Scurte #20 – Prieteni imaginari

imaginaryDe când îmi pot aminti am tot văzut prin filmele americane conceptul ăsta de “prieten imaginar”, concept pe care niciodată nu l-am înțeles. Nu înțeleg cum li se poate părea normal ca un copil să aibă prieteni imaginari, mai ales lor, americanilor, care își trimit copiii la psihologi și psihiatri pentru orice chestie mică.

Dacă al meu copil mi-ar spune că are un prieten imaginar, eu m-aș alarma.

Alte articole:

2 comentarii

  • biank4447

    17/12/2012 la 09:56

    Copiii (cel putin unii dintre ei) au o imaginatie uimitoare. Daca poarta conversatii cu papusa/ursuletul in timp ce le serveste ceai, mai e cum mai e; dar daca vorbeste cu Ionut, copilul de varsta lui, care nu exista indiferent de cat de mult l-ai cauta, eu zic sa duci mai curand odrasla la gradinita, nu la psiholog, sa-l cari la groapa cu nisip sau sa-l inscrii la nu stiu ce cursuri.

    Asta cu prietenii imaginari cred ca se trage de la izolarea copilului. In loc sa-l lasi acasa cu o bona care e ahtiata dupa telenovele si incuie copilul in camera ‘sa se joaca singur, ca-i cuminte’, mai bine faci un efort si-l iei cu tine in vizita (nu vorbesc acum de nu stiu ce dineu cu staif). Doua avantaje devin evidente: il duci in societate, in loc sa-l izolezi, si ai sansa sa il inveti niste lucruri ce tin de bunele maniere. Daca-l tii doar pentru tine pana la 6 ani, evident ca vei fi socat sa vezi ca va bea ciorba cu farfuria si ca va pescui legumele cu mana.

    Reply

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.