GUSTul eșecului

Dacă nu știți cine e Florentin Gust, nu vă învinovățesc. Poate vă amintiți afișele alea care erau peste tot prin Craiova acum nu mult timp, e tipul cu portretul peste care au dat cu airbrush-ul până l-a luat mama dracu’, de nu vedeai decât doi ochi, ceva ce semăna cu un nas, și o buză.

Mi-a apărut în fluxul de pe Facebook un post de-al lui în care spune tot ce vrea să va face atunci când va câștiga el alegerile locale. Sunt niște chestii acolo care te fac să crezi ori că omul ăsta nu are nicio treabă cu realitatea, ori că pur și simplu bagă vrăjeli cu nerușinare. De fapt, dacă mă gândesc, acum nici două săptămâni a condus un eveniment ce avea ca rol atragerea atenției asupra faptului că nu există autostradă Craiova – Pitești. A strâns câțiva oameni și au făcut un lanț uman (o autostradă simbolică cică…), ținând pancarte cu “vrem autostradă” și alte blabla-uri. Într-un interviu de la fața locului a menționat că vrea să repete acțiunea lunar (LOL) și că speră ca până în toamnă să ajungă cu lanțul uman la Pitești.

Cam așa. N-ar fi, deci, deplasat să crezi că omul nu are treabă cu realitatea.

Din mesajul lui cu promisiuni fabuloase, cel mai mult mi-au sărit în ochi jocurile alea de cuvinte tâmpite, gen “dezvoltă Craiova cu GUST”, sau “prinde GUST-ul dezvoltării”. Nu avem cringe în română, ca să pot exprima exact efectul lor.

Am intrat pe profilul lui de Facebook și ca poză de profil are un cadru extras dintr-o filmare de când a apărut el într-o emisiune la Realitatea. În loc să pui și tu unul dintre portretele alea mai ca lumea pentru care plătești (sau nu) oameni să ți le facă, pui un cadru dintr-o filmare aleatorie, gen “uitați-vă la mine, am apărut la televizor”. Și mai are o mie de poze ca asta. Mișcare de amator. Nu mai zic de alte poze ca asta. Dume din-astea tâmpite nu mai voiam să vedem pe profilul unui candidat la primărie. Nu ai cum să votezi cu omul ăsta. Pur și simplu nu ai cum. Omul a văzut poza asta și i s-a părut atât de amuzantă încât să fie demnă de publicat pe profilul lui. Mai e și candidat la primărie. Deci pur și simplu nu poți vota cu omul ăsta, nici nu ai nevoie de alte argumente împotriva lui, faptul că i s-a părut amuzantă poza asta e de ajuns.

Dacă îl iau la purecat mai găsesc o mie de alte chestii, dar, cum se zice peste ocean, deja aș bate un cal mort. Nu văd om inteligent care să se uite la Gust și să spună “da, bă, uite om serios și cu capul pe umeri, ăsta o să ne ducă departe”.

REPUDIERE (nu știu cât de corect e să traduc “disclaimer” așa): Nu susțin niciun candidat sau partid politic. Nici nu știu cine mai candidează, cu excepția lui Vasilescu, și parcă mai auzisem de un tip, Badea. Am exprimat doar diverse opinii despre Gust și campania lui, iar asta doar fiindcă s-a întâmplat să fiu expus la anumite detalii despre el.


Discover more from Ovidiu Avrămuș | Blog

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.