Privind înapoi (2023)

întunericul pare că e violent doar când încearcă să te domine.
odată ce a reușit și realizezi că ești neputincios, lucrurile se liniștesc.
acceptarea mi-a fost înfrângerea.

nici măcar n-am mai putut scrie.
dacă în trecut fundul gropii mă inspira, acum nu știu unde sunt mai jos de atât.
nu credeam că există locul ăsta.
nu mai e durerea aia debilitantă, am funcționat mai bine ca în perioadele de rătăcire trecute, dar am fost fără vlagă.
durerea extremă îmi ținea inima bătând, ca șocuri ce-mi traversau existența.
acum am căzut deja din cădere și nu mai mișc.
pentru ce să mai mișc?

nu pot să las în urmă demonii pe care îi car în spate de ani de zile.
demoni cu chipuri dragi.
în acest calvar perpetuu, doar i-am înmulțit.
le aud vocile din ce în ce mai tare, mai agresive, mai dureroase.
ar fi mai ușor dacă nu aș simți că îi merit, că asta îmi e pedeapsa pentru lacrimile ce le-am vărsat prin ochii altora.

un an negru în care mi-am demonstrat fără urmă de dubiu că sunt ce am spus mereu că sunt.
„exagerezi”, „nu ai făcut nimic greșit”, au căzut mereu pe urechi surde.
acum pot răspunde cu „nu știi totul”, și nici nu-mi veți ști rușinea.

m-am ferit din ce în ce mai mult, m-am izolat din ce în ce mai mult, am fugit din ce în ce mai departe.
iar am pierdut/îndepărtat oameni anul ăsta, am simțit că am nevoie de asta, dar nu știu dacă a fost sănătos ori doar întunericul care vrea mai mult din mine doar pentru el.

a fost un an sumbru.

nu știu cum să mă scot de unde sunt.
nu știu de ce am nevoie, de ce cuvinte, de ce realizare.
de ce alint.
de ce junghi.

suntem împreună de 15 ani. o să mor cu tine? o să mori cu mine?


„știu că dacă lucrurile nu merg bine, s-ar putea să fie extrem de dificil să citești asta”
„sper că încă mai exiști. nu știu cum ești acum, dar îți amintești dificultățile vieții ██████████████ și știi de ce spun că sper să mai exiști și în 2023”


Vorbeam cu mine însumi despre mine însumi
și ne aminteam de panica și disperarea de-odinioară.
Observam cum au fost înlocuite de o resemnare tăcută și adâncă.
Nu mai suntem valuri, doar o mare moartă.

Vorbeam cu mine însumi despre mine însumi
și ne detestam reciproc compania.

Alte articole:


Discover more from Ovidiu Avrămuș | Blog

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.