Nu că n-aș mai fi vorbit în trecut despre cât de incompetenți și lipsiți de profesionalism sunt jurnaliștii noștri, dar am zis să mai adaug la grămadă.
“Drama unui brașovean la Londra: A rămas fără cei doi copii, care vor fi înfiați de o familie de homosexuali”, spune titlul unui articol de pe Adevărul. Problema nu e că pur și simplu li se iau copiii (motivul fiind neclar în articol), ci că acei copii vor ajunge la un cuplu de HOMOSEXUALI! Ptiu maică, doamne ferește! Dacă găsiți un ziar, UN SINGUR ziar românesc care a raportat “știrea” și nu a inclus în titlu faptul ca familia adoptivă e formată dintr-un cuplu de homosexuali, eu îmi mănânc pălăria. Pentru că plebei nu îi pasă că un oarecare de nu știu unde a făcut nu știu ce și acum i se iau copiii, dar dacă i se iau copiii și se dau mai departe unor HOMOSEXUALI, apăi fi-mi-ar scârbă, furcile sus, fi-r-ar ei ai dracu’ de nenorociți!
Chestiile de genul ăsta arată cât de înapoiați suntem. Articole de genul ăsta vedem extrem de des, doar că de obicei este vorba despre “cetățeni de etnie rromă”. Faptul că specificăm acolo etnia spune multe despre noi ca oameni, și despre autori ca jurnaliști. Serios acum, ce rahat învață tembelii ăștia la jurnalism?
» Scandal cu cuțite într-un bar, între un bărbat și un tânăr de etnie irelevantă
Discover more from Ovidiu Avrămuș | Blog
Subscribe to get the latest posts sent to your email.