Prea ușor

Citeam în ‘Everybody Is Wrong About God’ cum zice autorul că nu va aduce niciun argument împotriva religiei în cartea lui fiindcă pur și simplu nu are sens și ar fi o pierdere de timp, că e o discuție pe care credincioșii au pierdut-o de mult timp. M-a amuzat aroganța lui, dar avea dreptate omul, în ceea ce privește existența zeilor, dezbaterea a fost câștigată de mult, orice discuție pe tema asta e pur și simplu redundantă, stupid de redundantă.

Am realizat mai bine asta recent, răspunzându-i unui aiurit pe Facebook. Mi-am dat seama că nu s-a întâmplat niciodată să mă “închidă” un credincios într-o discuție. Și am avut multe discuții cu mulți credincioși de-a lungul a multor ani. Adică am concluzionat că dedic religiei o bună parte din viața mea, deci e o latură semnificativă a mea. Pur și simplu niciodată nu s-a întâmplat să stau pe gânduri la un răspuns, să spun “hm, da bă, interesant ce spune ăsta”. Greșelile de gândire pe care le fac oamenii ăștia le văd instantaneu pe măsură ce le citesc aberațiile, și nu că aș fi eu mare șmecher, dar pur și simplu sunt niște chestii atât de evidente și atât de simplu de doborât că nici nu e un efort să mătur cu oamenii ăștia pe jos. Sunt oameni leneși din punct de vedere intelectual, că altfel n-ar mai crede în zei. A fost un exercițiu bun ceva timp, mai ales când eram mai mic, m-a ajutat să îmi dezvolt discursul și să-mi păstrez mintea ageră, dar nu cred că mai face nimic pentru mine de mult timp. Nu simt că mă mai îmbunătățesc în niciun fel, e mult prea ușor.

Dar, deși ziceam cât de redundante sunt dezbaterile astea din punct de vedere intelectual, încă au loc dintr-un simplu motiv: credincioșii nu respectă aceleași reguli logice și de bun simț ca oamenii normali. Nu te poți înțelege cu oameni care nu pot înțelege. Ei sunt precum cavalerul negru din ‘Monty Python and the Holy Grail’: și după ce le dobori toate argumentele oricum slabe, ei nu recunosc asta, nu înțeleg ce se întâmplă. Iar când renunți și îi lași în prostia lor, în ochii lor te declari bătut și își numără încă o victorie.


Discover more from Ovidiu Avrămuș | Blog

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.