Ucigașul zâmbăreț
Mă tachinează la fiecare pas,
Mă găsesc într-un impas,
Îmi zâmbește acru
Și mă rănește ca dracu’.
Încerc să-l calmez,
Vorbe dulci ii fredonez,
Ucigașul zâmbăreț mă-njunghie
Și mă leagă cu o funie.
Îl privesc cu groază,
Nu varsă nicio rază,
Crud și nemilos,
Zâmbește după fiecare cuvânt scos.
Renunț la orice speranță,
Îmi dau seama ca ușa n-are clanță.
În gânduri negre mă afund,
Știu să înot dar mă scufund.
Discover more from Ovidiu Avrămuș | Blog
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
Un comentariu
zEE
06/10/2009 la 23:13mă tachinează la fiecare pas
găsindu-mă mereu într-un impas.
iar el, fidel client, zâmbește iarăși acru
rănindu-mă constant… cum să îți zic; ca dracu’!
încerc eu să-l calmez
cu vorbe dulci, ce-i fredonez
dar ucigașul zâmbăreț mă-njunghie,
legandu-mă calm și tactil cu-o unghie.
privindu-l mut, cu groază
cum varsă, nici o rază,
eternul crud și nemilos.
zâmbind; vărsând cuvântul ros.
renunț eu la orice speranță
când realizez că nu am clanță.
în ale tale gânduri, în negru, mă afund,
știind să-not, dar totuși vrând să mă scufund.