Fericire

Obișnuiam mai demult să scriu mai mult și mai des despre mine și despre lucruri personale. Cu timpul, am început să mă feresc de astfel de articole, ori să le ascund în spatele unor parole. Motivul nu-l cunosc exact, poate am vrut să-mi ascund vulnerabilitățile de ochii lumii, ori dacă nu, să mă expun într-un mod mai subtil, printr-o poveste scurtă sau o poză ocazională, pentru că lumea nu trebuie să știe că eu sunt om. Am ales să fiu vulnerabil doar în fața anumitor persoane, iar în ultima vreme și asta fac mai puțin, acum pentru că mă opresc pentru o secundă în timp ce o fac, mă uit la mine, și mi-e silă. Îmi văd omenia și mi-e silă. Nu știu exact unde mă îndrept cu articolul acesta, am pornit cu ideea de a îl face public, dar în funcție de ce urmează să scriu și cum mă voi simți la final, poate și acesta va avea parolă.

Am aproape 22 de ani și nu știu mai nimic. De multe ori nici ce simt nu știu, și e dificil să trăiești cu tine când nu poți avea încredere în propria persoană. Nu știu ce vreau de la viață și sunt panicat ca urmare. Știu doar că vreau să fiu fericit. Practic, asta înseamnă că nu știu nimic. Dacă aș ști în ce constă fericirea pentru mine, îmi imaginez că aș trăi mai liniștit. Pe de-o parte, știu ce stă la baza acelei fericiri la care tânjesc, singura bază peste care pot construi acea fericire: o fată. O fată care să mă iubească, să-mi fie cealaltă jumătate, care să mă împlinească. Am avut asta odată, cu Consoarta, pe care am mai menționat-o ocazional prin articole. Am avut acea bază odată, dar în timp, s-a destrămat. Nu e de ajuns să am o jumătate care mă iubește, trebuie să am o jumătate pe care și eu o iubesc. Și poate ar fi putut fi iarăși ea, ori nu, nimic nu e cert și acum oricum nu mai contează. Așa se face că acum Consoarta se numește Fosta, iar acum sunt iarăși la nivelul solului, străduindu-mă să construiesc o nouă bază pentru piramidă. Piramida fericirii. Îmi place cum sună.

Mi-am dat seama acum mai mulți ani că singurul fel în care aș putea fi vreodată pe deplin fericit e cu o fată lângă mine; o fată care să însemne ceva și pentru care să însemn ceva. Ceva mai mult. Totul. Și nu e tocmai grozav să știi că drumul către fericire trece printr-o altă persoană. Nu spun că fără acea “ea” totul e imposibil sau nu-și are rostul, că nu e așa. Spun doar că fără ea nu funcționez la capacitate maximă. Funcționez și poate construiesc piramida aia începând din vârf, dar niciodată nu va fi întreagă fără ea, componenta cea mai importantă.

Cred că asta e cam tot ce am de zis deocamdată. Melodia se numește Are You There?, e cântată de Mono, și o știu de la katya, una dintre persoanele în fața căruia am fost vulnerabil și care la rândul ei s-a simțit în siguranță să fie vulnerabilă în fața mea. Și care acum rânjește citind asta.

Să aveți un Dragobete frumos alături de cel/cea care vă ajută la construirea propriei piramide.