De ochii lumii

Mihai Bendeac face un apel la autorități pentru a se ocupa de un tip care face rele și îl supără. Face apel pe Facebook, bine-nțeles, publicând un mesaj pentru toți admiratorii lui despre cât de revoltat e că un tip pune câini să se bată între ei.

Înainte să întrebați “de unde știi că nu a apelat la autorități și ca un om normal la cap”, spuneți-mi dacă chiar credeți că nu ar documenta public orice demers și orice deget ridicat pentru un scop aparent nobil și apreciat din punct de vedere moral. Apoi spuneți-mi care ar fi fost sensul publicării mesajului dacă deja apelase la autorități ca un om normal la cap. Apoi spuneți-mi dacă nu cumva credeți că cineva ca el ar avea ceva mai multă putere de a face ceva în comparație cu un om de rând.

Îmi e mai scârbă de Bendeac decât de ăla cu animalele. Nu că nu mi-ar face plăcere să îi sucesc personal gâtul ăluia, dar pur și simplu Bendeac îmi provoacă mai mult greață. Plăcerea ăluia e una simplă și ușor de înțeles, omului îi place violența și nu are compasiune pentru animale. Nu e nimic mișelesc aici, nimic ascuns. E ceva banal și sincer. Bendeac, în schimb, pute de la o poștă a mârșăvie.

Dar poate mă înșel și nu e scârbos, poate e doar prost.