Nu suport genul de cupluri de la care auzi tot timpul că se ceartă sau se despart și se împacă în fiecare zi. La 16 ani poate merge, dar de la o vârstă devine extrem de penibil. Șansele sunt ca dacă te-ai despărțit și împăcat de mai multe ori cu persoana cu care te afli acum într-o relație, ori tu, ori celălalt, ori amândoi, să fiți niște idioți. N-am înțeles niciodată persoanele de genul ăsta, care numesc ceartă orice porcărie nesemnificativă și dramatizează situația inutil, iar atunci când aud o astfel de persoană care se plânge pentru a nu știu câta oară că s-a certat/despărțit de cineva, îmi vine să îi plesnesc. Fetele ca fetele, că ele se comportă așa în general, dar nu înțeleg nici băieții care le permit asta.
Sunt cu Consoarta de aproape 2 ani și jumătate, timp în care am avut multe discuții și ne-am supărat de multe ori unul pe celălalt (mai ales eu, că eu sunt ăla temperamental), dar certurile pot să le număr pe degetele de la o mână, iar asta dacă mi le mai amintesc. Cât despre despărțire, nici atât; n-am avut nicio neînțelegere care să mă facă să mă gândesc la asta, oricât de supărat aș fi fost. Din punctul meu de vedere, într-o relație ce implică sentimente se ajunge la despărțire fie dacă odată cu trecerea timpului se tot adună numeroase lucruri pe care la un moment dat nu le mai suporți, fie se întâmplă o dată ceva foarte grav. Restul sunt prostii.
Maturizați-vă, e jenant.
Discover more from Ovidiu Avrămuș | Blog
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
