• Home
  • Diverse
  • Când le permiți proștilor să aibă un cuvânt de spus

Când le permiți proștilor să aibă un cuvânt de spus

La spitalul de boli infecțioase “Victor Babeș” din Craiova se vorbea la un moment dat de înființarea unei părți a spitalului destinată pacienților cu HIV. În mare ar fi presupus îngrijiri mai bune pentru ei și ar fi fost separați de restul pacienților, pentru protecția lor (a celor cu HIV).

Din păcate nu va exista așa ceva, fiindcă locatarii din zonă au semnat o petiție împotriva acelei părți a spitalului. De ce ar face vreodată cineva așa ceva? Simplu, din cauza țânțarilor. Oamenii ăia se tem că țânțarii vor suge HIV-ul din pacienți și îl vor aduce lor. Este HIV transmisibil prin înțepăturile de țânțari? Indubitabil, nu. Contează asta pentru oamenii ăia? Nesurprinzător, nu. Mai bine să fie ei siguri, să fie cât mai departe de pericolul inexistent.

Carevasăzică, sunt oameni care nu vor beneficia de îngrijiri mai bune fiindcă o adunătură de animale needucate iau decizii care influențează viețile altora bazate pe informații false. Presupun că cineva care nu e un debil mintal li s-a opus, dar pe oameni pur și simplu nu i-a interesat să audă că sunt proști. Că așa e de obicei. S-a cedat și locatarii au câștigat în fața bunului simț.

Asta bine-nțeles că nu va opri îngrijirea pacienților respectivi acolo și nici nu va împuțina ca prin magie numărul lor, doar că nu vor avea aceleași beneficii pe care le-ar fi putut avea. Fără motiv.

Asta se întâmplă când le permiți proștilor să aibă un cuvânt de spus.

Sursa informațiilor e un profesor de la Facultatea de Medicină.


Discover more from Ovidiu Avrămuș | Blog

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

3 comentarii

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.