Pe scurt despre nebunia cu guvernul care ne urmărește fiecare mișcare.
Aud oameni zicând că nu li se pare greșit ori nu îi deranjează fiindcă nu au nimic de ascuns și că dacă ești împotriva monitorizării nu poți decât să ai ceva de ascuns. Eu zic că nu e vorba despre dacă am sau nu ceva de ascuns, e vorba de principiu, că sunt sigur că nici tu nu ai lăsa polițistul să vină aleatoriu la tine acasă și să îți percheziționeze întreaga casă în caz că ascunzi cocaină pe undeva.
Înțeleg principiul, dar consider că e necesar ce se întâmplă atunci când vrei siguranță națională. Nu le poți avea pe ambele, și siguranța și intimitatea. Eu zic că e mai important să îți compromiți intimitatea decât siguranța, deși de fapt nu prea faci asta și nu te urmărește nimeni, doar există posibilitatea să fii urmărit în caz că se consideră necesar, ceea ce pentru 99% din populație nu se întâmplă niciodată. Nu îl poți proteja pe Ion fără să ai la îndemână instrumentele necesare pentru a afla ce mănâncă în fiecare seară la cină. Mi se pare în regulă. Ce nu mi se pare în regulă e să folosești informațiile strânse în scopul protecției oamenilor în orice alt scop; asta însemnând că nu trebuie să li se îngrădească libertățile și drepturile. Există o limită subiectivă peste care nu trebuie să treci, și aici e nevoie de încrederea noastră că nu se va întâmpla asta. Și astfel înțeleg punctul de vedere al celor care se revoltă: teama că puterea va corupe ori va cădea în mâinile nepotrivite și ne trezim într-o lume Orwelliană.
Discover more from Ovidiu Avrămuș | Blog
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
