Disecând fluturele celor de la Cosmote

Probabil cu toții cunoașteți reclama la Cosmote cu fluturele, cea de mai sus. Frumoasă, emoționantă, bla bla bla. Mă întreb câți dintre voi ați avut aceleași gânduri ca și mine în timp ce vă uitați la ea.

S-o luăm cu începutul: când era ăla mic, văzând un fluture și întrebându-l pe moș de 21 de ori ce e ăla, nici prin gând nu i-a trecut moșului că băiatul lui scump probabil suferă de vreo condiție, ceva. Nu, el doar l-a îmbrățișat cu drag de fiecare dată, nimic ieșit din comun. “E un fluture, oligofrenu’ lu’ tata.” Apoi, zeci de ani mai târziu, când copilul a crescut și e om în toată firea (surprinzător), moșul se așteaptă la același fel de reacție ilogică din partea fiului său atunci când începe din senin să facă pe senilul.

Sigur, înțeleg mesajul care stă la bază (ignorând faptul că e o reclamă la Cosmote), e frumos, doar că felul prin care încearcă să transmită acel mesaj e… stupid. Reclama e frumoasă dacă îți oprești creierul pe durata ei.

Același lucru e valabil și pentru scurt-metrajul original, care e același lucru, doar că mai lung.

Alte articole:

4 comentarii

  • Lupica George

    03/12/2012 la 16:17

    Păi ştii cum e, când eşti mic, tinzi să fii idiot. Parinţii se revanşează prin asta la vârstă înaintată găsind motiv de ceartă în orice tâmpenie posibilă.

    Ce e atât de special la reclama asta e că în loc de: “M-ai înnebunit cu povestea aia din 1900toamna, tată”, fiul devine brusc emoţional. Asta ştim cu toţii că nu se întâmplă vreodată.

    Reply
  • katya

    03/12/2012 la 16:52

    Ei hai să fim serioși, reclama asta e o tâmpenie și punct. Și nu e vorba doar de scenariu, că na, se întâmplă când ești mic prost și cu bube în cap să întrebi de nșpe ori același lucru. Iar ta’su poate are Alzheimer, Dar lasă asta. Pe mine mă deranjează că ăștia de la cosmote (și nu scriu cu majusculă nici dacă știu că așa moare limba română) apelează la tâmpenii de-astea sentimentale, bagă o manipulare de-asta din ‘corason’ și gata, toată lumea să își ia cartele cosmote, că altfel ne neglijăm părinții și suntem inumani.
    Iar o altă interpretare amuzantă ar fi așa: ta’su citea jurnalul ăla și vrea să își testeze odorul. Adică el nu întreabă de nu știu câte ori pentru că e senil, el întreabă doar să-l testeze pe băiat. Numa’ că nu mai mere, situația e alta: una e să întrebe un copil mic și alta e să întrebe un adult în toată firea. Mă rog, asta dacă vrei să întorci pe toate părțile.
    Eh, ce să faci și cu manipularea asta?

    Reply
  • denisafr

    03/12/2012 la 19:01

    Sunt foarte multe reclame ale caror poveste nu au nici o legatura cu produsul la care vor ei sa faca reclama. Nu e prima reclama a celor de la Cosmote de genul asta. Am mai vazut si pe la aia de la Vodafone sau si la altii.

    Reply
  • biank4447

    04/12/2012 la 09:42

    E-adevarat, spot-ul in sine prezinta compatibilitate 0 cu produsul vandut. Din punct de vedere economic, strategia de marketing a fost aleasa eronat: se incerca vanzarea unui serviciu prin ‘gadilarea’/trezirea unor sentimente ce nu pot fi resimtite (inca) de respondentii de pe piata potentiala. Piata target a Cosmote este compusa din tineri, iar sentimentul vremurilor trecute nu s-a nascut inca pentru ei, intrucat sunt inca la varsta la care incearca din rasputeri sa iasa de sub controlul parintilor. Dar, pe de alta parte, este posibil sa se incerce in realitate penetrarea altei grupe de varsta, cea a parintilor, cei care, pana la urma sunt finantatorii serviciilor utilizate de copii. In fine, discutia pe aceasta tema este destul de ampla.

    Nu sunt insa de acord cu nivelul de critici aduse reclamei in sine. Sa privim lucrurile si altfel: copii, fara a fi oligofreni sau haide sa reformulam, spunand ‘fara a fi mai putin inzestrati intelectual’, regasesc placere enorma din a atrage atentia asupra lor. In absenta limbajului, vor utiliza plansul, uneori de-a dreptul isteric, pentru ca dupa dobandirea abilitatii de a vorbi sa se transforme pentru o perioada in ‘mori stricate’. Aceasta tendinta n-are nicio legatura cu IQ-ul; in primele etape ale vietii, lipsa de experienta isi spune cuvantul, si suntem prin definitie egoisti (ca ajungem sa invatam pe parcurs avantajele tacerii, ale elegantei, ale politetii, este o alta problema)…

    Pentru ca risc sa lungesc prea mult postul, voi trece direct la concluzii (personale). Din punctul meu de vedere, asa mushy cum este, reclama atrage atentia asupra unui adevar intr-o oarecare masura universal: am fost centrul atentiei parintilor nostri, care au rabdat istericale si manifestari care mai de care mai ciudate, tratandu-le, in masura posibilitatilor, cu amuzament. Odata cu varsta, dependenta de parinti scade simtitor, pana in punctul in care unii ar vrea chiar sa poata face abstractie de orice existenta legaturii. Parintii sunt constienti de acest lucru si il vor accepta de cele mai multe ori fara a ne reprosa nimic. Doar ca, de cele mai multe ori, este nevoie sa fim trasi de maneca pentru a realiza ca anii au trecut si ca s-ar putea sa nu mai avem ragazul de a spune/gandi ‘vorbesc cu ei maine’. Eu nu percep manifestarea batranului ca pe un soi de polita a carei plata o asteapta, ci ca pe un semnal de alarma, cu mesajul: nu iti imit comportamentul din copilarie pentru a-ti trezi constiinta, pentru a te determina, prin santaj emotional sa manifesti fata de mine rabdare, eu am fost si voi ramane parintele tau, nu vreau sa iti fiu copil. Constientizeaza doar ca anii au trecut si s-ar putea sa nu mai avem prea mult timp pentru manifestari infantile.

    Daca am deranjat pe cineva cu acest comentariu, imi cer anticipat scuze. Este strict o opinie personala.

    Reply

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.