Amintiri din generala – #13

*In clasa a 8-a chiuleam la majoritatea orelor de sport. Chiuleam cu unul sau doi colegi si ne duceam la fast food sa mancam (da, stiu, in ora de sport mancam de la fast food). Mai erau anumiti indivizi prin scoala care, in ciuda faptului ca as fi putut sa-i ‘rezolv’ fara probleme, nu ii atingeam pentru ca apoi as fi fost vizitat de toti prietenii lui shukari, fiecare mai jmeker decat celalalt. Si cand vedeau ca nu le fac nimic, imediat le crestea orgoliul. In timp ce mancam cu un coleg (Sorin) pe scarile din spatele scolii, vine unul din indivizii mai sus mentionati, un tiganus care poate imi venea pana in barbie (radeam cu Sorin zicand ca tot ce atinge moare, sau e infectat). Noi l-am vazut din timp si am stiut ca asta o sa ne ceara mancare, iar daca nu ii dadeam iesea cu scandal, ceea ce nu voiam pentru ca, dupa cum spuneam, chiar daca il ardeam pe el, in final tot noi eram arsi mai rau. Asa ca ne-am uitat unul la altul si am inceput sa ne indesam mancare pe gat, ca sa nu ii dam aluia (ne era foame). Cand a ajuns ala la noi, amandoi eram cu gurile pline, de-abia mestecand. Nu mai stiu ce-a zis ala, dar stiu ca n-am avut probleme. Noi ne uitam unul la altul si incercam sa nu radem.

*Ca tot ma apucai sa spun despre ‘batausii’ ăi mari de prin scoala, imi amintesc ca de multe ori mi s-a intamplat sa fiu asteptat la sfarsitul unei ore de catre mai multi astfel de indivizi. Motivul e destul de simplu: aia tot timpul se dadeau mari zmei si eu niciodata nu imi tineam gura inchisa. Chiar daca nu le faceam nimic, eu tot timpul comentam si tot timpul ma luam de ei pentru ca nu imi placea sa inghit rahatul lor. Ce-i drept, cateodata ma pricopseam cu cativa pumni, vezi domne’ “invatatura de minte”, dar cu cat mai ‘aprinsi’ erau ei cu atat mai ‘aprins’ eram si eu, ajungand pana la urma sa il convinga vreun coleg pe aia sa ma lase in pace. Niciodata n-am regretat faptul ca ii infruntam verbal, chiar daca eu am avut de suferit fizic. Daca stau bine sa ma gandesc, si acum tot cam asa stau lucrurile. :) Imi amintesc cum imi mai spunea cate un coleg ‘Ba, Ovi, te asteapta X, Y si Z la usa, cica vor sa te bata’. Puii mei, ridicam din umeri si imi vedeam de ale mele. Acum, insa, lucrurile s-au schimbat putin. Nu ma asteapta nimeni la usa, pentru ca avem camere de filmat. Acum sunt anuntat pe messenger cu o zi inainte ca urmeaza sa imi culeg dintii de pe jos. Mi s-a intamplat de doua ori anul trecut. Amandoi erau din aceeasi clasa. ( Salut andr7s! :-h )

Alte articole:

3 comentarii

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.