Am trăit acum jumătate din viață cu blogul ăsta.
Am scris foarte puțin în ultimul an, mai puțin ca în oricare alt an de până acum. Principalul motiv e că nevoia mea de a scrie aici a fost mult mai mică decât în trecut și la 30 de ani nici nu mă mai aprind atât de ușor ca înainte. Vorbeam recent cu cineva care a renunțat demult la blog fiindcă nu știa cui scrie. Nici eu nu știu, dar știu că scriu pentru mine. Nu mai am sute de cititori zilnic de mult, dar nevoia mea există în continuare și blogul îmi este încă esențial. Satisface fix nevoia pe care o am la orice moment dat, oricât de mică sau mare.
[…]
Prin intermediul blogului am cunoscut oameni noi, am creat prietenii, […] am învățat să scriu mai bine și să mă exprim mai bine, am învățat să fiu meticulos și atent la detalii, mi-am dezvoltat principii și valori cu care mă mândresc, m-a ajutat să îmi dezvolt creativitatea, mi-a oferit o mai bună înțelegere asupra lumii și a oamenilor din jur, m-a ajutat să mă descarc emoțional la nevoie și să mărturisesc lucruri pe care nu le-aș fi spus nimănui, am învățat să lucrez cu Photoshop, am învățat și puțin web design, și am învățat numeroase lucruri care m-au ajutat în viață și în carieră.
Într-o măsură semnificativă, blogul a fost în ultimii 10 ani o ustensilă care mi-a permis să mă educ și să mă formez în feluri în care în lipsa lui nu cred că aș fi avut cum să o fac. Mi-a fost de-a lungul timpului o scăpare, o armă, un prieten, și de câteva ori dușman, dar întotdeauna a fost o parte importantă din mine, cum e și astăzi, mai mult ca niciodată.
[…]
Am ajuns într-un punct în care blogul îmi e ca un membru, o extensie naturală a ființei mele fără care viața nu mi-ar fi la fel.
[…]
La bine și la rău, l-am avut la dispoziție în toți acești ani și pot spune fără urmă de dubiu că fără el nu aș fi aceeași persoană care sunt astăzi. Și consider asta un lucru bun.
[…]
Am pornit acum 10 ani cu blogul într-o călătorie de-a lungul căreia i s-au alăturat și alții, creându-mi un “univers” propriu care mi-a oferit enorm de multe lucruri și fără de care nu știu unde și cine aș fi azi.
Toate lucrurile astea, cu blogul în vârf, au fost de-a lungul timpului părți esențiale ale existenței mele și oricât de mult au fost o scăpare, au fost în egală măsură și o responsabilitate. Ca ele să aibă grijă de mine, a trebuit să am și eu grijă de ele.
În ultimul an The Gallery of Me a făcut și ea 11 ani, Dunno a făcut și el 10 ani, și Satira zilnică a făcut și ea 7 ani. Între timp am creat și Throes of Life cu Teodora.
Ca întotdeauna, am făcut o selecție mică (de data asta foarte mică) de articole din ultimul an:
» Pentru mulți dintre noi, adevărul nu mai contează
» My Problem with Love
» Reacția publică la declarațiile lui George Buhnici nu e disproporționată și nu deturnează discursul public
Cel mai citit articol publicat în ultimul an:
→ Bărbați libidinoși și fervoarea cu care-și apără comportamentul
🍰
