Iarna, sarbatori si fericire

Prima mea intalnire cu Mos Craciun, din cate imi pot aminti eu, a fost acum foaaarte mult timp, intr-un timp in care eram destul de mic si naiv incat sa isi poata puna matusa mea (cred ca ea a fost) o masca de Mos Craciun, din plastic, sa se imbrace in rosu si sa ia un sac in spate, fara ca eu sa ii pun la indoiala autenticitatea pentru nici macar o clipa. Nu mai stiu cati ani aveam, dar va imaginati ce mic eram.

In fiecare an ii scriam grasului biletel si il puneam in geam. Imi amintesc ca prima oara cand i-am scris (probabil) nu stiam cum sa ii las biletelul in geam, ca poate il ia vantul si nu il mai primeste, dar apoi mi-a zis mama sau tata sa il las inauntru, pe pervaz, ca oricum il poate citi. A doua zi cand ma duceam sa il verific si vedeam ca nu e in exact aceeasi pozitie in care l-am lasat, eram in extaz, ca imi citise Mosul biletelul. Mama a pastrat cred toate biletelele mele catre Mos, mi le-a aratat acum ceva timp si am observat ca in toate nu uitam sa mentionez acolo, la sfarsit, dupa lista cu tot ce vreau, “daca tu crezi ca merit.” Si de fapt nu era nicio lista, ca niciodata nu ceream mult (uneori nu ceream nimic si ii spuneam sa imi aduca ce vrea el) si intotdeauna il rugam sa imi aduca lucrurile respective numai daca el crede ca am fost cuminte si merit. De fapt, daca ma gandesc mai bine, o sa scanez cateva biletele si o sa le atasez inainte sa public postul.

Mos Nicolae era un nenorocit. Dupa ce ca era zgarcit si aducea numai dulciuri (se stia, Mos Nicolae nu aduce niciodata jucarii, doar dulciuri; jucariile vin numai de la Mos Craciun.), mai aducea si nuiele. Cred ca in 2 ani mi-a adus nuia. De fapt aia era pentru parinti, ce dracu’ sa fac eu cu ea? Intr-un an stiu ca am luat-o cu mine in camera, sub pretextul ca vreau sa ma joc cu ea, si am rupt-o intentionat. Nu imi placea ideea ca e posibil sa imi iau bataie cu dracia aia. In alt an stiu ca am si apucat sa imi iau bataie cu o nuia primita de Mos Nicolae. Groaznic. Cred ca si pe aia am rupt-o pana la urma, dar n-a fost asta o problema pentru mama, a gasit ea alte lucruri cu care sa ma bata. Ce amintiri frumoase; recent le-am descoperit, ca erau ingropate adanc. As vrea sa mai continui pe tema asta, dar n-o voi face, cine stie ce imi mai amintesc.

Era chiar frumos Craciunul cand eram mic, era ceva cu adevarat special. Noaptea, dupa ce gaseam toate cadourile sub brad, abia adormeam, numai la ele puteam sa ma gandesc, la noile jucarii sau ce dracu’ mai primeam. Tin minte cum dupa fiecare Craciun, ne punea invatatoarea la scoala sa spunem fiecare ce cadouri am primit de Craciun. Da, chiar era special. Astazi, Craciunul e… Ma abtin, in pula mea. Libera exprimare? Sa fim seriosi.

Mi se pare ca aveam 8 ani cand copiii pe afara incepeau sa spuna ca Mos Craciun nu exista si nici Mos Nicolae (ce bulangii). Toti povesteau cum gaseau ascunzatorile parintilor si am incercat si eu odata, sa vad daca e adevarat, daca e adevarat ca parintii sunt Mos Nicolae si Mos Craciun. N-am reusit, dar cred ca prin clasa a 3-a, pe 6 decembrie i-am intrebat pe ai mei de Mos Nicolae si cand mi-au zis ca nu exista, am avut inima franta. De Mos Craciun n-am mai intrebat, nici nu mai voiam sa stiu.

Cred ca atunci cand afli ca nu exista Mos Craciun, aia e clipa in care o parte din copilul ala inocent dinauntrul tau moare in chinuri. Daca voi ajunge vreodata sa am copil, nu il voi minti despre asa ceva, la fel cum nu il voi minti nici despre dumnezeu. Nu ii voi impune sa creada in ce cred si eu, insa va avea de ales daca el crede sau nu in basme si copilul meu va fi destul de inteligent incat sa nu creada. Va reusi pe cont propriu.

Revelionul era o traditie in familie. Un an il faceam la noi acasa, iar urmatorul la una din matusile mele. Niciodata nu imi placea cand il faceam la matusa mea, mie intotdeauna imi placea acasa si eram asa entuziasmat. Nu mai tin minte cum era acasa, dar stiu ca in fiecare an cand il faceam la matusa mea, ma suparam dintr-un motiv sau altul si stateam bosumflat tot restul noptii. Apoi, daca eram obosit, adormeam si in sufragerie, unde era muzica la maxim, pe mine nu ma deranja; daca mie imi era somn, dormeam si punct.

Ca orice alt copil, plecam si cu colindul. Si plecam eu, cu Flavius de la etajul 3 si cu Edi de la etajul 4. Fiind mici, nu aveam voie decat la noi in bloc, la vecinii nostri. Si in ziua aia, inainte sa se faca seara, vorbeam intre noi si invatam doua sau 3 colinde, sa stim ce sa le cantam vecinilor. Apoi, cand am mai crescut, am inceput sa luam prin asalt si blocurile de prin imprejurimi, sa facem cat mai multi bani. Sa mor daca mai stiu ce faceam cu banii aia. La varsta aia, cred ca ii cheltuiam pe dulciuri. La fel si cu sorcova, un alt prilej de a mulge bani, de data asta de la prieteni si rude. La fel, nu pot sa-mi dau seama ce faceam cu banii aia.

Copilaria a fost o perioada asa frumoasa. La varsta aia vedeam altfel lumea. De fapt, chiar era altfel lumea; nu era asa rea. La varsta aia, fericirea era o stare generala. Mi se intampla cateodata sa imi mai amintesc unele lucruri de cand eram mic; aproape de fiecare data imi dau lacrimile.

Viata si-a batut joc de noi.

Craciun fericit si… si putina muie, ca prea simt ca intru in spiritul sarbatorilor.

– Ovidiu