• Home
  • Cărți
  • ‘Crimes Against Logic’ – Jamie Whyte

‘Crimes Against Logic’ – Jamie Whyte

Continuând pe drumul început cu ‘A Rulebook for Arguments’, următoarea carte pe care am citit-o este ‘Crimes Against Logic’, de Jamie Whyte, filozof din Noua Zeelandă.

Spre deosebire de ‘A Rulebook for Arguments’, ‘Crimes Against Logic’ nu se vrea un manual despre cum să gândești corect, ci oferă o discuție despre logica defectă și argumentele greșite folosite în general în societate, de la politicieni și jurnaliști, la credincioși și oameni obișnuiți.

Mi-a plăcut enorm cartea. Mi-a plăcut fiindcă am reușit să asociez ce am citit acolo cu situații reale și am învățat să identific mai bine anumite greșeli de logică ori argumente vagi pe care până acum nu le observam la fel de bine.

Mai jos am tradus câteva paragrafe pe care mi le-am notat:

Indicele lua în considerare factori precum veniturile net, costurile educației și cele medicale, și numărul celor ce dețin locuințe. La afirmație s-a răspuns, însă, cu ușurință:

Steve Schmidt, reprezentantul campaniei Bush, a respins indicele ca fiind o mișcare politică. “John Kerry a calculat că dacă vorbește de rău despre economie, îi va fi benefic din punct de vedere politic,” a zis el. (CBSNews.com, 11 aprilie 2004)

Steve Schmidt probabil avea dreptate că John Kerry urmărea să facă o afirmație care să îl ajute politic. La urma urmei, candida la președinție. Dar cum ar putea arăta asta că viața într-adevăr nu devenise mai grea pentru Americani în timpul președinției lui Bush?

Răspunsul lui Schmidt, deși genul de lucru pe care îl auzi întotdeauna, e absurd. Bine-nțeles că cei implicați într-o dezbatere vor să o câștige. Asta nu e suficient pentru a arăta că opiniile lor sunt false.

[despre justificarea credințelor argumentând că nu se știe adevărul] Nimic nu e în mod intrinsec misterios. Considerând ceva misterios nu arată nicio înțelegere adițională a acelui lucru, ca descoperind că e verde, ori cântărește două grame. Arată doar o nereușită de a îl înțelege. Nu e nimic nobil în această nereușită, chiar dacă nici nu e nimic rușinos în ea. Reacția adecvată e să continui să studiezi subiectul, ori să renunți și să te lași învins, dar în niciun caz să concluzionezi că fiindcă subiectul rămâne un mister, poți crede orice vrei.

Doar atunci când cineva nu își poate apăra opinia și nu e interesat în cunoașterea adevărului va încerca el să pună capăt discuției pe baza bunelor maniere. Aceia care ia în serios religia, politica, și sexul, nu aderă la interdicția generală asupra discuțiilor despre aceste lucruri. Și nu sunt ofensați când li se demonstrează că greșesc.

Dacă în timpul unei discuții începi să simți că nu ești neapărat incorect, ci insensibil, atunci probabil ai de a face cu un habotnic.

[despre compatibilitatea Pământului cu omenirea și folosirea acestei compatibilități ca argument pentru existența unui zeu care a făcut lumea favorabilă omenirii, opus ideii că s-a ajuns aici pe căi naturale care au fost foarte improbabile (o loterie a naturii)] Să presupunem că Jill a câștigat loteria. A fost foarte improbabil, a avut cam o șansă în 15 milioane. Asta doar dacă nu cumva loteria a fost aranjată în favoarea ei. Prin urmare, loteria a fost aranjată în favoarea ei. Sau, cum ar zice George Schlesinger, ipoteza că loteria a fost aranjată în favoarea ei explică în mod adecvat faptul incredibil că Jill a câștigat.

Nu e nimic special la Jill. Să presupunem că Jack ar fi câștigat de fapt loteria. Asta, de asemenea, ar fi fost foarte improbabil dacă loteria nu ar fi fost aranjată în favoarea lui. Deci, dacă Jack câștigă, putem de asemenea să concluzionăm că loteria a fost aranjată. Într-adevăr, oricine ar câștiga, putem concluziona că loteria a fost aranjată în favoarea lor, fiindcă câștigul ar fi altfel foarte improbabil.

[…]

Chiar și presupunând existența unui zeu, e în totalitate noroc pur că existăm, fiindcă e în totalitate noroc pur că acel zeu a preferat acest tip de univers. Cum își explică teologii această coincidență extraordinară? Poate zeul a fost creat de un super-zeu care preferă zei care preferă tipul acesta de univers. Dar și ăsta ar fi noroc pur. Vom avea în felul ăsta o infinitate de zei, fiecare explicând preferințele extraordinar de impropabile ale următorului.

Am întâlnit mai mulți oameni care atunci când explicau tinerețea ori bătrânețea părinților lor, mi-au spus “Bine-nțeles, am fost un accident.” Atunci, dacă ei pot recunoaște asta, de ce nu putem toți recunoaște? Existența noastră nu e datorată preferințelor unei ființe fabuloase: e doar noroc pur. De ce i-ar deranja asta pe oameni, nu știu. Au câștigat loteria vieții!

Alte articole:

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.