ÎnJocuri

‘Silent Hill’ m-a stricat

Întotdeauna mi-a plăcut genul ‘horror’; când eram mic, obișnuiam să văd cu ai mei filme de groază și stăteam ghemuit și cu ochii cât cepele urmărind filme gen ‘Child’s Play’, ‘Candyman’, ‘Halloween’, ‘Poltergeist’, etc. Întotdeauna eram absolut înspăimântat, dar îmi plăcea. Nopțile le petreceam apoi adormind cu capul sub pătură, îngrozit de ideea că poate e ceva la mine în camera, ascunzându-se în întuneric.

Ceva timp mai târziu, am descoperit jocurile video de groază. Printre primele a fost ‘The Suffering’, care atunci mi se părea fantastic, mi-era pentru prima oară frică să mă joc la calculator, chiar și în timpul zilei, și am adorat asta. Oricum, se știe că genul ‘horror’ e cel mai bine reprezentat în jocuri video, asta e clar, nu e o opinie. Au trecut mulți ani și am “devorat” o grămadă de jocuri de groază de-a lungul timpului, jucând singur, pe întuneric, ca să fie treaba treabă, până pe la începutul lui 2012.

Întotdeauna auzisem lucruri bune despre ‘Silent Hill’, dar niciodată nu jucasem vreunul fiindcă primul era doar pentru prima consolă PlayStation și voiam ori să le joc pe toate, în ordine, ori deloc (da, sunt genul ăla de persoană). În 2012 am reușit să găsesc o variantă a jocului portată pe PC și am zis să le încerc. L-am jucat pe primul, care și cu grafica pixelată din 1999 a reușit să mă țină pe marginea scaunului; apoi l-am jucat pe al doilea; apoi și pe al treilea; și mă speriam, și țipam, și înjuram, și transpiram. După al treilea, voiam să continui și cu al patrulea, dar nu am mai putut. După primele trei jocuri ‘Silent Hill’, jucate unul după altul, mă simțeam extenuat psihic. Nu mai aveam nicio tragere de inimă să continui, nu voiam să mai aud nimic de ele și de niciun alt joc de groază. Mi-ajunsese; aveam nevoie de o pauză.

sh3

Asta se întâmpla pe la începutul lui 2012 și nici acum nu mi-am revenit; nu mai sunt cum eram înainte. Încă am aceeași pasiune pentru gen, dar acum când mă joc ceva de groază, parcă e o obligație nedorită, o povară; pentru că vreau să le joc, încă mă pasionează, dar înainte să intru într-un joc mă simt oribil, în sinea mea îmi zic amărât că iar mă supun la acele chinuri groaznice și abia reușesc să joc mai mult de 30 de minute și vreau să ies, mă satur, mă obosește. ‘Silent Hill’ m-a stricat. Grozave jocuri.

Atât; articolul ăsta nu are o concluzie. E târziu, sunt singur în camera de cămin, n-am internet, și mă gândeam cu amărăciune să intru iarăși în ‘Amnesia: A Machine for Pigs’.

*sigh*

Hai…

Alte articole:

5 comentarii

  • Dorin

    07/10/2013 la 22:32

    Nu e de la jocu asta, e de la faptul ca te-ai maturizat si nu iti mai arede sa te joci ca stii ca pierzi vremea … mi s-a intamplat si mie …. de 3 ori mam apucat de bioshock si tot asa mai mult de 30 min nu am jucat. desi jocu imi placea … ma plictiseam parca .. :| singuru joc ce am putut sa il termin si mai joc e cu masini: nfs u2 :| si drag racing pe telefon . astea chiar dau dependentza

    Reply
    • Ovidiu Avrămuș

      07/10/2013 la 23:29

      Bă, Dorin, ce spui tu acolo e complet aiurea. Mă apucasem să-ţi răspund, dar pe măsură ce scriam, mai mult mă enervam şi nici nu ştiam cum să-ţi mai răspund, aşa că am şters tot şi m-am dus la o ţigară.

      Nu, ce spui tu e absurd. Dacă tu tragi linie directă între avansarea în vârstă şi pierderea interesului în jocuri video (deşi e clar că nu despre asta e vorba în articol), clar eşti confuz şi nu ştii despre ce vorbeşti. Jocurile video nu sunt un lucru peste care “treci”, maturizarea nu te împinge în direcţia opusă, dimpotrivă, iar oricine face legătură între jocuri video şi copilărie, pe scurt, nu ştie de fapt ce sunt alea jocuri video şi suma imensă de lucruri pe care o persoană le poate învăţa despre lume, viaţă, propria persoană şi multe altele, numai din jocuri video sau cel puţin MULT mai bine prin jocuri video decât prin orice alt mediu, mai bine decât prin orice film, orice carte, orice cântec.

      Îţi zic doar să te uiţi la categoria “Jocuri”, să citeşti alte chestii pe care le-am mai scris, ca să îţi formezi o părere despre cum văd eu jocurile video şi cât de importante le consider, pentru absolut oricine, nu numai pentru mine.

      Oricine nu recunoaşte potenţialul extraordinar al jocurilor video de fapt nu le înţelege, fie pentru că nu are experienţa jocurilor potrivite, fie pentru că nu e destul de inteligent. Eu zic că tu nu ai experienţa jocurilor potrivite.

      Reply

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.