(Dez)Amăgire

Mai stau câteodată noaptea târziu și mai arunc o privire pe Facebook înainte să mă culc și mă mai uit pe la un profil, o pagină, un grup, că mie nu-mi place să mă culc liniștit și cu mintea limpede. Găsesc niște oameni și idei de-o așa natură că la sfârșit tot ce-mi vine să fac e să ma ridic de pe scaun și să mă pun pe jos, pe burtă, să închid ochii și să mă afund cu mintea-n neant, să-mi sting conștiința pentru a o salva de la chinuri. Dau startul la starea asta bolnăvicioasă și apoi rămân singur cu mine într-o liniște periculoasă, că rar sunt companie plăcută. Rămân singur cu mine și dezamăgirea denaturează în orice fel poate și sfârșesc prin a mă ruga în gol pentru o combustie spontană. Nu-mi pot provoca singur asta, din păcate, că probabil aș fi făcut-o de zeci de ori numai în ultima lună, așa că mă resemnez și mă pun în pat sperând doar că o să adorm cât mai curând și o să mă trezesc cât mai târziu, ori poate am noroc și mă trezesc mort. O altă noapte ca multe altele.

În altă ordine de idei, mă enervează faptul că nu avem un verb pentru “combustie”. Avem un substantiv care face referire la un act, dar nu avem un verb pentru actul respectiv, ca și cum am avea “mers” fără “a merge”.

Alte articole:

Un comentariu

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.