A trecut un an de când am luat Galaxy S9 și recunosc că așteptam cu nerăbdare să văd ce va aduce nou Galaxy S10. În opinia mea, nu e un salt semnificativ de la S9 și nu am putut să justific trecerea la ultimul model.
Cel mai entuziasmat, totuși, eram pentru Nokia 9 PureView, pe care îl așteptam cu nerăbdare de luni de zile. Era telefonul care în mintea mea avea să spulbere competiția și să readucă Nokia pe tronul fotografiei mobile, unde s-a situat acum nu mult timp și pentru mai mulți ani cu celelalte telefoane din seria PureView și nu numai (inclusiv Lumia 950). N-a fost să fie, și cred că aproape toată lumea a fost dezamăgită de Nokia 9.
Sincer, nu mă vedeam cumpărând un telefon Huawei prea curând, darămite să renunț la un flagship Samsung pentru unul de la Huawei. În mai puțin de 24 de ore de când am aflat de P30 Pro am și făcut precomanda. Și asta în mare parte fiindcă oamenii de la Huawei au fost deștepți și au dat telefonul oamenilor relevanți din industrie cu ceva timp înainte de lansare, astfel că atunci când s-a terminat evenimentul de lansare din Paris și a expirat interdicția de a publica informații despre telefon, interneții au fost inundați cu articole și filme despre telefon de la oameni care îl folosiseră deja și aveau ce mostre de fotografii să arate publicului. În câteva ore de la terminarea evenimentului de lansare, deja știam tot ce voiam să știu pentru a face comanda. Și, din nou, pentru a trece de la un flagship Samsung la unul Huawei, că mi se pare mare lucru.
Dacă citiți articolul, probabil nu e prima oară când auziți de Huawei P30 Pro și mai știți câte ceva despre pozele incredibile pe care le face în întuneric și despre zoom-ul “optic” (corect ar fi “lossless” – fără pierderi de calitate) de 5x, cel hibrid de 10x, și cel de 50x. Din nou, vorbim de un telefon. De reținut că deși am folosit un Galaxy S9 pentru comparație, S10 e practic identic în privința camerei și dacă sunt îmbunătățiri, sunt minuscule. Galaxy S10 a primit recent o actualizare care permite activarea unui mod de noapte ca pe P30 Pro, dar am văzut rezultatele și nu se compară. Vedem mai jos comparația, dar până atunci, câteva cuvinte despre telefon.
Pro:
- Înainte de toate, bateria. BATERIA. 4200mAh. În sfârșit pot să stau cu adevărat fără grija bateriei. Atât Lumia 950, cât și Galaxy S8 și Galaxy S9, toate cu baterie de 3000mAh, mi s-au părut ORIBILE când venea vorba de durata unei încărcări. Asta cu toate că am avut cândva și un Zenfone 3 (ZE552KL) tot cu 3000mAh dar care era peste oricare dintre astea. Acum, însă, e paradis. După o zi întreagă, pierd în medie între 25% și 30%. Până în 40% cu utilizare mai intensă (nu mă joc, deci fără jocuri). Abia m-am învățat să nu mai pun telefonul la încărcat înainte de culcare, când e la 70%, chiar dacă pentru tot restul nopții și până mă trezesc va transmite încontinuu prin bluetooth la sistemul audio. Nu am nicio problemă cu asta. Dacă vreau să îl încarc repede dimineața din cine știe ce motiv, îl încarc prin cablu și în 30 de minute e deja complet încărcat. Altfel, doar îl așez pe încărcătorul wireless și îl las acolo să își facă încet treaba. Din punctul ăsta de vedere, e absolut excelent.
- Încărcarea rapidă. Cam orice telefon are acum “încărcare rapidă”, doar că ăsta are încărcare RAPIDĂ, la modul că durează mai puțin de o oră să îl încarci 100%. 4200mAh. Încărcarea wireless e la fel ca la S9/S10 (din păcate).
- Încărcarea wireless în sens invers. E ceva drăguț de avut. Poate vreodată e nevoie să ajuți pe cineva căruia i se descarcă telefonul, ori, la ce m-am gândit eu, poate îmi va prinde bine când sunt pe drumuri și vreau să îmi încarc periuța de dinți. În loc să iau și încărcătorul după mine, ori în caz că îl uit, folosesc telefonul. Ar fi bun și la încărcarea altor dispozitive cum ar fi un smartwatch, presupun, doar că nu cred că mă va ajuta vreodată la asta. Telefonul a venit și cu un smartwatch Huawei cadou, pe care nici nu l-am scos din țiplă și l-am vândut imediat. N-am ce face cu un smartwatch.
- Senzorul optic de amprentă de sub ecran, despre care Huawei zice că e de a doua generație și e mai rapid ca oricare altul de până acum. Din ce am văzut în recenziile altora, ar fi chiar mai rapid decât cel ultrasonic de pe Galaxy S10. Personal, sunt destul de mulțumit de el, e rapid și precis. Îl folosesc împreună cu recunoașterea facială, doar fiindcă e literalmente instantanee, de cele mai multe ori doar apăs pe butonul lateral și când ecranul se aprinde sunt deja pe homescreen.
- Portul infraroșu, sau senzorul infraroșu, nu știu cum e corect. Ideea e că îl poți folosi ca telecomandă pentru diverse dispozitive, cum ar fi televizoarele. Inițial nu m-a interesat în niciun fel. Da, e o chestie drăguță de avut, dar nu mă așteptam să o folosesc vreodată. Până am avut nevoie și mi s-a părut ceva foarte tare, mă bucur că pot să îl folosesc ca telecomandă dacă cumva am vreodată nevoie. Din păcate nu funcționează cu sistemul audio, atunci chiar mi-ar fi fost de mare folos.
- 128GB ROM, 6GB RAM. Mai mult decât suficient pentru 99% din oameni. Cred că inclusiv mie, ca posesor de pisică, îmi ajung 128GB.
- Aparent telefoanele Huawei sunt renumite pentru faptul că pe măsură ce trece timpul, nu le scade performanța la fel de mult ca telefoanelor competitorilor. O fi, n-o fi, nu știu.
- Inițial îmi făceam griji fiindcă nu există niciun difuzor clasic pe care îl pui la ureche atunci când vorbești la telefon, în schimb sunetul fiind produs cumva prin vibrațiile ecranului. Levitație electromagnetică se numește treaba, aparent. Sau magie, mai pe scurt. Îmi făceam griji că nu se va auzi la fel de bine ca la un difuzor clasic, în schimb eu nu observ nicio diferență și sunt foarte mulțumit. În continuare nu țin volumul din timpul apelului la maxim, deci e bine. Tehnologia asta ar trebui să limiteze și sunetul care se aude atunci când nu ții telefonul la ureche, și eu mă așteptam ca atunci când îl ții la distanță să nu se audă nimic, dar tot se aude vocea celeilalte persoane. Poate că pur și simplu nu se aude la fel de tare ca la alte telefoane cu difuzor clasic, ceea ce cred că e obiectiv un lucru bun. Ei zic că în plus poți auzi mai bine atunci când ești într-un mediu zgomotos, și cred că teoria are sens: dacă ecranul vibrează pentru a produce sunetul, ținându-l lipit de față se vor transmite vibrațiile și prin oasele feței.
- Îmi place mult de tot treaba cu gesturile, mai precis bătutul în ecran cu articulația degetului (knuckle…) pentru a face o captură de ecran, ori cu două degete pentru a începe înregistrarea ecranului. Merge fără greș de fiecare dată și DOAR cu articulația degetului. Magie.
Contra:
- Are un singur difuzor (loudspeaker). Galaxy S9 a fost primul meu telefon care folosea ambele difuzoare ca loudspeaker (deși cel de sus într-un mod mai limitat) și chiar mi-a plăcut, diferența atunci când mă uitam la clipuri video era sesizabilă. Nu știu cum sunt telefoanele care au două difuzoare loudspeaker dedicate, dar îmi imaginez că e destul de grozav. Huawei P30 Pro, în schimb, are un singur loudspeaker – de altfel singurul difuzor de pe telefon. Pentru mine nu e mare chestie, dar pentru unii poate contează mai mult.
- Nu are mufă Jack. A trebuit să îmi cumpăr un adaptor, dar asta e. Apple spunea în 2016 că nu au mai avut loc și pentru o mufă Jack în iPhone 7, doar că anii au trecut, telefoane extraordinare au tot apărut, și multe au avut în continuare mufă Jack. Pentru asta, mulți au făcut mișto de Apple, pe bună dreptate, cred eu. În schimb, când Huawei zice că pe P30 Pro nu au mai avut loc pentru o mufă Jack, tind să îi cred fără absolut nicio problemă și să iert complet omisiunea asta fiindcă oferă atât de multe alte chestii în plus. E credibil, de altfel, având în vedere că pe modelul P30 standard au inclus și mufa Jack.
- Filmează 4K la maxim 30 de cadre pe secundă, ceea ce e trist pentru un flagship din 2019. Nu e mare chestie, cel puțin folosește H.265 pentru compresia video. Ca fapt divers, CEO-ul Huawei nu vede o problemă cu asta, spune că oricum 1080p e “mai mult decât suficient”.
- Nu are un ecran QHD – doar FHD. Treaba asta e subiectivă. Atât la S8 cât și la S9 am scăzut rezoluția de la QHD la FHD pentru că literalmente nu vedeam nicio diferență atunci când nu țineam telefonul la 5cm de față și în felul ăsta mai economiseam baterie. Nu am absolut nicio problemă cu asta și cred că e un pic ridicol să te plângi de rezoluția unui telefon că e “doar” FHD. Huawei P30 Pro are o densitate a pixelilor de 398 ppi. Nu știu ce probleme poți avea cu asta.
- Nu se poate dezactiva stabilizatorul electronic din timpul filmării. Nu mi-a venit să cred când am auzit treaba asta. N-am mai folosit EIS din 2011, când aveam un Nokia C6-01 și l-am dezactivat fiindcă mi se părea oribil. Dacă voiam să stabilizez un film, o făceam pe PC cu un editor video de o mie de ori mai bine decât ce făcea telefonul. De atunci întotdeauna am dezactivat EIS la telefoanele pe care le-am avut, nici măcar nu l-am încercat. Am mai văzut filme în ultimii ani și tot nu îmi place, nu știu de ce nu au inclus și o opțiune de a dezactiva EIS.
- Software-ul: EMUI. Nu e oribil, e doar… în regulă, nimic mai mult. Nu cred că software-ul și o bună parte din aplicațiile de bază ale telefonului vor satisface persoanele care s-au obișnuit deja cu personalizări specifice care le fac experiența cu telefonul mai eficientă și mai plăcută. Din fericire, e Android și poți să-ți faci de cap și să îți personalizezi experiența cu telefonul oricum vrei tu. Am fost nevoit să cumpăr câteva aplicații pentru a îl face așa cum îmi place mie, dar asta e. Oferta implicită are mari lipsuri (pentru mine).
- Tot legat de software, vreau să vorbesc despre optimizările agresive pe care le face telefonul pentru a economisi baterie. După ce am observat că anumite aplicații nu rulează în fundal (Cortana, Messenger, Microsoft News, etc.), am pierdut ceva timp pe interneți încercând să aflu ce se întâmplă. Pare-se că EMUI nu permite anumitor aplicații să ruleze în fundal, ori cel puțin nu pentru mult timp, fiindcă… așa zice el că e bine. Și nu e bine când nu primești mesaje, ca în cazul Messenger-ului. De altfel, nu e genul de lucru pe care l-aș lăsa pe mâinile software-ului, indiferent despre ce aplicație e vorba, așa că am luat la rând toate aplicațiile din telefon și a trebuit să dezactivez manual optimizările pentru fiecare în parte. Același lucru trebuie să îl fac de fiecare dată când instalez o aplicație nouă, fiindcă nu știu exact ce face EMUI și cum afectează aplicația, iar eu o vreau să funcționeze exact așa cum e menită să funcționeze. Au trecut 3 săptămâni și eu tot nu primesc nimic de la Microsoft News, Steam, Xbox, ori PlayStation. Cu alte aplicații am rezolvat problema, dar cu astea 4 pur și simplu nu reușesc și nu știu ce să îi fac. Poate mai sunt și altele, nu știu.
Acum, să trecem la cameră și la comparații. Senzorul principal este de 40MP, dar ideal e să faci poze de 10MP pentru o calitate mai bună. Telefonul face un fel de supersampling asemănător vechilor telefoane Nokia (Nokia 808 PureView avea un senzor de 41MP și făcea asta în 2012) pentru poze mai clare și mai detaliate. Performanța în lumină joasă se datorează în mare parte noului senzor de tip RYYB (red-yellow-yellow-blue), primul de tipul lui, standardul fiind RGB (red-green-blue). Conform Huawei, ar permite captarea cu până la 40% mai multă lumină decât un senzor standard, și văzând rezultatele, nu cred că îi contrazice nimeni.
Nu vă mai plictisesc cu detaliile tehnice ale camerei, țin doar să menționez ce au avut de spus câteva dintre cele mai mari publicații despre Huawei P30 Pro și camera lui:
- Superpower Camera Lenses
- The Camera Master
- Unprecedented Camera
- Smartphone photography, redefined
- Pure Imaging Brilliance
- A formidable flagship
- A photography maestro
- A photographic powerhouse
- The challenge of low-light photography is dead, and Huawei killed it
- P30 Pro low-light camera feature has to be magic
- The most versatile camera of 2019
Cred că dacă ne uităm la anii anteriori, abia în 2012 și 2013 vom mai vedea atâtea cuvinte de laudă pentru camera unui telefon, când Nokia a lansat Nokia 808 PureView, respectiv Lumia 1020.
Să începem cu câteva poze făcute pe timp de zi:
Prima poză – cea mai vizibilă diferență mi se pare că e la culori: S9 saturează mai mult culorile, iar P30 Pro pare să îi dea pozei o nuanță puțin roșiatică. Dacă ar fi să aleg între ele văzute în ansamblu, aș alege poza făcută cu S9.
A doua poză – arată mai bine cerul în poza făcută cu S9, dar dacă aș alege, ar fi cea cu P30 Pro pentru detaliile din umbră. Nu am realizat la momentul respectiv, dar P30 Pro are și un mod dedicat de HDR care ar fi meritat testat aici. Din păcate nu am chef să fac un alt set de poze, așa că ne mulțumim cu ce avem.
A treia poză – în poza făcută cu S9 se observă mai bine culorile brazilor, dar mi se pare un pic prea caldă. Cea făcută cu P30 Pro e puțin mai apropiată de realitate și a evidențiat mai bine anumite detalii (vedeți mizeria de pe bloc). Aș alege-o pe cea făcută cu P30 Pro.
Acum să ne uităm mai aproape la niște porțiuni din aceleași poze:
Prima poză – acum observăm mai ușor algoritmul de sharpening agresiv al S9 în acțiune, care face poza să pară un pic mai artificială. Cea făcută cu P30 Pro pare mai naturală și camera s-a descurcat mai bine cu lumina reflectată din geamul mașinii. Și mai e un detaliu la care revenim după ce vedem și celelalte două poze.
A doua poză – cea făcută cu P30 Pro e puțin mai fină din cauza algoritmului de reducere a “zgomotului”, marginile sunt mai “pufoase” (fuzzy), și are mai multe detalii în umbră.
A treia poză – am menționat deja diferența de temperatură și detaliile (poate puțin exagerate) din poza făcută cu P30 Pro.
Acum să revenim la prima poză:
Am mărit pozele puțin peste 100% ca să vedem mai bine artefactele din poza făcută de S9. Probabil arată așa din cauza algoritmului de sharpening agresiv, dar n-am mai observat asta până acum. Nici nu prea mă uit vreodată așa de aproape și așa de atent la pozele pe care le fac, nimeni nu o face, așa că nu știu cât de des se întâmplă chestia asta. Cred că se întâmplă predominant cu text de la distanță, nu știu sigur.
Să vedem și niște poze făcute cu zoom de 5x:
Huawei P30 Pro strălucește aici. Nu are competiție pe piață. Cam asta e tot.
Hai să le vedem și de aproape, de drag:
Inovație.
Ceva ce îmi place foarte mult, după cum știți, unii poate de pe Instagram, e să fac poze macro. Din fericire, Huawei P30 Pro folosește camera ultrawide pentru astfel de poze. Are un mod separat în aplicația camerei numit Super Macro, care din câte îmi amintesc îți permite să te apropii până la maxim 2.5cm de subiect, ceea ce e destul de impresionant. Mai jos, o comparație cu S9.
Incomparabil. La S9 am observat mai târziu că ar fi trebuit să țin telefonul și mai departe, fiindcă deja nu mai putea focaliza bine.
Acum să trecem la partea cea mai interesantă: pozele pe timp de noapte.
Am vrut să fac două comparații, una între modurile auto, și cealaltă folosind o expunere de 10 secunde la ambele telefoane.
Prima poză – pozele făcute cu S9 nu merită comentarii. Am fost surprins să văd cât de asemănătoare sunt pozele făcute cu P30 Pro.
A doua poză – de departe cel mai bine arată cea făcută cu P30 Pro în modul automat, cu câteva minusuri: extrem de agresiv algoritmul de sharpening, și din nou poza are o nuanță roșiatică, cam cum făcea Lumia 950. Nuanța roșiatică afectează cel mai rău cerul care se vede printre copaci, în partea dreaptă, în ambele poze făcute cu P30 Pro. Sigur, nu ai face niciodată o poză cu expunere de 10 secunde așa cum am făcut eu la pod, ideea era doar să vedem ce se întâmplă. Dacă nu era sursa luminii în cadru, clar câștiga poza cu expunerea manuală.
Când ne uităm de aproape, pozele cu expunerea de 10 secunde ale Huawei-ului par a fi un pic mai detaliate și mai naturale decât cele făcute cu modul auto.
Atât cu comparațiile cu S9, să vedem și niște comparații între modul auto al P30 Pro și Night Mode:
Prima poză – rezultatele sunt aproape identice. Nuanța roșiatică e cam inexistentă în Night Mode (se observă mai bine pe crengile iluminate ale copacilor din mijloc), și algoritmul de sharpening e mult mai puțin agresiv decât în modul auto. Aceleași observații le putem face și la pozele cu expunere de 10 secunde de mai sus.
A doua poză – cerul în continuare e mov printre crengile copacilor din dreapta, dar în rest, poza a ieșit excelent: fină, naturală, și perfect expusă.
Să le vedem și de aproape:
Night Mode pare a fi în general varianta ideală: nu au aceeași nuanță roșiatică (cel puțin nu la fel de puternică), nu exagerează cu sharpening și pozele arată natural, iar per ansamblu sunt puțin mai detaliate decât cele făcute cu modul auto.
Acum să vedem și niște poze făcute cu fiecare lentilă și la toate nivelurile de zoom:
Cam asta ar fi cu testul camerei. Sigur, ar mai fi chestii interesante care merită aprofundate, printre care:
- modul video AI Color, care identifică persoane în timp real și le păstrează color în timp ce fundalul devine alb-negru (și funcționează surprinzător de bine).
- modul video Background Blur, care face același lucru, doar că încețoșează fundalul, ca un fel de mod portret dar pentru video.
- modul video Light Painting, cu Traffic Trails, Light Graffiti, Silky Water, și Star Trails, pe care încă nu le-am încercat dar par interesante.
- modul Aperture, care e un fel de mod portret dar pentru obiecte, urmând ca după ce faci poză unui obiect, să poți reduce sau amplifica încețoșarea fundalului, precum și selectarea unui alt subiect pe care să focalizeze.
Înainte să terminăm complet cu camera, vă mai arăt și o poză făcută cu 50x zoom. La evenimentul de lansare au arătat 3 poze cu Luna, una făcută cu Galaxy S10, una cu iPhone XS, și una cu P30 Pro. După cum vă imaginați, ideea era să arate că P30 Pro e primul telefon care poate face o poză decentă la Lună. Am vrut să testez asta pe 19 aprilie, când a fost Luna plină. Din păcate au fost nori pe cer și nu am reușit să fac nimic, în schimb în seara următoare am avut noroc și a fost cerul senin.
Cam așa. E prelucrată în Instagram, dar detaliile ne interesează. Unii dintre voi poate știți de acuzațiile de zilele trecute, cum că inteligența artificială a telefonului ar folosi poze existente cu Luna pentru îmbunătățiri artificiale, acuzații pe care Huawei le-a negat. De altfel, poza mea de mai sus e făcută în modul auto, cu inteligența artificială oprită (nu o folosesc niciodată). Am făcut câteva poze la Lună și cu inteligența artificială pornită, ca să văd dacă arată mai bine. Una singură a ieșit bine și am observat o diferență față de poza normală doar la culoare. În final, am ales poza normală.
Comparat cu un Galaxy S10, în final simt că Huawei P30 Pro mi-a oferit mult mai mult pentru mai puțini bani și sunt foarte mulțumit de alegerea făcută.
Ca de obicei, voi încheia cu recomandarea mea pentru folii de protecție: Smart Protection. Când am comandat folia mai era o săptămână până la lansarea telefonului și nu știau dimensiunile exacte ale ecranului, așa că mi-au trimis folii care nu știau dacă se vor potrivi la fix, cu rugămintea să îi ajut cu niște poze după ce ajunge telefonul și aplic foliile – lucru pe care l-am făcut cu cea mai mare plăcere. S-au oferit să îmi trimită folii înlocuitoare gratuit, fără niciun cost pentru mine, care să se și potrivească perfect cu carcasa pe care o folosesc.
Am folosit foliile lor regenerabile pe foarte multe telefoane, atât ale mele, cât și ale părinților și prietenilor cărora le-am recomandat foliile lor, absolut toată lumea e mulțumită de ele. Eu nu am folosit decât foliile regenerabile, dar pentru cei care vor folii de sticlă, au în ofertă și folii de sticlă. Îi recomand doar fiindcă întotdeauna am fost foarte mulțumit de produsele lor și de interacțiunile cu ei, ca client.
ACTUALIZARE: Cu regret, l-am înlocuit cu un Galaxy S10+.
Discover more from Ovidiu Avrămuș | Blog
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
Un comentariu
Pingback:
04/06/2019 la 13:50