si i-l cumpara acela. Legal, este totul in ordine si facut corect, dar pentru lume nu e de ajuns; lumea nu vrea sa stie ca in jocurile copiilor lor pot fi scene de afectiune intre homosexuali, desi nu e nimic anormal in asta, iar daca deschide televizorul 5 minute, are mintea poluata cu toate porcariile si asta e in regula pentru ei.

A fost in 2009 o mare controversa bazata pe un nivel din ‘Call of Duty: Modern Warfare 2’, in care jucatorii erau in rolul unui agent sub acoperire intr-o organizatie terorista, iar la un moment dat acestia intra inarmati intr-un aeroport si incep sa impuste oameni nevinovati. Daca asta s-ar fi intamplat intr-un film, nu zicea nimeni nimic, dar fiindca oamenii, ca jucatori, erau chiar acolo, in mijlocul actiunii, asta a constituit o problema. In realitate, adevarata problema e ca oamenii nu realizeaza ca jocurile video nu sunt doar niste “jocuri” si unele sunt facute pentru o audienta mai matura, tocmai de aceea si exista organizatiile alea despre care ziceam mai sus.

Pot sa mai folosesc ‘Mass Effect 3’ ca un exemplu pentru ce inseamna astazi jocurile video. Ca sa nu ma lungesc cu detalii, cei care au realizat jocul au promis ca sfarsitul va fi intr-un fel, iar in realitate nu prea a fost asa cum au zis. Din cauza asta, jucatori din toata lumea au fost revoltati si s-a ajuns asa departe incat compania Electronic Arts (proprietarii Bioware) a fost data in judecata de catre Advertising Standards Authority pentru ca nu au respectat promisiunile pe care le-au facut atunci cand au facut reclama la produsul lor. In final au scapat, dar reactiile negative au fost atat de multe si atat de “intense”, incat, pentru prima oara in istoria jocurilor video (din cate stiu eu), o companie a acceptat sa modifice sfarsitul unui joc pentru a satisface nevoile jucatorilor, iar asta zic eu ca a fost un mare pas.

Alte exemple mai sunt ‘Call of Duty: Black Ops’ si ‘Call of Duty: Modern Warfare 3’. In noiembrie 2010, doi barbati americani au intrat cu arme intr-un magazin de jocuri video si au furat 100 de copii ale jocului ‘Black Ops’, inainte de lansarea oficiala. Un an mai tarziu, in noiembrie 2011, au fost furate in Paris 6000 de copii ale jocului ‘Modern Warfare 3’, in valoare de 400.000 de euro. Niste barbati au lovit masina care transporta jocurile cu masina lor, apoi au folosit gaz lacrimogen pentru a ii incapacita pe soferi, dupa care le-au furat masina cu jocurile.

Ca un exemplu mai pozitiv, pot folosi ‘L.A. Noire’, care, datorita tehnologiei folosite pentru animarea personajelor (au folosit actori reali), a fost primul joc video din istorie care a aparut la un festival de filme.

Ar mai fi destule exemple care sa sugereze ce inseamna de fapt un joc video, dar ma voi opri aici. Concluzia este ca lumea trebuie sa fie mai deschisa la minte si sa se informeze cu privire la jocurile video inainte sa le catalogheze ca pe niste chestii puerile. Mie mi-au oferit extrem de multe lucruri jocurile video si voi continua intotdeauna sa ma “joc”. Fara ele, nu stiu unde as fi astazi si ce fel de persoana as fi.

Articole similare: