Un exemplu concret de răul pe care îl faci când răspândești informații neverificate

Mai țineți minte panica prostimii cu “ambulanța neagră” care fură copii și alte bălării din-astea? Ai crede că poveștile cu Bau-Bau merg doar la copii că-s naivi, dar uite că merg și la adulți, că sunt proști.

Se vehicula acum ceva timp o poveste cu o ambulanță neagră care fură copii de pe stradă și le ia organele și nu știu mai ce. Nu era vreo declarație oficială din partea cuiva, nu era vreun copil găsit fără organe, nu era nimic, doar o poveste. O poveste pe care prostimea a înghițit-o fără să mai stea pe gânduri (literalmente) și a început să răspândească povestea pe rețele sociale, cu “valeleu muică, ne ia odraslele” și toate cele, în stilul tipic prostimii. Panică, revoltă, agitație; prostimea nu mai știa de capul ei, pentru că pe niște site-uri unde găseai articole despre extratereștri infiltrați printre oameni, pericolele secrete ale vaccinurilor, și manipulare în masă prin “unde psihotronice”, au citit despre o ambulanță neagră care le fură copiii. Că e evident, dacă vrei să ieși la furat de copii pentru a le recolta organele, trebuie să fii cât mai suspect posibil și să circuli cu o ambulanță neagră. În niciun caz nu vrei să fii CÂT MAI DISCRET POSIBIL.

În fine, să ajungem la subiect; acum două nopți, niște țigani au văzut o ambulanță parcată lângă Gara de Nord. O ambulanță normală, cu excepția numerelor de înmatriculare roșii, sugerând că e proprietatea privată a unei persoane. Nu știu prea multe detalii, dar aparent s-au adunat zeci de oameni și țigani care au înconjurat mașina și au reușit să intre în ea. În ea dormea o femeie. Și au continuat prin a o bate, evident. Femeia a reușit să sune la poliție, poliția a venit, au luat câțiva țigani pe sus, și s-au dus la secție cu mulțimea de oameni și țigani după ei. Nu știu multe despre starea femeii, am văzut că a refuzat internarea în spital, deci probabil e… “în regulă”. Un țigan a publicat un film lung pe Facebook de la secția de poliție, dar nu mai găsesc link-ul către film. Oricum nu pierdeți nimic, era doar un țigan care se filma în direct printre mulțimea de oameni și țigani din jurul secției de poliție (în presă scrie că erau sute de oameni, dar mi-e greu să cred asta), timp de mai bine de o oră în care nu s-a întâmplat nimic.

Femeia respectivă se pare că este Doina Popescu-Brăila, are 49 de ani, și e o fostă profesoară de matematică, actualmente scriitoare. Aparent, femeia se plimbă prin țară cu o așa-zisă “ambulanță a literaturii”, așa cum vedem în poza ei de profil de pe Facebook. Făcea un circuit național numit “Salvați literatura”, doar că nu ar fi fost într-o dubă ca cea din poza de pe Facebook, ci într-una care încă avea pe ea simbolurile de ambulanță și toate cele. Motivul se pare că ar fi faptul că avea nevoie de o mașină mai mare în care să țină cărți și să își desfășoare activitatea, așa cum vedem în unele poze de pe Facebook, și doar ce o cumpărase din Germania, urmând probabil să o decoreze ca și pe cea din poza de pe Facebook.

Îmi amintesc citind că în mașina în care a fost agresată erau cărți. Țiganii, în schimb, zic că avea cuțite, arme, și diverse plăcuțe de înmatriculare din mai multe țări, “să fie pregătită să fugă”. Nu știu pe cine să cred.

Hai acum să ne uităm pe profilul ei de Facebook.

Așa sunt comentariile peste tot pe profilul ei. O să observați că toți (aproape?) sunt țigani. Așa cum s-au mobilizat în seara aia, cumva s-au mobilizat și pe Facebook, să înjure o femeie despre care peste tot în presă s-a scris că a fost agresată pe nedrept. Am văzut comentarii de la oameni care ziceau că “se vede pe fața ei” că e criminală, sau pur și simplu “rea”. Ce vrei mai mult de atât? Se vede clar pe fața ei!

Să recapitulăm: cineva publică un mit urban ridicol, o poveste veche de zeci de ani, care a circulat peste tot prin lume sub diferite forme, dar la bază asemănătoare. În era informațională atinge mai puțini oameni ca înainte, dar tot mai mulți decât ar fi normal. Cumva, încă supraviețuiesc poveștile de genul ăsta. Prostimea ia mitul în serios și îl răspândesc. Pentru ei, pericolul e real. Ceva mai târziu, prostimea prinde o femeie nevinovată și o ia la bătaie fiindcă o cred pe ea zmeul din basmul pe care l-au citit pe niște site-uri oarecare ori doar l-au auzit de la proștii din anturajul lor.

2018

S-a gândit cineva în timp ce dădea share pe Facebook la mitul ăla ridicol că s-ar putea ajunge la asta? Nu. Ce învățăm din asta? Un lucru simplu, dar extrem de important: să nu mai răspândim informații și povești în a căror sursă nu avem încredere. O dată pentru că neadevărul inerent nu poate face decât rău, și a doua oară pentru că nu știi la ce viitor rău concret poți contribui. Și asta se aplică la absolut orice: fie că e un aliment miraculos care te vindecă de cancer sau îți aduce cine știe ce beneficii extraordinare, fie că e cine știe ce metodă prin care guvernul te controlează, fie că e vreo invazie de cine știe ce insecte dăunătoare, o conspirație națională sau globală, o persoană oarecare ce găsește insecte sau animale într-un supermarket și publică un film pe Facebook, un aliment care e dăunător pentru că se strică mai greu decât te-ai aștepta, orice. Poate fi orice, am văzut de toate.

Dacă pare incredibil, probabil nu e adevărat. Dacă sursa pretinde că îți oferă cunoștințe “secrete”, ori pe care nu știu cine nu vrea ca tu, omul de rând, să le știi, dacă ți se oferă tratamente alternative, ori sfaturi despre stilul de viață, ori cum să-ți crești copilul, ori mai știu eu ce, și sursa e un blog oarecare de pe internet, ori o persoană oarecare, care ar putea foarte bine să fie un străin de pe stradă, mai bine ignori. Să nu uităm și că imaginile și filmele pot fi trucate, deseori mai ușor decât credem. Orice informație o primești trebuie să o treci printr-un filtru, că de-aia ești adult. Cine îmi dă informația? Am motiv să cred vreun cuvânt din ce spune? Ar avea vreun interes să spună minciuni? Ce informații pot găsi despre sursă (ex. site-ul)? Ce alte informații mai găsesc de la aceeași sursă și cât de credibile par în general? Par că ar sfida bunul simț? Ar fi posibil să fie totul complet fals? Există vreun element emoțional care ar putea împiedica oamenii să fie obiectivi și raționali? Mai găsesc informația asta la alte surse de încredere? Mă îndeamnă să răspândesc informația? Ar putea avea ceva de câștigat din asta? Dacă subiectul e științific, care e consensul comunității științifice? Și așa mai departe. Întrebări simple pe care orice adult ar trebui instinctiv să și le pună.

Mai țineți minte povestea cu “Balena albastră”? Și aia altă idioțenie care a făcut valuri printre prostime. Copiii se sinucid ca parte a unui joc, de distracție, și câștigă jocul atunci când mor. Trebuie să fii un soi special de idiot să fi luat în serios povestea. Câteva întrebări de mai sus și întreaga poveste era spulberată. Știu că a fost răspândită și de site-uri de știri cunoscute și de persoane publice, dar tu trebuie să fii mai bun decât ei. Trebuie să înțelegi că nu tot ce auzi e adevărat, chiar dacă în general sursa e credibilă. Trebuie să înțelegi cum funcționează oamenii și cum ar putea fi duși de nas. Trebuie să pui la îndoială orice sună neobișnuit.

Nu știi ce rău a făcut mitul ăla pe care l-ai răspândit printr-un simplu share pe Facebook. Putem intui cu o oarecare certitudine că au existat foarte mulți părinți naivi care au devenit exagerat de îngrijorați de activitatea copiilor lor pe internet. Părinți care poate i-au urmărit obsesiv, poate le-au interzis lucruri, poate au existat certuri, poate a existat stres și tensiune în familie, și așa mai departe. Totul complet inutil, pentru că ai dat tu share la o prostie pe Facebook, au crezut zece, doi au dat mai departe, încă opt de la fiecare au crezut și alți șase au dat mai departe, și uite așa s-a răspândit prostia și le-ai creat altora suferință.

În concluzie, să rezumăm: nu fiți proști. Analizați rațional și obiectiv ce citiți, puneți-vă întrebări, și fiți mai selectivi cu informațiile pe care le dați mai departe, că nu știți ce efect pot avea în lumea reală.

[despre femeia bătută] Asta o să le povestesc la toți străinii când mă întreabă de ce am plecat sau cum e România. – un prieten.