Respectul pentru proprietatea altora

ghilimeleCe nu suport cel mai mult pe Facebook e să văd oameni care publică creații ce nu le aparțin, proprietatea intelectuală a altcuiva, fără să menționeze sursa/autorul sau măcar să folosească ghilimele, de exemplu, ca să arate că respectiva operă nu le aparține, în cazul în care să zicem că nu cunosc autorul. Am întâlnit multe cazuri în care respectivii nu afirmau clar că opera publicată le aparține, dar așa lăsau de crezut, acceptând și laude. De scârboșii care-și pun deschis numele pe ceva ce nu le aparține nu mai zic nimic, ei sunt pur și simplu niște gunoaie.

Am un dezgust profund pentru astfel de oameni fiindcă, ca și creator de conținut, mi s-a mai întâmplat să am creațiile publicate de către alții sub numele lor sau fără să mă menționeze ca sursă. Cei care își asumă rolul de autor pentru ceva ce au scris alții sau lasă de crezut că ei au fost autorii sunt niște jigodii, iar cei care nu menționează sursa sunt pur și simplu nesimțiți, iar pe aceștia, cei din urma, nu îi înțeleg deloc.

Am văzut de câteva ori Twitter menționat ca sursă. Ai putea foarte bine să zici “de pe internet”, tot dracu’ ăla e. Să pui Twitter ca sursă e doar o tentativă penibilă de a fi decent. Îți place munca unui om și o răspândești, ca să o vadă și alții, dar nu vrei să spui și cui îi aparține, poate astfel făcându-i și un bine respectivului care a creat acel ceva ce ție îți place. Nu-mi dau seama de ce, să nu cumva să îi faci reclamă gratis autorului. Nu-mi dau seama cum funcționează mentalitatea asta retardată.

Cel mai des văd chestiile astea la fete, pe Facebook; multe publică tot felul de citate fără să menționeze sursa/autorul sau măcar să pună textul între ghilimele, ca să sugereze că nu e scris de ele. Bine, chestia cu ghilimelele e puțin irelevantă, că oricum în general toți care văd textul știu că respectiva e prea proastă ca să scrie așa ceva, chiar și dacă e vorba de textele alea retardate despre dragoste, viață, sau alte nebuneli, scrise de persoane care oricum au capul mult prea adânc în cur ca să înțeleagă de fapt subiectele respective și să poată oferi o părere pertinentă despre ele. Aș putea oferi ca exemplu scrierile unui blogger cunoscut pentru care toate fetele se umezesc în ultimul timp și care crede că lipsa majusculelor la începutul propozițiilor îi oferă un stil deosebit de a scrie și nicidecum nu-l face să pară penibil, dar aș devia de la subiect și mi-e că voi trezi dorința proastelor care-l admiră să comenteze aici și nu vreau astfel de mizerii pe blog.

Revenind: plagiezi, meriți să fii scuipat în ochi; nu menționezi sursa/autorul, meriți să fii scuipat doar într-unul, pentru că sunt o persoană bună.

Alte articole:

4 comentarii

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.