Nicolae Drîmboi și hoția

Întâi, puțin context: prima ciocnire cu Drîmboi, și a doua ciocnire.


Nicolae Drîmboi e un băiat bun cu aspirații politice. Are gânduri mari și un ego pe măsură. Îmi place de el, e un tip de nota 10, după cum ați văzut în articolele menționate mai sus. Tocmai de aceea, acum aproape 2 ani, mi-am notat niște chestiuțe legate de o mare nedreptate ce i-a căzut băiatului ăsta pe cap. N-am zis nimic atunci, dar am observat recent că Nicolae s-a mai lovit de nedreptăți de-a lungul timpului și mi se pare foarte urât prin ce a trecut, așa că simt nevoia să expun totul, de dragul lui. Băiatul ăsta scrie ocazional articole și pe scurt, articolele sale au fost furate de niște nenorociți fără scrupule. Fără scrupule, vă spun!

Să începem cu primul articol pe care l-am găsit, publicat de Nicu în 2016 în revista asta (pagina 50), pentru care vedeți mai jos că accepta aprecieri în comentariile de pe Facebook. N-am putut citi articolul decât superficial, dar am observat că o parte din el a fost furată și folosită în articolul de aici, în 2009. Am rămas prost când am văzut. Nu mi-a venit să cred că cineva i-a putut face așa ceva. Mi-a atins inima. Am păstrat și poze, în caz că nesimțiții care au furat conținutul original al lui Nicușor îl vor șterge când vor fi arătați cu degetul.


Ajungem acum în 2017 și Niculeț publică niște articole grozave pe contul lui de LinkedIn. Un astfel de articol ar fi acesta (foto) publicat pe 25 iulie 2017. Ce să vezi? Iar i-a fost furat conținut din articol! Ba mai mult, de data asta i-a fost furat în întregime! Incredibil. Vedem aici (foto) cum pe 21 iulie 2017, o anume Monica Wilson pur și simplu își bate joc de tot ce înseamnă bun simț, furând conținutul original al lui Nicuț.

Suntem acum în ianuarie 2018 și Niculache publică alt articol (foto). Vedem aici (foto) cum în august 2015 un anume Steli Efti i-a furat conținutul original al lui Niculin și mai mult, face și bani din abonamentele oamenilor care vor să primească conținut de la el, care de fapt e de la Niculuț! IN-CRE-DI-BIL.

Ai crede că băiatul ăsta nu poate avea mai mult ghinion de atât, hai să fim serioși. Dar te-ai înșela.

În martie 2018, băiatul nostru mai publică un articol (foto). Vedem aici (foto) cum în iunie 2013 oamenii care se ocupă de acel site au furat conținutul original al lui Niculic, fără nici un pic de rușine.

Mi se pare pur și simplu trist că se poate întâmpla așa ceva unui băiat așa de bun. Culmea e că îl văd pe Nicuc pe Facebook cu “#rezist”, criticând corupția, vorbind vehement împotriva furtului, și accentuând neregularitățile din țara asta pe care probabil speră într-o zi să-și pună talpa amprenta, și tocmai el e victima unor furturi din partea unor viermi jegoși care își asumă meritele pentru munca altora. Cine mă citește de mai demult știe că nu tolerez de niciun fel furtul intelectual și că e păcatul nr. 1 în cartea mea. Mi se pare că trebuie să fii un soi special de mizerie umană ca să faci asta și să accepți aprecieri nemeritate din partea altora pentru ceva ce nu îți aparține. Trebuie să fii ultimul gunoi, un parazit de cea mai joasă speță.

Și tocmai Nicolae Silviu Drîmboi s-a întâmplat să fie victima unor furturi, un băiat care menționează cu orice ocazie că face voluntariat, că e tot timpul în căutare de îmbunătățiri personale, că vrea să cunoască oameni din cât mai multe culturi pentru a-și lărgi orizonturile, și câte și mai câte. Uitați-vă la el:

Uitați-vă la fața lui. Merită un așa băiat să fie batjocorit în halul ăsta? Mai și votează, ce mama naibilui! Trist. Pur și simplu trist.

Oare ce încearcă Nicolae Drîmboi să devină?

Frumos, oare ce încearcă Nicolae Drîmboi să devină?

Ca să încheiem pe o notă pozitivă, uitați un articol pe care nu i l-a furat nimeni: link.


ovidiu, nu uita sa stergi randul de mai jos inainte sa publici articolul

Nicolae Drîmboi hoție, Nicolae Drîmboi furt, Nicolae Drîmboi plagiat, Nicolae Silviu Drîmboi furt intelectual


Discover more from Ovidiu Avrămuș | Blog

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Un comentariu

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.